fbpx
„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

King’s Speech

de

În republica asta mondială în care ne învârtim, am pus cap la cap sugestia cinematografică a prietenei mele din Franţa cu recomandarea revistei Psychologies din Anglia şi mi-am deplasat persoana la film. Nu merg prea des la film, deşi ar trebui. Aici ăştia ne-au înmuiat voinţa, scoţând, rapid, totul pe dvd sau pe mai ştiu eu ce discuri albastre. În plus, sunt şi relativ suspicioasă cu filmele astea de Oscar, pentru că destule dintre ele vor, cu orice preţ, să demonstreze ceva, nu contează ce. Dar de data asta am fost de acord că semne bune filmul are şi m-am pomenit cu cardul mai uşor cu 16 dolari jumate, 10 pe bilet şi 6,5 pe o pungă medie de popcorn. Popcornul mic e 5 dolari jumate, cel mediu 6 jumate şi cel mare îmi spuneţi voi cât e, în aşa fel încât consumatorul să cumpere mare, că, financiar, e aproape tot acolo. Sentimentul de „v-am tras-o” mi l-am procurat cu ajutorul sticlei de apă plată pe care o aveam în poşetă, exact, în poşeta aia care cântăreşte o tonă. Am spus un nu hotărât ofertei de „soda”, adică orice băutură carbogazoasă care vine la pachet cu floricelele. „No soda???”, nu-i venea să creadă fetei de la tejghea. „Nope”, m-am arătat eu detaşată şi „în control”.

Împreună cu mustrările de conştiinţă pentru popcorn şi cu victoria marcată de apa plată, m-am prezentat în pragul sălii numărul 7 a complexului cinematografic. În total a şaptea artă are alocate, în locaţia respectivă, 14 săli. Intru, pâş pâş, înăuntru o singură persoană, o fată. Dar ce-ar fi această povestire dacă nu v-aş relata dialogul de la prezentarea biletului, mai devreme, la intrarea în holul cinematografului. Cuminte şi politicoasă, m-am trezit să îl întreb pe băiatul de acolo dacă am şi loc pe bilet, că gradul meu de pricepere literară n-a putut descifra îmbârligăturile electronice de pe bilet, şi am zis să nu mă aşez, fără să vreau, în poala cui nu trebuie. Băiatul – uşier nu înţelegea întrebarea. „Do I have a seat allocated or can I stay wherever I want?”. Ceva a fost putred în conversaţia noastră, probabil, ca de obicei, vreun stereotip cultural, aşa se face că, deşi, cred eu, înţelegea ce-i spun, nu putea crede că i-o spun, deci se încrunta. În fine, mi-a explicat că pot sta oriunde, cu condiţia ca o altă persoană să nu stea deja pe acel loc.

Pregătită aşadar sufleteşte să nu stau pe niciun loc pe care stă deja altă persoană, am măsurat, ochiometric, amfiteatrul domnos şi m-am plasat exact unde mi-a plăcut mie mai mult. Am ros, o vreme, popcorn, am băut un pic de apă, am băgat de seamă că în sală nu erau mai mult de 15 persoane şi am suportat, stoică, cele 25 de minute de reclame zgomotoase, brutale, pe alocuri absurde, care au urmat. Din fericire, s-a dovedit că a meritat.

E un film care surprinde caractere şi stări, deci un film care îmi place. Povestea regelui cu dificultăţi de vorbire, bâlbâit, adică, ţi se strecoară, pe nesimţite, adânc în suflet. Departe de efectele speciale de groaza cărora nu calc prin cinematografe, naraţiunea, actorii, culorile, dar mai ales mimicile sunt expresii ale unei subtilităţi artistice datorită căreia am uitat complet de timp, de spaţiu şi de popcorn. Două ore am stat agăţată de fiecare cuvânt al ducelui de York, cel care, datorită alunecărilor sorţii, va deveni regele George VI. Există câteva secvenţe de un umor înduioşător pe care, ceva îmi spune mie, colegii de proiecţie care hăhăiau cu floricerele în dinţi, nu le-au înţeles cu adevărat.

Dincolo de toate, rămân însă eforturile regelui de a citi cât de cât cursiv discursurile în faţa microfonului din sala radio, eforturi care îl aduc, ca nimic altceva, în rândul simplei umanităţi, acolo unde, în fiecare zi, fiecare clipă poate fi o luptă câştigată sau nu. Şi mai rămân metodele cu mare încărcătură de încurajare ale terapistului, metode care, prin insistenţă, fermitate şi nivelul de înţelegere a psihicului regal, îl urcă şi pe acesta, fără dicuţie, în sfera capetelor încoronate, în domeniul lui. Există, desigur, şi momente tensionate, căci nimic de valoare nu poate rezulta până nu se bat cap în cap şi se armonizează opinii şi caractere puternice.

Iar discursul de final, spus aşa, oarecum chinuit, cu mici pauze, dar totuşi, substanţial îmbunătăţit, aproape coerent, atinge inimile supuşilor mult mai profund decât ar fi făcut-o unul impecabil, livrat cu sacadarea perfectă prescrisă de şcolile de oratorie de pe aici şi de aiurea.

Ia te uită ce chestie, cu cât scrii, cu cât îţi vine mai mult.

Comentarii

  • Mi-a placut la nebunie filmul, Amalia, sper sa adune toate Oscarurile la care e nominalizat!

    Alina Grozea 31 ianuarie 2011 8:39 Răspunde
  • Am vazut The kids are allright.. ce dezamagire..

    MR 31 ianuarie 2011 13:56 Răspunde
  • Amalia, trec si eu sa-ti urez o saptamana placuta!
    N-am vazut filmul dar am tot vazut secvente pe la emisiunile de stiri si, ca si tine, am ramas si eu in minte cu expresia fetei (mimica) actorului principal.
    Observ ca ai un simt critic deosebit, se vede ca ai talent si ma intreb inca o data daca nu ai ratat cumva o cariere in domeniul artistic.

    camellia 31 ianuarie 2011 14:02 Răspunde
  • Am fost si eu weekendul asta la cinema, insa am urmarit „No strings attached” – si eram exact 6 persoane in sala. Stiam deja ca nu am locul repartizat, nu mi-am luat popcorn si nici de baut. Si pe la noi suc + bautura de duce undeva la 10$ daca nu putin peste, eu fug direct in sala de fiecare data (prefer walmart: 2$ – 8 pungi de popcorn+ 1$ un bidon de 2 litri de suc)

    Aaaaaa, frumos si „No strings attached” – am scris si eu pe blog un articol despre cum am ajuns sa vad acest film, insa parca imi place mai mult articolul tau, clar ai mai mult talent jurnalistic.

    Cristian VADUVA 31 ianuarie 2011 21:18 Răspunde
  • Oh, da, grozav film! Ce mi-a ramas mie in minte / inima e privirea lui Colin Firth, cand blanda, cand speriata, cand nesigura, cand intrebatoare, cand regala.
    La fel de bun, ba chiar si mai si as zice, e The Fighter. Merita inca o punga de popcorn si doua ore din viata.
    Si da, tot cu apa de acasa merg si eu la film, ca doar n-o sa dau aproape 3 dolari pe o sticla de juma’ de litru.

    Beatrice 31 ianuarie 2011 23:35 Răspunde
  • Alina, gust la gust cu tine 🙂

    amalia 1 februarie 2011 4:54 Răspunde
  • Monica, sunt curioasa sa il vad si eu, am auzit cate ceva despre el. Tu zici … ca nu?

    amalia 1 februarie 2011 4:55 Răspunde
  • Camellia, sa mergi sa il vezi cand ai ocazia, ai cuvantul meu ca merita.

    amalia 1 februarie 2011 4:57 Răspunde
  • Cristian, bravo pentru activitatea cinematografica:)
    Cred ca data viitoare aplic strategiile tale, fara popcorn din asta de lux, ca nu merita.
    De 6 dolari iau 24 de pungi de la walmart. Dar soda nu iau, ca nu imi plac bauturile carbogazoase americane, au alt gust, rau.
    Ma duc sa vad ce zici despre no strings…

    amalia 1 februarie 2011 5:01 Răspunde
  • Surprinzator (pentru mine), The kids are allright a luat Globul de aur pentru cel mai bun film de comedie (ceea ce ma face foarte sceptica la adresa celorlalte nominalizari). Nu este comedie, n-are pic de umor de oricare fel ati cauta: alb, negru, de situatie, de limbaj, de subiect, de personaj. Nimic. Este o drama de familie ultra-moderna (cu 2 mame si un donator), foarte atenta sa nu raneasca drepturile nimanui, dar atat. Incercati, nu zic nu, fiecare cu parerile lui post-vizionare 🙂

    MR 1 februarie 2011 7:00 Răspunde
  • Ah, Amalia mi-ai furat subiectul ;)) Si mie mi-a placut filmul, mi-a placut mai ales starea placuta cu care ramai dupa ce l-ai urmarit. Dupa maratonul de Craciun format din 127Hours, Winters Bones, After Life (adica numai filme in ton cu sarbatoarea ;)) filmul asta a fost o adevarata gura de oxigen. Si intr-adevar Monica Kids are… nu avea ce sa caute la sectiunea de comedie (dupa cum nici Alice sau Tourist n-aveau ce cauta acolo). Iti recomand Easy A care ar fi meritat sa ia Globul pentru comedie (daca ma gandesc bine totusi Red merita premiul – n-am mai ras asa la un film de multa vreme)
    @Cristian: Inca n-am vazut No Strings…, dar cand s-o intampla o sa-ti zic ce si cum ;))
    Iubitorilor de comedie le recomand noul serial Episodes (abia au aparut 4 episoade ;)). Foarte-foarte reusit ;))

    IONUTZ 1 februarie 2011 8:11 Răspunde
  • M-ati facut mai mult decat curioasa cu Discursul regelui 😉 Abia astept si eu as il vad! trebuie sa fac rost de el cat mai repede. La cinema prefer sa ma duc la filmele cu efecte si mai ales la cele 3D. Dar acasa, ma voi bucura de toata linistea din lume pentru „King’s speech” 😉

    Adnya 1 februarie 2011 8:34 Răspunde
  • Dar nu ati vazut The Way Back cu un Dragos Bucur (desi neaparand pe afis) cu un rol foarte consisitent si cu un alt actor ropman al carui nume nu mi-l amintesc acum si nici nu stau sa-l caut pe googl intr-un rol mai mic? Mie unu’ filmul mi-a placut asa si asa, nu mi-a transmis prea multe, mi-a parut plat. Desi imaginile sunt absolut fabuloase si accentul „ca al nostru” este simpatic.
    The King’s Speech il vad diseara ca-i la oferta (doar martea): 5 dolari biletul…
    Si poate merg tot diseara si la Lebada Neagra daca nu mi-e somn.

    Flavius 1 februarie 2011 14:45 Răspunde
  • ma duc weekendul acesta. l-au vazut si niste colegi de-ai mei. toti incintati de ce au vazut su auzit.
    Amalia sper ca esti bine. ma tot uit la vreme … mi-e frig numai cind vad imagini de la voi la stirile de dimineata.

    iana 1 februarie 2011 21:11 Răspunde
  • Amalia, citind cat de frumos ai scris si avand deosebita placere de a te cunoaste personal, m-am facut luntre si punte si am vazut filmul. A fost fara popcorn, din respect pentru subiect (regina mea era pe acolo, chiar daca doar intruchipata de o mica actrita) si pentru ca tu oricum ai uitat de al tau.
    Mi-a placut mult, a fost o incantare a sufletului si sper si eu, asa cum spera Alina, sa adune toate Oscarurile.
    M-am bucurat sa vad in sfarsit un film frumos.

    CristinaC 2 februarie 2011 5:55 Răspunde
  • Amalia, m-am uitat si eu la stiri dimineata. Spune-ne si noua daca-i chiar asa de rau pe la voi ori astia de la stiri le infloresc, pentru audienta.

    *cariera, am vrut sa scriu mai sus 🙂

    camellia 2 februarie 2011 15:00 Răspunde
  • Nu mi-a fost suficient prima data, a trebuit sa-l vad si-a doua oara … nu numai pentru Colin Firth, care, desi il ador, s-a ales cu o biluta neagra de la mine, cind i s-a confesat lui Piers Morgan zilele trecute, ca el cam are o problema cu royal family, mai bine zis cu „unelected people”.
    De ambele dati, am parasit sala cu un sentiment de tristete, ca s-a terminat prea repede … nu-mi aduc aminte sa ma fi simtit asa de la Out of Africa incoa.
    Probabil si-au spus cuvintul si faptul ca sunt o monarhista convinsa, ca mi s-a insuflat de mica credinta ca o familie regala reprezinta traditie si respect, ca Regele George VI si adorabila Queen Mother sunt favoritii mei, dupa Regele si Regina Noastra – Ferdinand si Maria.

    Sofie 2 februarie 2011 18:10 Răspunde
  • Sofie ma alatur tie! Out of Africa este filmul pe care il iubesc cel mai mult!

    CristinaC 2 februarie 2011 21:22 Răspunde
  • Dupa atatea comentarii pozitive, astept cu si mai multa nerabdare sa vad filmul. Zic astept, ca noi vedem filmele noi mai tarziu. Si ma intreb cum de nu sunt si in alte zone cinematografe din astea ieftine ca la noi? Preturile variaza intre 75 centi si $1.50 si cinematograful e ok, salile sunt curate, totul fain-frumos, popcornul si sucul costa la fel insa. Filmele vin mai tarziu aici… dupa ce parasesc cinematografele obisnuite. Dar nu-i bai, la banii astia asteptam. Si asa putem sa mergem la toate filmele.

    Vreau sa vad si No Strings Attached ca mi-e tare drag micutul de Ashton 🙂

    Si Amalia, cu jena marturisesc ca atunci cand am vazut titlul am crezut ca o sa vorbesti despre discursul lui Obama ala cu starea natiuni…. nu ma intreba de ce, ca nu stiu :)))

    Americanca 3 februarie 2011 6:02 Răspunde

Dă-i un răspuns lui MR Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title