„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Tot zbor, viaţa-ncepe iar

de

De când m-am înfoiat să devin cetăţean global şi să duc în spate stereotipurile a două naţiuni, în loc de ale uneia singure, mărturisesc că distracţia favorită a devenit zborul cu avionul. Nu zbor, desigur, pe cât aş vrea, că asta ar însemna să mai trec pe acasă într-un ritm sintetizat foarte bine de termenul „bilunar”. Am mai avut şi alte distracţii, vânători de haine, poşete, parfumuri sau cărţi, întâlniri cu oameni dragi şi faini, dacă pot să folosesc un ardelenism expresiv, plimbări pe bulevardul cosmopolit, destrăbălări culinare cu sushi, şi poate or mai fi şi altele pe care nu le menţionăm aici. Dar zborul cu avionul, condimentat cu puţintică emoţie şi o nemăsurată nerăbdare, rămâne elementul existenţial care îmi procură unii dintre cei mai preţioşi fiori.

Gândul că dincolo de zări voi întâlni un pământ pe care n-am călcat niciodată mă scoate din mrejele celor mai încâlcite nostalgii şi mă transformă într-un nestăvilit titirez energetic. Tot mint că o să-mi pun într-o zi impresiile pe hârtie şi am găsit deja trei caiete de însemnări care m-au crezut, bietele, şi care aşteaptă, cam revoltate, să vină ziua Z: unul navy-blue, unul roşu şi unul portocaliu cu modele maronii. Am decis că jurnalul roz cu flori albe şi roşii arată prea neoficial, deci l-am eliminat din competiţie.

Să luăm aşadar o cafea, un ceai, o apă plată, un suc de portocale, (cei care citiţi de la servici, nu e frumos, zău), şi să purcedem la o înşiruire de impresii legate zbor.

1. nu există pe lume bărbat mai impunător decât pilotul german care părăseşte în fruntea echipajului său sala de sosiri a unui aeroport internaţional. Studiaţi când aveţi ocazia.

2. nu există pe lume cetăţean mai nevinovat decât acela care îşi imaginează că poate face escală intercontinentală la Frankfurt în 35 de minute. Ştiu totuşi un norocos dar hai să nu îl arătăm cu degetul acum.

3. nu există senzaţie mai tare decât să te bălăngăni într-un autobuz arhiplin care face turul terminalelor la Paris-Charles-de Gaule, cu un bebeluş în mâna stângă şi cu o geantă (din care lipseşte numai oliţa) pe umărul drept, toate astea după ce ai trecut treaz Atlanticul.

4. nu există uşurare mai mare decât cea simţită când al şaselea supervisor american consultat în problemă recunoaşte, în sfârşit, că titlul tău de călătorie e o chestie serioasă şi, deci, poţi avansa spre punctul de control

5. nu există sentiment mai plăcut decât cel trăit atunci când, după aterizare, respiri aerul tare al dimineţii europene

6. nu există funcţionar mai prietenos decât cel de la Munchen care îţi spune să NU te descalţi şi apoi îţi zâmbeşte: he, he, se vede că vii din America

 7. nu există linie aeriană mai aiurită decât cea italiană. Te amână fără jenă. Dar tot ea mi-e şi cea mai dragă, pentru că m-a forţat, practic, să descopăr o ţară de care am reuşit să mă îndrăgostesc într-o singură zi petrecută pe neaşteptate acolo. Poate are şi păcate dar frumuseţea le răscumpără detaşat pe fiecare dintre ele.

8. nu există călător mai flămând decât cel care crede că zboară cu Lufthansa şi constată la bord că zboară cu Lufthansa dar operată de United. Felurile alimentare calde, pufoase şi abundente s-au transformat în nişte scoarţe pe care le pescuieşti cu luneta din caserola microscopică. Rugăm călătorii să-şi ierte reciproc fondul sonor al maţelor.

9. nu există american mai invidios pe cursele europene low-cost decât ăsta care scrie acum

10. nu există pe lume peisaj mai încremenit decât gheţurile Groelandei; sau poate există dar nu l-am văzut eu şi nici nu sunt curioasă de data asta

11. nu există persoană mai nesuferită decât cea care trage hubloul peste panorama unui oraş care se vede numai de pe partea persoanei în cauză

12. nu există om mai binecuvântat decât cel care nu s-a prezentat să ocupe locul de lângă tine într-un zbor lung

13. nu există numărul 13

14. nu există jucărie mai frumoasă decât pământul văzut din cer

15 nu există cineva care să nu poată adăuga ceva la cele de mai sus.

jet airlines

Poza este dedicaţie specială pentru Beatrice, cu gândul la pământurile îndepărtate pe care, cu un pic de planificare şi un dram de noroc le putem atinge, dacă vrem cu adevărat.

 

Comentarii

  • Nu exista nedumerire mai mare ca aceea in care esti invitat la conrolul bagajelor cand bagajele nu au ajuns si o dovesti ofiterului cu acte in regula, eliberate de colegul lui de la biroul de „bagaje pierdute in spatiu”.

    Nu poti sa iti faci mia multi nervi decat explicand „vamesului” ca nu ai bagaje pe care el sa le controloeze cu manusile chirurgicale pe care le-a pus cu mandrie penru aceasta operatiune si ca daca mai insista tu pierzi avionul de legatura

    Nu intelegi de ce te cearta reprezentanta linei aeriene ca ai fi avut destul timp sa prinzi avionul in care aveai loc rezervat, avand in vedere ca cel cu care ai sosit a aterizat in timp cu doua ore in urma

    Nu cred ca va puteti inchipui ca asta s-a intamplat la Montreal si tu stiai ca bagajele tale au fost etichetate sa ajunga la Toronto dar nimeni nu te-a crezut pe cuvant.

    Nu cred ca va puteti inchipui bucuria pe care o ai cand tu sosesti luni si bagajele vineri, dupa ce iti pierdusesi si ultima speranta ca vei mai vedea ce ai impachetat in acele bagaje.

    Nu cred ca va inchipuiti cu cata placere calatoresc cu avionul si ca daca as putea as trece prin emotia decolarii de 100 de ori pe zi.

    CristinaC 7 aprilie 2011 12:46 Răspunde
  • am obosit citind si revoltandu-ma! Dar apreciez titlul (l’am citit cantand, cu voce a la Minculescu!)

    Monica 7 aprilie 2011 13:53 Răspunde
  • Cristina, multa vreme am avut norocul incepatorului, sau cum sa-i spunem, cand ajungeam eu ajungeau si bagajele. Cand, in sfarsit, n-au mai ajuns, am fost surprinsa cat de calma am fost, si a fost surprinsa si doamna de la Timisoara, de la „recuperari”. Vaaai, mi-a zis ea, dar ce calma sunteti!! Cred ca daca petreceam mai mult de doua saptamana la doi ani in Romania ma si imprieteneam cu ea 🙂

    amalia 7 aprilie 2011 14:12 Răspunde
  • Monica, stai sa vedem: 1 e de foarte bine, 3-ul se compenseaza cu un francez care la zborul urmator s-a oferit sa tina in brate bebelusul ca sa infulec si eu niste ceva bun, 5 e the best, pentru 7 sunt etern recunoscatoare si tot asa.

    Trebuie sa vad zborurile interne americane cum sunt, recunosc ca nu le-am testat, repezindu-ne pe unde am fost tot in goana cailor putere de pe sosea.

    amalia 7 aprilie 2011 14:20 Răspunde
  • Am vazut Iris toamna trecuta, au dat o fuga pana la noi.

    amalia 7 aprilie 2011 14:42 Răspunde
  • Nu exista usurare mai mare decat perspectiva capatata din avion de problemele pe care le lasi macar temporar pe Pamant. De acolo de sus, poverile se metamorfozeaza in fleacuri.

    Alma 7 aprilie 2011 15:45 Răspunde
  • Permiteti sa adaug- acum cand nu am manusi chirurgicale si nici intentia de a face pe cineva sa-si piarda avionul de legatura ( prietenii stiu de ce :)) ):
    -exista barbati mai impunatori decat pilotul german- dat tot piloti se numesc, chiar daca vin si, respectiv, se duc catre alte puncte cardinale decat mai sus pomenitul.
    -nu exista specimene mai bune de intepat cu boldul si de infipt in panoul cu „asa NU” decat cuconetele care, in ciuda milioanelor de semne si de ‘iesplicatii” referitoare la gramajul cutiilor cu vaselina pe care le poti inghesui in valiza de mana, au tolba burdusita cu tot felul de maglavaisuri. Inteleg ca pielea e obosita- da’ trebuie musai sa fie si creierul la fel..??
    -….
    ….ma mai gandesc 🙂

    D Mihaela 7 aprilie 2011 16:28 Răspunde
  • Am vrut sa scriu „perspectiva asupra problemelor”…

    Alma 7 aprilie 2011 17:21 Răspunde
  • Amalia, zborurile domestice americane nu te scutesc de descaltat, chair daca ai slapi in picioare si mai au un „avantaj”, acela ca nu iti dau nimic de mancare in afara unei pungute cu 8 ( opt) grame de arahide sau aceeasi cantitae de covrigei sarati, dupa care ti se face sete si cum n-ai avut voie sa iti iei apa cu tine… cumperi la 4 $ any drink. In plus nu conteza cat e lung zborul ( al meu a fost ceva mai mult de cinci ore) daca vrei sa si auzi ce film ruleaza pe ecranele suspendate, daca ruleaza, mai dai si 4 sau 5 $ pe casti.
    In concluzie pleaca cu un snack la tine ( dacan-ai chef sa cheltuiesti 10 $ pe un sandwich semi-inchetat din avion) si cu castile, pe care daca nu le-ai aruncat, ti-au ramas de la ultimul zbor trans-altlantic
    Avantajul? Se zboara destul de ieftin in SUA comparativ cu Canada. ( exemplu: Toronto- Vancouver 600$, Buffalo- Seatle 225$)

    CristinaC 7 aprilie 2011 19:07 Răspunde
  • foarte frumos….asa cum ne-ai obisnuit! 🙂

    Amalia Damian 7 aprilie 2011 19:56 Răspunde
  • Nu ma lasa inima sa nu intervin cu o „iesplicatie”: companiile aeriene nu au nimic de-a face cu regulile impuse de securitatea fiecarui aeroport. Faptul ca trebuie sa iti dai „ciupicii” si „susonii” jos are o motivatie foarte puternica. Au existat si exista si vor exista tampiti care incearca sa ascunda in talpile pantofilor tot felul de chestii necurate. Apa nu ai voie sa iei la tine- dar poti, daca ai inspiratie si bun simt, sa golesti o sticla si sa o umpli gratis de la orice chicineta cu haleala din salile de asteptare, dupa ce treci de security. Sau de la tasnitori, dupa gust si preferinta. Iar cu mancare poti umple traista la refuz- numai sa nu fie lichida sau sub forma de pasta, in rest poti avea cu tine si peste crud!!
    …hai, mah, ca nu e tartorul chiar atat de negru, sa fim seriosi…!

    D Mihaela 7 aprilie 2011 20:15 Răspunde
  • @D Mihaela
    Eu nu m-am plans. Am relatat impresii.

    CristinaC 7 aprilie 2011 20:37 Răspunde
  • Nu exista uniforma mai frumoasa decat a stewardeselor de la JET Airways – tunici galben aprins cu broderie la maneci si pantaloni bleumarin, totul asortat la pielea maslinie a celor mai frumoase indience pe care le-am vazut vreodata. Indience, da.

    Nu exista mancare mai buna si filme mai bine alese decat la Air France.

    Si da, si eu as zbura non-stop daca as putea.

    Beatrice 8 aprilie 2011 1:17 Răspunde
  • Amalia, exista numarul 13 ca altfel nu m-ar gasi postasul 🙂

    Mie in zbor imi plac mai ales curbele. Am zburat doar de vreo 2 ori, dar m-am simtit ca in parcul de distractii 🙂

    MR 8 aprilie 2011 6:14 Răspunde
  • Amalia, cred ca sant singura de pe-aici care nu-si doreste sa zboare cu avionul ( sau cu orice altceva). Poate anesteziata sau adormita… Chiar si cu imensa parere de rau ca nu o sa vad niciodata pamantul din cer 🙂

    camellia 8 aprilie 2011 10:06 Răspunde
  • E bine ca iti place modul asta de a calatori si ca ai ocazia sa vezi atatea locuri. Eu nu am prins drag de zboruri; nu ma tem de zbor, dar mi se pare o corvoada. Desi stiu ca, daca as avea ocazia sa calatoresc, tot cu avionul as alege s-o fac, din motive de timp. Dar, sa nu mint, duty-free-ul mi-e drag intotdeauna.
    Insa mi-e dor de drumurile lungi cu trenul din studentie, de conversatiile hilare si absurde cu alti calatori, de privitul pe geam aiurea, de flirturile fara finalitate… am imbatranit :).

    catintherain 8 aprilie 2011 11:45 Răspunde
  • Amalia, cum a mia scris parca si cineva pe aici – parerea mea e ca exista barbati mai impunatori decat pilotii germani:))) si i as pune pe cei francezi (am eu o slabiciune, ce mai) si pe prietenosii de portughezi:)
    Si daca nu mi ar fi atat de frica de zbor, as spune…intr- adevar, nimic nu se compara cu aerul diminetii intr-o alta capitala europeana:) si senzatia ca esti departe, te-ai teleportat, ai lasat totul in urma, esti tu, esti liber, esti fericit:)
    Spun si eu ca si catintherain – iubesc ador sunt indragostita de tren. doamne cat e de frumos:) sa calatoresti cu trenul oamenii pleaca, vin altii, iti ramane o privire, un zambet – un flirt- cum spune draga mea cat ….peisaje trec, te obliga sa te gandesti la alte locuri, iti aminteste de ceva trait sau de ceva imaginat si dorit a fi trait. Avionul e ca o desprindere, trenul e ca si un continuum….
    pupici, va doresc un weekend minunat!

    Delia 8 aprilie 2011 14:48 Răspunde
  • scuze scuze….”cum a mai scris.” iara inverez litere in frenezia scrisului:)

    Delia 8 aprilie 2011 14:49 Răspunde
  • Ha ha, stiam eu, Delia! Nici nu te vad, in postura de calatoare, altundeva mai bine decat intr-un tren, eventual intr-un decor de Anna Karenina, cu manusi de dantela si o camee la gat. 🙂

    catintherain 8 aprilie 2011 15:43 Răspunde
  • Nu-mi place sa zbor. Deloc, deloc, deloc- asta si pentru ca am avut cateva experiente mai…sa le numim „neplacute”. In afara de asta, mai e si discomfortul provocat de ideea radierii benevole (http://www.epa.gov/radtown/cosmic.html). Zbor numai din stricta necesitate, niciodata din placere. Votez pentru tren, autobuz, masina mica, drezina, orice altceva.

    D Mihaela 8 aprilie 2011 16:19 Răspunde
  • Amalia, tocmai am achizitionat biletele ptr „sweet 16” trans-atlantic, adica a 16 a oara de traversat incolo si incoace … ele ar fi 17 de fapt, dar acel zbor, as vrea sa-mi pot imagina ca a fost doar un vis urit si ca nu s-a intimplat niciodata.
    Si dupa ce nenea de la BA, cu care m-am conversat la telefon timp de o ora si ceva, mi-a trimis confirmarea pe email, alaturi de cifra cu care o sa-mi incarce credit-cardul si o sa-mi descarce air-miles-urile, m-a lovit prima revelatie:
    – nu exista zboruri mai scumpe decit cele din Canada spre Europa.
    urmata de:
    – nu exista controlori de pasapoarte mai acri decit cei din Toronto si LA.
    – nu exista personal mai amabil decit cei de la KLM, incepind cu pilotii si stewardesele, si terminind cu cei de la pasapoarte in Amsterdam, care iti spun cu zimbetul pe buze „Welcome to Amsterdam” … iar daca le spui ca esti in tranzit si ai doar 6-8 ore la dispozitie, isi baga capul sub pupitru, de unde, citeva secunde mai tirziu, scot citeva brosuri turistice si incep sa-ti explice ce poti sa faci in cele 6 ore prin Amsterdam.
    – nu exista customer service mai ineficient decit cel de la Air Canada si United Airlines … pe vremuri, premiul intii cu coronita era detinut de Tarom, dar n-am mai zburat cu ei de vreo 11 ani, deci nu stiu cum sunt astazi.
    – nu exista pasageri mai nesuferiti decit asiaticii, care se imbulzesc la controlul pasapoartelor si ridicatul bagajelor … daca ai ghinionul ca avionul tau sa aterizeze in Vancouver in acelasi timp cu un avion din Hong- Kong, Beijing sau Seul, mai bine te duci iti iei o cafea si astepti pina trece valul … altfel, risti un cot in coaste, o valiza peste picioare, un vuitton fake in capul copilului care te insoteste, samd.
    – nu exista senzatie de fericire mai mare decit atunci cind te prezinti la poarta de imbarcare, stiind ca pleci in concediu.
    – nu exista senzatie de groaza mai mare decit atunci cind decolezi de la 12 grade Celsius si stii ca aterizezi la -35, in interes de serviciu.
    – nu exista aeroport mai colorat decit Heathrow … acolo ai sansa sa vezi toate, dar absolut toate natiile pamintului.
    – nu exista aeroport mai luminos decit Frankfurt.
    – nu exista aeroport mai mizerabil decit LAX.
    – nu exista aeroport cu personal mai zimbaret decit Kahului – Maui … toata lumea zimbeste si cred ca e singurul aeroport international american in care ti se mai ureaza : Welcome to USA! urmat de Aloha!
    Si as mai avea destule de adaugat, dar ma opresc aici cu lista, nu inainte de a spune ca mi-e dor, teribil de dor, de vremurile cind intrai in SUA sau Canada si vamesii nu se uitau la tine si nu te tratau ca pe un infractor … mi-e dor de vremurile in care nenea sau tanti americani de la pasapoarte imi spuneau „Welcome to USA ma’am, have a nice stay”, si nu ma lua cu „why are you here, how long will you stay” … mi-e dor de vremurile in care nenea sau tanti canadieni imi spuneau „Welcome home, did you have a nice trip?”, si nu Why did you go to XXX, blablabla … nu trebuia sa-mi bat capul cu ce pantofi ma incalt, ce sutien sa-mi pun, nu trebuia sa-mi scot cureaua de la pantaloni in fata a zeci de oameni, prin mintea carora numai Dumnezeu stie ce le trece cind vad astfel de gesturi.
    Inteleg ca toate acestea sunt necesare „for our own safety”, dar nu inteleg de ce e necesara acreala si aerul de plictis al majoritatii angajatilor in pozitiile respective. Am ajuns sa ma uit cu uimire la orice vames sau security nord-american, care-mi zimbeste.

    Sofie 8 aprilie 2011 18:48 Răspunde
  • am calatorit si eu cu titlu de calatorie eliberat de ambasada romana. adica o hirtie A4 cu poza mea lipita pe ea. mi-a luat mai mult de o ora sa explic la plecarea din US ce e aceea… hirtia si la ce foloseste.:) drumul pina la Viena, unde urma sa ma imbarc pentru Bucuresti, nu l-am petrecut dormind sau citind ci… gindindu-ma cu groaza cum va trebuie sa explic si la Viena ce e cu hirtia in cauza. La Viena aveam doar 2 ore de stat. tare surprinsa am fost sa aflu ca din cauza ca Romania devenise membru UE anul acela eu nu aveam sa trec prin vama, stampilat de pasaport… etc…. asa cum eram obisnuita sa patesc in tranzit.

    iana 8 aprilie 2011 19:34 Răspunde
  • Oh, si-am uitat sa-ti raspund la o intrebare 🙂 … da, pe vremuri, vremurile insemnind anii 90, exista o cursa directa Tarom Timisoara-Chicago, o data pe saptamina. Erau avioane in care inca se fuma si stewardesele puteau concura cu usurinta la concursuri de frumusete si amabilitate. Vamesii in schimb, sufereau de dual-personality … puteau fi, in decursul a citeva minute, un munte de amabilitate sau un munte de sictir, in functie de valoarea bancnotei de 5-10 dolari, sau a lipsei ei.

    Sofie 8 aprilie 2011 19:49 Răspunde
  • Ador si detest sa zbor, in acelasi timp. Iubesc senzatia de libertate pe care ti-o da un zbor care sta sa se petreaca si ma angoaseaza decolarea si turbulentele. Imi place aterizarea, pentru ca deja am ajuns intr-un oras nou, si ma enerveaza timpul pierdut prin filtre de securitate si passport check. Zborul mi se pare un rau necesar care devine brusc adorabil cand costa 50 euro si te duce direct in Irlanda, dar daca as face vreodata o calatorie in jurul lumii, ar fi in mare parte cu trenul, vaporul, autobuzul, si mai putin cu avionul. Poate si cu balonul, ca bicicleta n-am invatat sa o stapanesc…

    ps: in Americi nu sunt low costuri?

    Anca 8 aprilie 2011 20:25 Răspunde
  • @Sofie: acum inteleg de ce am parte de sirul cel mai lung de pasageri (in comparatie cu colegii mei) si de ce nu ma pot plange de reactii ciudate din partea lor- pentru ca le zambesc si le vorbesc frumos. Inca :))

    D Mihaela 9 aprilie 2011 0:10 Răspunde
  • Alma, ai zis-o! Exact asa e, se rastoarna toate perspectivele, poate de aceea te simti mai liber la inaltimea respectiva.

    amalia 9 aprilie 2011 0:14 Răspunde
  • Cristina si Mihaela, deci, sa sintetizam, pun sendvisuri la mine si iau sticle de apa goale, cand o fi sa fie. N-am casti de pe timpuri ca mie de fiecare data mi le-au adunat sa le dea la altii. Deci, nici vorba sa astept pe zborurile interne tratamente a la Lufthansa. I feel more prepared now 🙂

    amalia 9 aprilie 2011 0:19 Răspunde
  • Beatrice, m-am dus direct la pozele lor, sa le vad. Auzi ca uniformele sunt create de designerul italian Roberto Capucci. Pai, asta e!
    Hai sa facem clubul celor muscati de virusul calatoriei. Mai vine cineva?

    amalia 9 aprilie 2011 0:32 Răspunde
  • MR, auzeam ca la unele blocuri in Canada se trece de la etajul 12 la etajul 14 🙂

    amalia 9 aprilie 2011 2:50 Răspunde
  • camellia, daca zici tu, eu nu te contrazic.
    Dar n-am sa uit niciodata dupa prima decolare, cand am ajuns sus si am vazut peisajul, ce relaxare si minunare m-a cuprins.

    amalia 9 aprilie 2011 2:52 Răspunde
  • catintherain, Doamne, nu stiu cum am putut uita de duty-free 🙂

    Uite ca pe continentul asta modul de viata nu e prea prieten cu trenul, din pacate.

    Mergeam si eu mult si imi placea, cam o data pe luna un Cluj-Bucuresti. Iar la Brasov coboram sa imi iau un croissant cu ciocolata.

    Acum merg cu trenul numai sub forma de naveta zilnica dar ieri, de exemplu, salivam la un Londra – Straton-Upon-Avon vazut pe dvd.

    amalia 9 aprilie 2011 2:57 Răspunde
  • Delia, superb ai concluzionat despre avion si tren.
    Poate asa suntem noi, mai fericite in miscare decat pe loc.
    Poate despre asta este vorba.

    amalia 9 aprilie 2011 3:00 Răspunde
  • Amalia Damian, mersi 🙂

    amalia 9 aprilie 2011 3:01 Răspunde
  • D Mihaela, unde gasim noi aici in zona o drezina?
    Auzeam ca este un muzeu fain al trenurilor pe aproape, daca s-o mai desprimavara poate il onoram cu o vizita.

    amalia 9 aprilie 2011 3:03 Răspunde
  • Sofie, hmmmm, ce veste frumoasa. Va spun de pe acum concediu placut.
    Bine ca acum imi zici ca personalul de la KLM e amabil, ca oricum sunt curioasa de nu mai pot cu privire la Olanda.

    Nu mai vorbi in schimb de zbor direct Timisoara-Chicago ca ma apuca pandaliile 🙂 🙂

    Mersi pentru impresii, te citesc intotdeauna cu mare placere.

    amalia 9 aprilie 2011 3:08 Răspunde
  • iana, aha, deci ai trecut prin asta. Probabil ca ei vad respectivele documente rar si, intre noi fie vorba, arata destul de incropite, nu au cine stie ce aspect oficial. La Munchen in schimb, tipa de la Lufthansa a inteles imediat despre ce e vorba, a zambit si a zis: aah, you have a passport extension, ok, si dusa am fost.

    amalia 9 aprilie 2011 3:14 Răspunde
  • Anca, daca sunt, eu n-am de ele pana acum. Oricum nu cred ca sunt in halul ala asta recent din Europa. Acum merg la somn sa visez o Irlanda la 50 de euro. Noapte buna!

    amalia 9 aprilie 2011 3:16 Răspunde
  • uau, dar cand ma pun pe scris ma opresc grozav de greu.

    amalia 9 aprilie 2011 3:17 Răspunde
  • Amalia ma inscriu in club! Prima!
    Low Cost pe continentul acesta? Cine gaseste sa ma anunte si pe mine!
    Apropos de ofiteri draguti , anul trecut cand am aterizat la Bucuresti domnul de la control pasapoarte mi-a urat cu zambetul pe buze” Bine ati venit acasa” si m-am simtit foarte bine. E foarte adevarat ca zburasem de la Viena si cred ca noi am fost singurii care am trecut pe la control pasapoarte, restul erau europeni.
    Amalia sa stii ca eu am calatorit de la Berlin la Viena cu AirBerlin in vara si costul biletului a fost 1( unu) Euro plus 28 Fuel tax ( eu credeam ca oricum avioanele se ridica si zboara pe baza de benzina care intra in cost…( inca n-am vazut nici unul batand din aripi)
    Mihaela tu lucrezi la aeroport?

    CristinaC 9 aprilie 2011 4:19 Răspunde
  • Amalia, m-am luat cu ” zborul” si am uitat sa-ti spun cat de frumos este textul, cat de frumos ai scris si de data asta.

    camellia 9 aprilie 2011 5:24 Răspunde
  • Cristina, sunt oameni draguti penste tot, probabil ca numai proportia lor difera.
    Mie America mi-a alterat simtul distantelor, mi se pare ca 500 de kilometri e aproape, 1000 asa si asa 🙂
    Am vazut ca acum si la transportul rutier de marfuri se aplica o „fuel surcharge”, cred ca e o practica mai noua. Dar uite, uite cum creste benzina, la mine la coltz e 4.20 galonul. Si noi nici macar nu avem trenuri de Doamne Ajuta.

    amalia 9 aprilie 2011 15:08 Răspunde
  • camellia, daca ce spun isi gaseste ecou frumos in tine, in voi, cea recunoscatoare sunt eu, sa stii.

    amalia 9 aprilie 2011 15:10 Răspunde
  • Salutari din America de Nord, putintel mai jos, in Mexic, unde avem zboruri low cost si unde calatoria spre Europa costa mai mult decat in Canada.
    Nu ma inscriu in clubul de calatorie, vreau sa stau locului putintel:))))

    Monica 9 aprilie 2011 15:55 Răspunde
  • @Amalia: muzeul trenurilor este fain, are iz de vechi+interesant si este la doi pasi de mine. Stai sa vina verdeata si mergem, mergem!!!
    @CristinaC: 🙂 dap

    D Mihaela 9 aprilie 2011 15:55 Răspunde
  • Monica, atunci stai, dar putintel, da?
    Am sa merg in centru sa vad cum e anul asta treaba cu lalelele si te anuntz, de fapt chiar incerc sa te ispitesc 🙂

    amalia 9 aprilie 2011 17:41 Răspunde
  • Mihaela, sa vina odata, o astept cu ochii si cu nasul gata de minunat si savurat.

    amalia 9 aprilie 2011 17:43 Răspunde
  • Amalia daca te consoleaza la noi e mai scumpa benzina… recunosc cu parere de rau ca nu am fost cu trenul in Canada ( sa imi fei rusine).
    Monica spune-mi la care si vin sa iti aduc o floare! Trebuie sa fie minunat…

    CristinaC 9 aprilie 2011 20:01 Răspunde
  • Cristina, am si eu niste rusine sa imi aplic, la fel, nu merg cu trenul decat in cadrul navetei zilnice. Dar in afara de remuscarile noastre individuale e vorba, asa cum stim., de cultura nord-americana centrata pe masina mica mare.

    amalia 11 aprilie 2011 0:39 Răspunde
  • Vai, multumesc pentru dedicatie. Nu ca sunt cele mai frumoase uniforme? Sigur, daca le-ar imbraca niste olandeze blonde nu cred ca ar avea acelasi efect.
    Club scrie pe noi. Unde incepem? Cum ne organizam? Sa facem o proclamatie, sa votam un presedinte, un comitet, ceva. Sau sa scriem despre calatoriile noastre intr-un loc comun.

    Beatrice 11 aprilie 2011 2:04 Răspunde
  • Ah, si ca sa nu fie confuzii. N-am fost in India. Cu Jet Airways am zburat in Europa, la Bruxelles. Apoi cu Tarom la Bucuresti. Bruxelles este hub-ul lor european, rascrucea unde fac legaturile cu Londra sau America. M-am urcat in avion sceptica si cu teama si-am coborat absolut incantata de calitatea serviciilor.

    Beatrice 11 aprilie 2011 2:56 Răspunde
  • Amalia, ai dreptate sa invidiezi cursele low cost dintr-un singur punct de vedere, sunt ieftine. In rest ai impresia ca te afli intr-un autobuz aglomerat si plin de praf 🙁
    Despre calatoria propriu-zisa numai de bine, se vede superb de sus totul si zborul e o placere, pentru mine foarte rar traita. Poate de aceea atat de apreciata 🙂

    Moi 11 aprilie 2011 7:49 Răspunde
  • Nu exista ateisti in timpul turbulentelor in zbor 🙂

    Nu exista mirare/iritare mai mare decat la vederea co-pasagerului din dreapta care infuleca fara probleme toata mancarea de plastic servita in avion.

    Nu exista recunostiinta mai mare decat cea fata de pilotii care aterizeaza lin.

    Sofie, cred ca variaza experientele, eu la Toronto am dat mereu de controlori simpatici sau neutrii iar la LAX au fost chiar draguti…un caz al exceptiei care confirma regula oare?

    Olga 11 aprilie 2011 12:57 Răspunde
  • Amalia, ce mi-a placut insiruirea „nu exista”, mai ales cea cu jucaria care este pamantul vazut din cer! Superba alaturare de cuvinte, imagini, senzatii! Esti artista 🙂

    Corinas 11 aprilie 2011 16:25 Răspunde
  • Beatrice, vad ca Bruxelles e hub-ul lor european in drum spre India, asa ca am inventat repede o urare cu care sa ne salutam in club: Have a nice hub!
    Desi „nice” e un calificativ prea slabut pentru Bruxelles. Dar, oricum, e o urare de pornire si o imbunatatim.

    amalia 14 aprilie 2011 1:35 Răspunde
  • Corina, cum sa fac rost de emoticonul ala care arata cum ma imbujorez in obraz?
    Abia astept sa ma mai catzar la intaltime si sa raportez tot.

    amalia 14 aprilie 2011 1:37 Răspunde
  • Moi, mi s-a spus ca tot ca in autobuz e si in America dar biletul e mai scump 🙂
    Acum chiar sunt curioasa sa compar. Am vazut pe internet avioanele alea roz, mov, arata ca bomboanele.

    amalia 14 aprilie 2011 1:46 Răspunde
  • Olga, poate oamenii aia or fi uitat sa-si puna pachet. Mancarea depinde si ea de ruta, de companie, eu de exemplu as lua bucatarul de la Lufhtansa acasa. Dar nu si pe cel de la United, asa cum am spus.
    Apropo de controlori, intre Canada si SUA am dat de unul cu origini romanesti, ne-am dat la amintiri si povesti, se facuse coada in urma noastra, dar e adevarat ca atunci eram cu masina si acolo controlul poate fi mai relaxat, intr-un fel.

    amalia 14 aprilie 2011 1:51 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title