Sambata trecuta, umbland lela nici nu mai stiu pe unde, mi-am amintit brusc ca in oras se desfasoara lucrarile Travel and Adventure Show, un targ de turism care in intervalul ianuarie – martie se plimba prin cateva orase din America. The Show for Real Travelers, spunea anuntul, asa ca m-am oprit sa ma gandesc daca sunt eu un real traveler si am stabilit ca as putea sa fiu, daca ar fi dupa capul meu. Hai la targ, am zis.
Afara, frumos si primavara, cata vreme pot circula fara sa-mi indes pe cap caciula. Sar in metrou, parcurg distanta, merg pe jos cateva minute pana la centrul expozitional si here I am, gata de deschis sesiunea informativa. Merg ce merg, dupa sageti, cand imi dau seama ca nu merg bine si sunt aproape sa fortez usa la Chicago Outdoors Show sau ceva in acest registru. Desi in ultimul an am inceput sa apreciez tot mai mult iesirile in natura, n-am ajuns inca acolo unde sa pot fi vazuta la vanat sau pescuit. Sa nu intelegeti ca as vedea ceva rau in aceste activitati, doar ca nu ma potrivesc existential cu ele, desi, la cum se rastoarna lucrurile in viata mea, aproape ca nu m-ar mira sa vin peste cateva luni sa raportez cum arata curba care modeleaza matematic numarul de pesti prinsi in sezonul toamna-iarna.
Dar cum plecasem dupa travel, la travel am vrut sa ajung.
Am reusit sa imi reabilitez traseul si m-am prezentat cu zambetul pe buze sa imi iau bilet, ca uitasem sa iau de pe internet. Mi s-a pus o bratara portocalie la mana si am fost lasata sa umblu libera intre standuri care promiteau toata planeta. Am simtit ca din omoplati imi cresc aripi, inca ma mir si acum, la o saptamana dupa eveniment, ca nu m-am inaltat instantaneu deasupra incintei pentru o tura de zbor.
Argentina! Costa Rica! Noua Zeelanda! Mauritius! Olanda!!! Orice cetatean pasionat de plecari ar fi avut dificultati sa ramana sobru. Stanga, dreapta, fata, incotro sa o apuc? Am mers in fata, la stanga, la dreapta, la dreapta, la stanga, in fata, la dreapta, la stanga, intr-o dezorganizare de pasare calatoare care si-a pierdut cumpatul. Am zis ca asa nu facem nimic, drept pentru care m-am adunat si am luat-o metodic. Hm, dar ceva nu era in regula, parca cei care laudau destinatiile nu aveau la ei zest-ul promotional specific american, parca venisera acolo obligati de niste sefi absurzi… In plus, dintre tentatiile interne, erau mai ales orase cum ar fi Kansas City, Oklahoma City, interesante in felul lor, nu zic, dar nu exact in aria de acoperire a interesului meu capricios. Mda. Si, la internationali, ori nu era Brazilia, ori n-am vazut-o eu. Foarte multe standuri din Canada, chiar si Australia si, asa, cum am spus, Noua Zeelanda. Se acordau reduceri de 10% daca rezevai excursia din stand si erau diverse trageri la sorti dar n-am avut rabdare de asa ceva. Am remarcat cateva prezente din China si mai multe agentii care vindeau destinatii europene, in special Italia.
Mi-am revenit complet, ba chiar am batut spre un fel de dezamagire, mai ales ca am observat cu tristete ca Rick Steves, realizatorul ale carui emisiuni europene de calatorie le urmaresc cu placere pe canalul public, nu va vorbi la Chicago, intr-un fel il si inteleg. A fost prezenta in schimb alta doamna, care ne-a descris dificultatile deplasarilor in context global, printre care si faptul trist ca in unele hotele sapunul este ambalat in plastic, si ce naspa poate fi cand tu, calatorul, intri la dus si nu poti scoate sapunul din ambalaj, etc. Mai bine ne-ar fi pus in vedere sa nu ne spargem capul cand iesim din vana, asta chiar e un aspect care poate face diferenta in viata noastra turistica. Am iertat-o insa pe doamna, pentru ca a dat niste raspunsuri reusite cand s-au prezentat la microfon cetatenii din public, sa isi lamureasca diverse nelamuriri. Au venit cateva domnisoare care au impartasit cu noi faptul ca se pregatesc sa plece in luna de miere (God Bless) si Hawaii si alea, alea, cum ar veni. Da. La final a venit o domnisoara spre doamna care a intrebat care sunt cele mai grozave pericole care ar putea sa o pasca daca petrece sejurul de miere si amor in Croatia, adica hat departe. Plaja e plina de olandezi dezbracati, a venit raspunsul. Lumea a ras, fata a multumit si eu mi-am pus Croatia in bucket list.
Inca un lucru, atentie, wherever your fancy takes you, nu vorbi despre politica, imagine all the people living life as friends…
Si in turism, ca si in viata, unii oameni trebuie ghidati pas cu pas, altii o iau de capul lor, altii sunt o simbioza intre cei de mai sus, segmentare carevasazica.
Ceea ce imi aminteste de vecinii de avion cand m-am intors din California, oamenii si-au castigat respectul meu integral caci veneau dintr-un tur in Australia si Noua Zeelanda, dar, calatorind la asemenea amplitudini, am fost oarecum uimita sa ii vad asa de ingrijorati ca pierdusera deja legatura aviatica din Chicago spre casa si erau eminamente speriati cum o sa gaseasca un hotel langa aeroportul din Chi, loc in care le-am explicat ca nu ai unde sa arunci un ac cu gamalie, ca se infinge sigur intr-o receptie de hotel… In fine, sa ma intorc la oile din targul meu.
Mi-a placut prezentarea despre Costa Rica, mi-a facut pofta. Un aspect interesant pe care l-am retinut este ca 85% din hotelele din acesta tara sunt boutique – hotel, adica de dimensiuni mai reduse si nu apartin de marile lanturi care nu pot sa ofere aroma speciala a unui asezamant mai mic. Ai, ai, ai, ai , ai, ai, m-as duce si in Puerto Rico.
De fapt m-as duce oriunde izbucnesc forme si culori, m-as spala cu sapun ambalat in plastic, as manca o felie de pizza pe zi si o cina exotica pe saptamana, as supravietui estetic si intelectual olandezilor si exemplele ar putea sa continue dar poate mai aveti si altceva de facut.
Tot la expo am petrecut vreo 20 de minute ca spectator la dansurile mexicane, pierduta de admiratie in fata ritmurilor si costumelor. Exista dansuri la care cand esti martor ai senzatia ca ai pus degetul pe insasi pulsul vietii si, daca nu esti atent, te poti trezi ca picioarele se misca sub tine in ritmuri pe care nici nu stiai ca le sti.
All in all dupa amiaza a fost interesanta, mi-a improspatat dorul de duca, mi-a lasat cateva amintiri placute si fost un bun pretext sa va dau un semn de viata inainte de a reveni cu a treia felie a calatoriei la San Francisco. Tineti aproape, cum ar spune un domn important.