Sarbatorile sunt un pic mai ciudate cand esti plecat pe termen lung spre definitiv. Uneori te intrebi unde sa le petreci, in tara-mama, cea de origine, sau in tara-tata, cea de adoptie. In tara de departe ai parintii si multi prieteni, in tara de sub picioare de obicei n-ai parintii, ai cativa prieteni si o gramada de cunoscuti. Anual se pune asadar problema daca sa petreci aici sarbatorile de iarna sau sa mergi in Romania, deranjand astfel din somn balaurul care abia a adormit, leganat pe picioare, si care raspunde la numele “unde e casa mea”?
Probabil alegerea este un pic diferita atunci cand zburzi pe alte continente decat atunci cand esti in Europa (asta e una din obsesiile mele, rog pe cei implicati sa ma scuze si sa ma inteleaga). Numai gandul de a sedea noua ore oarecum chircit in scaun, contra a o mie de dolari de caciula manata din urma de dor, si de a debarca apoi intr-o capitala europeana pentru ca, de-acolo, prostit de somn si incalceli de fuse orare, sa mai iei inca un avion care intarzie, e uneori descurajant. Mai e ceva, daca plec, nu sunt sigura ca voi putea sa revin dupa numai doua saptamani. In prima saptamana ma dezmeticesc relativ, apoi in prima jumatate a celei de-a doua saptamani redevin iar om si, pe cand sa imi pun complet in ordine emotiile, simtirile, fostii vecini si prietenii care si-au mai gasit timp pentru mine, trebuie sa plec inapoi. Tot sezonul stiu ca exista undeva un avion care bate din picioare si din motoare si ma asteapta, tot contra cost, sa ma strecor iar in burta lui gogonata.
Poate am imbatranit, poate m-am copt sau poate nu ma mai coc nicicand, dar sarabanda asta emotionala legata de calatoriile foarte scurte pana la foarte departele drag, imi aiureste stomacul si mai ales inima. Asa ca anul acesta stau aici, vorbesc la telefon cu cei dragi, nu povestim nimic despre dor, nici despre vremurile in care ei doreau sa treaca Oceanul. Ne bucuram fiecare asa cum poate, de multe ori autentic, de multe ori mai stramb. Nu ma plang, doar constat.
Am facut de mult bradul dar nu chiar de cand l-au facut bastinasii autentici. Imediat ce curcanul bate in linia de sosire a tractului digestiv, ei urca in masinile incapatoare (cu 8 cilindri) si se dau jos la punctele de prezentare si desfacere a brazilor. Acolo aleg un exemplar superb, caci nu degeaba a dansat unchiul Bob din Michigan (e numai un exemplu la indemana) in jurul bradutilor din ferma tot anul. Brazii astia nu au goluri printre crengi, n-am mai avut asa ceva in sufragerie, pana am debarcat aici. Oricand ma intreaba cineva ce as vreau sa iau cu mine cand merg acasa, raspund repede: brazii si autostrazile.
Lumea cumpara brazi cam de la 1 decembrie, eu de prin 10 decembrie, devenind astfel un monument viu al compromisului culturalo-forestier dintre Romania si America. In fond asteptarea, anticiparea unui eveniment reprezinta de multe ori o parte consistenta a evenimentului. Craciunul ne gaseste plini de zapada, ninge iar, bland, lenes, jucaus. Ninge cum ningea la Bulci, langa Savarsin, acolo unde am petrecut Craciunuri care nu se mai pot repeta si unde nu ma ducea inca imaginatia sa imi inchipui Craciunul trait acum.
A fost si este un an frumos si bun, iar cel care va veni va fi pur si simplu de nota 10. Acest optimism s-a dezvoltat pe fundalul sonor al masinutelor individuale de curatat zapada, fiebinti si neastamparate in mainile vecinilor de neighborhood. Vreau sa multumesc mult atat celor care mi-au scris aici, cat si acelora care poate nu au facut-o inca. Sunt bucuroasa ca facem parte impreuna din lumea Tango si jur ca acesta nu a dorit sa fie un discurs, ci doar o declaratie de dragoste, o urare de Sarbatori Albe si Calde, si o promisiune mereu valabila de regasire.
Draga mea Amalia, te pup si-ti doresc un Craciun ca-n basme, acolo, peste mari si tari, unde te afli! Sa ai sarbatori frumoase, luminate, linistite! Si un 2010 asa cum ti-l doresti tu!
Amalia, „cei implicati din Europa” te inteleg foarte bine si iti ureaza cu tot dragul Craciun Fericit! Si sa ne scrii la fel de frumos ca si pana acum. Am incredere ca 2010 va fi un an de nota 10,si eu simt la fel.
Craciunurile departe de tara- draga mea, o poveste care la mine dureaza de 10 ani, la inceput tragic, acum tot mai normal…tot mai asta este si nu e chiar rau….
Inteleg asa de bine ce spui- la mine dorul de ai mei, de tara se mai potoleste cu CD-uri cu colinzi, telefoane lungi si sarmale dupa reteta lui mami. Dar cel mai frumos e ca de cand il am pe Silvan, de trei Craciunuri invat sa petrec sarbatorile altfel decat am stiut, aproape de lumea celui mic si nou in toata povestea asta…Hazliu, cu uimire…
Te imbratisez si-ti urez Craciun fericit si frumos in tara care esti tu toata cu lumea din scrisul si fiinta ta, Amalia!
Te voi crede pe cuvant, Amalia, si voi imprumuta din optimismul tau. Abia astept sa intram in 2010 si sa-i descoperim, pe rand, surprizele! Te imbratisez din Ardeal, cu promisiune de reintalnire!
Craciunul inseamna mai mult decat brazi impodobiti, lumanari aprinse, miros de cozonaci si mere coapte. Craciunul e credinta, Craciunul e speranta, Craciunul e puterea de a darui si de a primi dragoste! Fie ca binecuvantarea Domnului sa se rasfranga asupra ta si a celor dragi !
Sarbatori fericite, imbelsugate si binecuvantate !
Buna seara, Amalia!
Craciun fericit! Sarbatori frumoase!
Iti multumesc pentru tot ce postezi aici si pe blogul celalalt. Si eu te rog sa ne scrii mult, mult. Si cat mai multe fotografii!
Iti doresc tot binele din lume!
Te imbratisez cu toata dragostea!
Dragele mele, va multumesc mult pentru urari, va doresc de acum „La multi ani!”, sa vina 2010 si sa ne gaseasca bine dispusi si plini de speranta, in fond de ce nu?