Fantastic ce pot face o ploaie de vara si o constiinta vinovata!
M-am tot fofilat pe langa scris, preferand sa las momentan neanalizate sentimentele cu care am trecut prin Sarbatorile de Pasti. Am fost tulburata de primavara asta izbucnita asa, la un pocnet de degete de la dezbracatul cojocului. Inca mai trebuie sa ma controlez strict, sa nu imbrac, din obisnuinta, geaca rosie de schi. Magnolia de langa biserica a inflorit intr-o singura zi, inaugurand pocnirile asteptate de muguri si esente vegetale. Mai presus de toate, se implineste un an de cand am fost acasa si am simtit ca nu mai vreau sa plec pe termene atat de neindurator de lungi. Inca un an! Acum trebuia sa fiu, conform prospectelor, prospera si fericita, iar eu nu sunt decat un exemplar uman cu inima indoita. Tocmai am citit Revolutionary Road si mi-am revenit destul de greu din tristetea inspirata de destinele unor oameni care n-au mai avut, practic, puterea sa creada in ceea ce simt.
Anul acesta am fost de doua ori la Slujba de Inviere, prima data la cea catolica si apoi la cea ortodoxa. A fost o noapte buna, calda, inmiresmata. La prima biserica am mers pe jos, asa cum faceam in urma cu multi ani, in satul bunicilor mei. Doar ca aici nu am cunoscut pe nimeni si ne-am asezat cuminti in bancuta, aprinzand lumanarea de la oameni despre a caror poveste nu stiam nimic. Mai tarziu, la miezul noptii, am ajuns la biserica romaneasca, unde m-am bucurat sa ma las prada reintalnirilor, intrebarilor de ce mai faci? si salutului adevarat si sfant Cristos a Inviat!
Mi-am plimbat privirea pe chipurile linistitoare ale bunicilor venite sa isi ingrijeasca nepotii americani, am imprumutat din ochii lor seninatatea si dragostea propriei mele bunici. I-am multumit lui Dumnezeu pentru sansa ca, de la departare, sa inteleg o mie de lucruri pe langa care as fi putut trece o viata fara sa le patrund profunzimea. I-am multumit ca mi-a satisfacut curiozitatea, ca suntem sanatosi, ca pot sa scriu. I-am multumit pentru pamanturile frumoase pe care am calcat si pentru pamanturile indepartate al caror dor il port.
Am inceput mai multe marturisiri in gand, de fapt in fiecare biserica am asternut cate una si gandurile mele sunt, mai mereu, o impletire intre nevoia inradacinarii si visul zborului, al cunoasterii fara odihna si fara sfarsit. Ploaia din seara asta m-a adus inapoi langa lumina ecranului si langa tastatura, a plouat tare, cu rapaieli puternice, ca si cum ar fi deja vara. Si cand am pomenit de constiinta vinovata am avut de fapt in minte regretul ca nu va scriu de fiecare data cand mi-e dor de voi.
Va doresc o primavara frumoasa, plina de regasiri fantastice, vindecatoare.
Cristos a inviat, draga Amalia. Usor triste randurile tale, dar pe langa faptul ca nu prea esti intre ai tai, mai e un pic si reincepi si slujba..(dupa calculele mele cateva ore, dar poate ma-nsel si ai vacanta de mai multe zile decat aia clasic-europeana de Paste- Vineri-Luni inclusiv)
Despre mine pot spune ca, desi merg cand si cand la biserica si cimitir sa aprind cate-o lumanare celor dragi ai mei care mi-au plecat pe veci, de sarbatorile pascale nu mai merg de niste ani buni sa iau lumina. Stiu ca e pacat, din punct de vedere religios o fi de neiertat, dar nu mai am tragere de inima, mi-ar suna ipocrit s-o fac.
Pe vremuri, pana in ultimul an de liceu, cat mi-au trait bunicii, saptamana patimilor era pentru mine un firesc intrat in sange, inca din Deniile din Joia mare si pana Duminica, prima zi de Paste, mergeam la biserica si mi se parea ca-mi incepe primavara o data cu aceste zile. Desi au trecut mai mult de 15 ani de cand casa de la tara a ramas pustie mie n-o sa-mi treaca,iar savoarea sarbatorilor traditionale nu ma mai ”prinde”..
Asa ca, atat de Paste, cat si de Craciun, impreuna cu sotul meu care a rezonat perfect cu mine pe aceasta tema, el nefiind vreun traditionalist legat de porci-miei si alte variante gastronomice cozonacesti care ”incununeaza” genul asta de festivitati-festin, plecam prin munti, mancam pe apucate, ne vedem cu prieteni..Deci transformam in vacante zilele astea.
Te imbratisez. Sper sa poti ajunge cat mai curand in locurile tale natale, sa te mai vindeci un pic si pe termen scurt, de dor..
Si la Cluj infloresc magnoliile….
Amalia draga, zambeste!
Bucura-te ca venit primavara si aduce cu ea sperante noi!
E greu de sarbatori departe de ai tai, si sufletul tau e mult prea sensibil ca sa nu simta din plin faptul ca ai vrea sa fii impartit bucuria Pastelui si pe cea a primaverii cu toti cei dragi.
Adevarat a inviat!!!
par. Calciu spunea de cite ori avea ocazia , ca anii ( nu putini, 21) petrecuti in puscariile comuniste au fost mult mai usor de indurat, decit cei 20, petrecuti departe de pamintul tarii care l-a creat.
Una draga, am avut vacanta clasic americana, adica Vinerea Mare libera si luni m-am intors la birou. In plus, se mai petrece un fenomen, cu cat se face mai primavara, cu atat imi vine sa scriu mai mult si sa socotesc mai putin 🙂
E frumos sa pleci la munte, sa hoinaresti, sa te vezi cu prietenii, poate cel mai bine e sa faci cum simti si sa sarbatoresti in felul tau Invierea. Mie imi place sa merg sa iau lumina, ma emotioneaza.
Si la mine bunicii s-au dus de mult, nici macar casa lor nu o mai am. Si in ziua de azi, citez drept cele mai fericite clipe cele in care dadeam cu mama si bunica ocolul bisericii de trei ori.
Eu am crescut intr-un sat frumos, cu castel boieresc si parc si nu este chip sa mi le smulg vreodata din inima.
Iti multumesc pentru urare, te imbratisez si eu.
irina, azi am vazut pomisori de magnolie de cumparat, gata crescuti, doar ii duci la tine acasa si gata 🙂
Cristina, uite acum chiar zambesc.
Poate data viitoare am sa scriu pe vreme buna, nu pe ploaie 🙂
E grozav ca a venit si la Chicago primavara, eu o asteptam in iunie si uite, a sosit la hotar de aprilie…
poate nu degeaba, parintele Calciu repeta de cite ori avea ocazia, ca cei 21 de ani petrecuti in puscariile comuniste, au fost infinit mai usor de suportat/indurat decit cei 20 traiti in exil, pe pamint american…
Buna dimineata.
Surpriza neplacuta sa aflu ca doar o zi ai avut liber, sau poate d’aia America o fi ”pe culmi”, iar Europa sarbatoreste mai mult si mai des neratand nicio zi de posibil chiul.. E-adevarat, raportul Eur-USD spune altceva, dar sa nu divagam: )
E greu sa amesteci uitarea cu ceea ce traiesti la anii maturitatii. Vorbeam cu prieteni dragi despre copilarie si amintiri si ne gandeam ca toata lumea, privind in urma, e dispusa mai degraba sa aureoleze o amintire, pentru ca probabil pastram mai degraba afectivul dintr-o intamplare si nu ”naratiunea” exacta.
Oricum, sunt dati cand eu din tonul Amaliei retin mai ales nostalgiile prinse in degringolada aleanului pentru locurile ei dragi, citind-o. Asta ma determina s-o citesc si mai abitir, sa descifrez adeseori metafore ce la prima vedere sunt cateva propozitii despre banal. Probabil ma regasesc in scrisul ei, asa cum se-ntampla si cu felul Simonei Catrina de a insira cuvinte, aparent la intamplare, aparent obisnuite, dar savuros intortocheate la un anumit punct: ) De unde incepe huzurul limbii romane si satisfactia de a citi: )
Amalia, e asa de mare placerea de a te citi! Scrii atat de „din suflet”. Hotarat lucru maine dimineata cand o sa merg la birou, o sa privesc magnolia si o sa-i zambesc de doua ori. O data pentru ca mi-e draga si o data de dragul tau.
Primavara frumoasa iti doresc si tie!
Laura, daca anii sunt de exil-exil, nu exil din acesta nesilit de nimeni, cred ca e ingrozitor. De fapt nici nu pot incepe sa imi imaginez. Dar cea mai interesanta realizare mie mi se pare a fi ca de la departare iti schimbi perspectiva, intelegi atat bunele cat si relele fiecarei istorii, fiecarei geografii, fiecarui mod de viata.
Una, da o singura ziulica am avut de Pasti dar lasa asta, m-ai alintat asa frumos ca de doua zile vin si citesc si ma umflu in pene! Iti multumesc pentru vorbele tale si… pot spune ca scriu cum simt, altfel ar fi inutil. Iti doresc un final de saptamana plin de soare.
Ema, sa stii ca ieri a plouat si s-a lasat un pic de gheata peste magnolii. Nu a tinut mult si se pare ca vine iar caldura, trebuie sa fac o poza cu magnoliile, repede, pana nu se scutura!