Cine scrie-n Valea Seacă?

Străbat cu dinţii strânşi culmile unui val de stres post-traumatic indus de nişte lecturi suplimentare în flendurile cărora m-am încleiat, recunosc, numai şi numai din vina mea. M-a pus amarul să circul pe nişte bloguri păstorite de câteva dintre revistele care se aşează cu regularitate la festinul „Tango Degeaba”, deci I should have known better, vorba românului, dar ce să te faci când te apucă toana şi te muşcă de dos curiozitatea. Că aşa mi-am copt eu majoritatea belelelor, cu aceste două mânuţe dibace şi cu neliniştea dintre urechi. N-am stat mult pe coclaurile virtuale, căci toleranţa mea la aberaţii şi-a atins fulgerător limita superioară, dar atât cât am stat am reţinut nişte idei care mi-au făcut coafura set de măciuci, ceva de genul plăteşti trei şi a patra te izbeşte gratuit.

Spicuiesc aleator şi păşesc cu grijă, ca şi cum ne-am afla pe rogojina care se va topi sub taburetul lupului. Prima încreţitură ideatică peste care era să îmi rup gâtul a fost că Oana Pellea nu e potrivită pentru coperta unei anumite reviste cu ştaif galic, pentru că, vezi şi minunează-te Doamne, deşi e spirited, nu e sexi. Acum, poate că Oana Pellea nu e sexi în spiritul poalelor ridicate după urechi, dar dacă eşti un pic atent şi nu te doare imediat capul, îţi dai seama că farmecul Oanei Pellea lasă în urmă, ca un tren rapid o căruţă dogită, toate maimuţărelile sexoaselor care, cică, ar fi trecut şi ele (?) testul lui spirited. M-am frecţionat cu un pic de alcool isopropilic, despre care băştinaşii de aici insistă că ar fi spirt medicinal, ca să îmi liniştesc mâncărimile provocate de contactul dintre spirited şi epiderma mea pretenţioasă (până şi ea) la cuvânt scris.

Am stat apoi un pic turceşte pe arătura unor cugetări pline de prescurtări, manevre lingvistice pentru care, de altfel, am o înţelegere totală, pentru că şi scrisul coerent doare, nu-i aşa? O altă revistă, de care acum chiar că e mai bine să nu te atingi, m-a năucit cu un jurnalul unei tinere interne din redacţie, dar m-a năucit aşa de rău, că nu mi-a mai ajuns spirtul şi am dat iama de-a dreptul în dulăpiorul cu medicamente şi am bâjbâit după un calmant, acolo, să îmi regularizeze respiraţia şi să mă sature de hoinăreli alunecoase. Interna s-a mărturisit uimită ca un căţeluş de vitalitatea proceselor redacţionale derulate sub nasul domniei sale, iar mie, ce credeţi, mi s-a umezit instantaneu botul de duioşia figurii de stil şi am ieşit în stradă să împart delicateţea sentimentului cu pietonii, noroc că nu trecea pe moment nici unul, că altfel cred că ar fi sunat fără zăbavă la nine one one.

Şi apoi pune-te şi explică-i pompierului că l-ai deranjat din greşeală că, aşa sexi şi spirited cum e el, îţi trimite o factură de neam de neamul tău şi al nepoţilor Moldovei nu o mai poate achita, nici măcar dacă umblă cu fofârlica graficului de reeşalonare.

Eh, dar abia ce mi-am revenit, făcând o scurtă plimbare şi numărând până la cinci, când, ce să vezi, interna a lovit din nou, de data asta cu mărturisirea că absoarbe toate noutăţile înformaţionale exact ca un bureţel. Eu una merg la culcare, căci noaptea e un sfetnic bun, şi poate până dimineaţă cedează şi pofta asta de a umbla brambura peste biţi loviţi în cap de vorbuliţe care dau bine atunci când ilustrează precocitatea lexicală a prichindeilor de la grupa mijlocie dar care zdrăngăne ca nişte tinichele când sunt ataşate de coada trăirilor unui adult cu aspiraţii jurnalistice. Jur să pun căpăstru curiozităţilor distructive, de dragul vostru, al meu şi al tuturor oamenilor care ştiu să scrie, să citească, şi, conform propriilor criterii, să refuze sau să preţuiască, amin.