„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Indianapolis

de

indianapolis 1

 

indianapolis 2

 

indianapolis 3

 

triptic

O călătorie cu maşina pe şoselele americane are remarcabila putere de a te conduce atât prin meendrele agoniei cât şi ale extazului. Distanţele între oraşele mai acătării sunt incredibil de mari, iar creierul îţi poate transmite mesajul „răbdare, recalculez scara lucrurilor” chiar şi după un număr relativ impresionant de ani de la impactul cu gigantismul de peste Ocean. Oamenii normali, adică bine organizaţi, preferă în multe cazuri să ia avionul, însă cei cărora le vine la prânz ideea „hai să o ştergem în seara asta de acasă pentru trei zile” nu mai prea pot beneficia de avantajele traficului aerian. Cum singurul campionat mondial în recordurile căruia m-aş putea înfige fără ezitare este cel de împachetat şi trântit uşa, pe la cinci după masa îmi aprobam în gând, trei sferturi din articolul pentru revistă, iar la şapte măturam în zbor şoseaua care duce spre Indianapolis.

Apucasem, pentru prima oară, drumul Sudului. Statul Indiana este la fel de plat ca şi Illinois, o întindere de câmpii ascunse sub aripa nopţii. N-aş vrea să jignesc, dar, la un moment dat, ne-a trăznit un miros îngrozitor de balegă, conjunctură care a avut două efecte neaşteptate. În vreme ce pe mine m-a trimis, cu forţa unei madlene, spre amintirea melancolică a unor vacanţe în care îngrăşământul natural era parte integrantă a unei lumi mai line, Adelina şi-a reconsiderat opţiunea de a lucra la fermă, pusă în faţa faptului că realitatea de pe teren are altă mireasmă decât în foile lucioase ale enciclopediei pentru copii. Depăşind cu bine obstacolul olfactiv, am navigat prin marea de stâlpi cu elice a unei centrale eoliene (ce altceva putea să fie?), întinsă pe mai multe mile şi spectaculoasă în noapte, cu luminile roşii aprinzându-se şi stingându-se cât vezi cu ochii.

Am ajuns la Indianapolis la zece seara, oră la care centrul era aproape pustiu. Toată partea centrală a oraşului este înfăşurată în jurul unui obelisc imens care comemorează diferiţi eroi din diverse războaie, dar timpul fiind limitat nu am intrat în detalii beligerante. Maşinile se mişcă într-un mare sens giratoriu, element care mi-a dat senzaţia că poate sunt la Deva. Sunt convinsă că mai există multe lucruri de descoperit la Indianapolis, şi chiar mi-am pus în gând să le vin de hac cu altă ocazie, însă în puţinul şi însoritul timp liber pe care l-am putut dedica oraşului Formulei 1 se numără, pe lângă luarea pulsului metropolitan pe străzi şi prin restaurante, o vizită la muzeul de artă, o instituţie care mi-a confiscat, vreme de câteva ore, graiul. Aflat departe de oraş, în mijlocul naturii, amenajat cu un bun gust remarcabil, muzeul merită din plin să i se dedice o zi. Am mers până acolo încât, la un moment dat, am declarat că îmi place mai mult decât Art Institute-ul din oraşul meu de baştină temporară.

Există desigur, un muzeu dedicat isprăvilor de Formula 1, un altul care adună exponate numai pentru copii, însă timpul se scurge incredibil de repede când îl petreci în mod plăcut şi mereu trebuie să amâni câte ceva. Am rămas cu impresii plăcute de la Indianapolis, cu câteva poze şi cu promisiunea că o să mai trec pe acolo, dacă nu pentru altceva, atunci măcar să amuşin, de la distanţă, aerul tare al bolizilor şi să privesc, în zări, spre drumurile care coboară mult mai adânc în inima sudului american.

Comentarii

  • Multumesc pentru calatorie! 🙂

    Corinas 16 noiembrie 2010 14:11 Răspunde
  • Cu placere, Corina.
    Ma angajez sa recidivez.

    amalia 17 noiembrie 2010 4:26 Răspunde
  • Amalia, am vazut totul prin ochii tai. De -acum stiu sa ajung cu ochii inchisi la Indianapolis. Mai vreau si in alte orase 🙂 .

    camellia 17 noiembrie 2010 11:55 Răspunde
  • Trebuia sa te iau cu mine la Inianapolis in vara! Asa vedeam si eu mai multe…
    Pentru mine in vara Chicago a trebuit descoperit, la Indianapolois m-am dus sa alin o durere si n-am vazut nimic turistic.
    Ce-ar fi sa planuim candva o calatorie prin state? Noi doua, caci Adelina va fii mare si nu va mai vrea cu mami… tu spui unde si eu conduc si ma las rasfatata de povestile tale frumoase.

    CristinaC 17 noiembrie 2010 22:42 Răspunde
  • amalia… eu am comentat ieri dar vad ca nu se vede… vina e a mea probabil.
    Ziceam ieri ca iti propun sa plecam prin America impreuna… eu conduc si tu scrii!
    Poate ca daca as fi fost cu tine in vara la Indianpolis vedeam altfel… Oricum pentru mine atunci Chicago a fost the highlight!

    CristinaC 18 noiembrie 2010 17:10 Răspunde
  • camellia, mai vin si alte orase, iti promit.

    amalia 19 noiembrie 2010 3:03 Răspunde
  • Cristina, sper ca iti dai seama ca o oferta mai tentanta ca asta inca nu s-a inventat pe pamant, da? 🙂
    (imi pare rau ca nu a aparut comentariul de dinainte, mersi ca ai scris din nou)

    amalia 19 noiembrie 2010 3:04 Răspunde
  • A aparut acum, l-am adus din „pending”. Va sa zica de data asta lupt de doua ori cu o oferta irezistibila 🙂

    amalia 20 noiembrie 2010 5:21 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title