„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Puterea Marului Ravnit

de

Miercuri seara ma uitam la un documentar despre catedralele Europei si cand s-a terminat mi-am tras din noptiera Vanity Fair-ul ca sa citesc un pic despre scrisorile lui Hemingway  recuperate recent de la Finca Vigia, resedinta lui din Cuba. Pentru ca viata e complicata si prezinta asperitati, ma simteam cam singura in casa, deci am lasat si televizorul deschis la stiri, ca sa mi se para ca suntem mai multi. Asa am aflat ca a murit Steve Jobs.

Relatia mea cu tehnologia merita un paragraf si incepe acolo unde dadeam de manivela la telefonul din satul bunicilor, ca sa le raportez parintilor ca sunt bine, mananc mere rosii si am mai avut o aventura memorabila la recoltat fanul, caruta era prea incarcata si gata, gata sa se prabuseasca in mijlocul ulitei. Momentul cand am trecut acasa de la telefonul cu disc la cel cu tastatura mi-a dat frisoane de placere. Dupa asta am devenit cumva indiferenta, ba chiar, cu toata rusinea de rigoare, marturisesc ca la inceput in America nici n-am vrut telefon mobil. M-au convins numai cand ma tot asteptau la tren si nu puteau sa figure out cand vin, daca vin, de ce nu vin. Am convietuit bine cu micul telefon care chiar asta era, telefon, si chiar daca am participat anual la un festival al contabililor unde un domn simpatic ne prezenta ce si cum cu tehnologia in ultimele 365 de zile, marturisesc ca nu m-a prins.

Incepeam sa vad pe la prieteni ca scot din poseta cate un obiect zburator de pe care aflau cum merge traficul, unde e filmul care ii intereseaza, de ce prag s-a mai izbit Dow Jones-ul, ce amic a mai trimis o poza de sub palmieri, chestii din astea cotidiene. De vreo doua ori am cerut sa pun mana pe aparat, l-am inclinat in dreapta, l-am inclinat in stanga si l-am dat inapoi. Iti poti citi e-mail-ul pe el, s-a hazardat o prietena sa ma incurajeze. Poti trimite mesaje. Pe urma am observat ca in viata mea insista sa se inghesuie cuvantul app. App in stanga, app in dreapta, termenul se inmultea exponential. Mi-am dat seama ca se petrecea ceva in lipsa mea. Pe urma a venit duminica in care am studiat o ora un telefon destept si n-am mai vrut sa il dau inapoi. Astazi dorm cu smartphone-ul in sertarul de la noptiera, ca nici nu vreau sa il stiu prea departe de mine dar nici nu risc sa imi vars pe el ceaiul de sunatoare. Stimati telespectatori, v-am prezentat modul in care tehnologia a convins ultimul reluctant din afara Lumii a Treia.

Aici intervine dezbaterea. E bine? E rau?

Marketerii stiu ca viata noastra trebuie umpluta cu ceva. Inghesuiala sa ne-o umple e fantastica, zgomotul ingrozitor. Problema majoritatii marfurilor, parerea mea, e ca se nasc din dorinta de a baga pe esofagul cetateanului produse la radacina carora nu poate fi detectata nicio pasiune, produse rezultate dintr-o socoteala rece, nascuta din intalnirea dintre studiul de piata si calculele de pragul rentabilitatii.

Daca am inteles eu bine din ce am lecturat despre Steve Jobs, punctul de pornire al intregii legende a fost pasiunea, adica acea stare de agregare sufleteasca in care, indiferent despre ce domeniu e vorba, iti pui intrebarea “Ce pot sa dau?” inaintea intrebarii “Ce pot sa primesc?” Ce m-a impresionat cel mai tare a fost faptul ca am inteles ca a pus la punct un mediu de lucru in care creativitatii i s-a dat spatiu sa iasa prin acoperis. De fapt aproape ca nu conteaza ca e tehnologie, literatura, matematica, fizica, chimie, in toate acestea crearea unei structuri de oportunitati in care oamenii sa-si dea relaxati drum liber mintilor e cea mai grozava realizare de pe suprafata pamantului.

Printre ideile mele fixe se numara si aceea ca pasiunea e intotdeauna insotita de generozitate. Cred ca generozitatea e un semn de incredere in sine: pot fi generosi numai oamenii care se stiu atat de in armonie cu ei insisi incat nu se tem ca tu, din exterior, ii poti uzurpa. Oamenii marunti, fricosi, nu vor fi niciodata generosi sau vor practica o forma de inselaciune de pe care eticheta generozitatii se va desprinde plictisita si revoltata. Iar de la combinatia de pasiune si generozitate si pana la carisma incontestabila a lui Steve Jobs nu mai e decat un pas mic.

Nu am iPhone, pentru ca hatisul abonamentelor telefonice din America nu permite in acest moment ca iPhone-ul sa functioneze cu creierii nesparti in reteaua in care am un abonament atat de convenabil, incheiat, e drept, acum 4 ani, incat, atunci cand a auzit cat platesc, omul de vanzari cu care am parlamentat a fost lovit de un acces de ras si am crezut ca o sa imi arda si o palma prieteneasca peste spate, deci m-am implantat bine cu pantofii mei cu bareta in podea, ca sa fac fata momentului. Dar si telefoanele operate cu sistemul Android s-au dezvoltat suflate in ceafa tot de ideile revolutionare de la Apple, adica de la Steve Jobs. Deci tot lui ii datorez, cumva, prietenul din noptiera.

De fapt, pe mine ce m-a cucerit definitiv au fost hartile. Sa stiu exact unde sunt in orice moment, sa gadil ecranul cu degetul si sa creasca strazile pana le pot vedea si eu, asta mi s-a parut irezistibil. Sa ies din baie dimineata si intre spalatul pe ochi si spalatul pe dinti sa vad, cu un pacanit fin de buton, cate grade sunt la Chicago vineri si cate o sa fie marti, fara sa astept sa se faca focul in calculatorul mare, asta iar mi-a provocat o placere matinala inexprimabila. Sa stau turceste pe canapea cu ziarul si sa aflu din dictionar ce inseamna ubiquitos fara sa fac un singur pas, iata o alta victorie istorica. Si asa am priceput brusc ce vroia sa spuna expertul in tehnologie de la conferinta de contabili, cand eu cascam si el se dadea de ceasul mortii cu revolutia provocata de dispozitivele mobile de trafic de date.

Circula acum pe internet un clip amuzant de reclama la iPone 6, care cu un app iti va face cafeaua, cu un app iti va incalzi gogoasa, cu un app te va teleporta in Hawaii in caz de necesitate si cu inca un app te va zvarli la un concert live cu nu mai stiu cine. La cum au fost deschise deja drumurile, I’ve got a feeling ca toate lucrurile astea se vor intampla ceva mai devreme decat suntem dispusi sa ne inchipuim acum.

De la intimitatile tehnice derulate in garajul parintilor adoptivi, acolo unde a inceput Apple, caci in Sillicon Valley orice garaj care se respecta e scena de companie informatica, de ma intreb unde isi tin oamenii aia masinile, si apoi imi amintesc ca la cat de buna e vremea si le pot tine pe trotuar sau pe aleea de acces, si pana la prezentarile care captau fara exceptie interesul milioanelor de oameni, atingand ceva profund in pofta lor de nou si de viata, numitorul comun ramane un amestec de pasiune, inspiratie si incredere.

Construita in primul rand pe ideea de a oferi valoare si nu a de a jumuli cumva, dracu stie cum,  niste cash flow de pe cetateni, afacerea Apple a prins, s-a inmuiat si apoi a prins iar, de data asta rau de tot.

Apple a facut marketing destept, asta-i tot, vor mormai niste voci dar, la cat de destept a fost, nici nu mai conteaza ca e marketing.

Realitatea ramane ca oriunde exista pasiune, aceasta se simte si isi lasa amprenta in moduri care schimba vieti.

 

Ati cazut in mrejele telefonului destept?

Daca da, cum v-au convins?

Daca nu, cat estimati ca mai dureaza?

Eu merg sa vad ce pot afla despre iPad.

Categorii:
America

Comentarii

  • Da, Amalia,acest om a avut un vis!Pasiunea l-a împins să-şi ducă visele la îndeplinire.Acest om ştia să îşi ţină publicul în suspans cu şarmul său şi cu vestitul”mai am ceva să vă spun”. A ştiut şi cum să privească moartea . Acest om continuă să producă şi să dăruiască bani mult timp , chiar dacă , fizic a dispărut dintre noi! Astfel de oameni schimbă vieţi…

    Adriana Gianinna 8 octombrie 2011 8:32 Răspunde
  • Amalia, pasiunea lui Steve Jobs a fost dublata de multa inteligenta si de multa putere.

    Puterea de-a o lua de la capat, de-a merge mai departe, de-a privi moartea in fata…
    Ma intreb ce-ar mai fi facut daca mai traia zece ani.
    N-a fost un om ca noi toti… creierul sau era cu siguranta altfel !

    camellia 9 octombrie 2011 11:24 Răspunde
  • Da, am cazut in mrejele telefonului destept, acum 2 ani. 🙂 Nu as mai putea vreodata sa ma intorc la Nokia. 😀

    Un iPad imi doresc si eu, sper sa mi-l achizitionez cat mai curand cu putinta. 🙂

    Victoria West 9 octombrie 2011 16:53 Răspunde
  • pe mine m-au impresionat toate produsele Apple – mai putin iPod – ca eu nu umblu cu firele in urechi. altfel… cercetati MiniMac, iPad si chiar ultimul iPhone… bijuterii.

    iana 10 octombrie 2011 17:26 Răspunde
  • Adriana Gianinna, am vazut pe un site biletele post it lipite pe geamurile magazinului Apple din Cupertino, toate cu mesaje de dragoste si apreciere scrise de mana. Mi s-a parut asa de emotionant, lumea se adresa ca unui prieten drag plecat prea devreme in alta calatorie.

    amalia 11 octombrie 2011 3:16 Răspunde
  • exact, camellia, despre asta e vorba.
    Si parca mesajul de-a o lua de la capat, de-a merge mai departe cu incredere nu mi-a sunat niciodata mai tentant.
    Poate nu era ca noi dar cumva ne face si pe noi sa fim un pic mai ca el.

    amalia 11 octombrie 2011 3:20 Răspunde
  • Victoria, Nokia cu balamale, la care ma uitam ca la racheta cosmica.
    Tu esti veterana, eu am adoptat noul telefon abia acum o luna but feels like for ever.

    amalia 11 octombrie 2011 3:22 Răspunde
  • iana, cercetam 🙂

    amalia 11 octombrie 2011 3:24 Răspunde
  • Amalia, tocmai am terminat de scris despre iPad, iPhone si alte mere :).
    Nu stiu cine a zis ca ‘once you go Mac, you never go back’, dar multa dreptate a avut.
    Si mai imi place remarca ca Steve Jobs ne-a vindut produse de care nici nu stiam ca avem nevoie.

    Sofie 11 octombrie 2011 7:36 Răspunde
  • Amalia, mie imi place la nebunie butonul „Like” de pe facebook. Imi place sa impart cu altii ceva ce mi-a placut. Imi place cum scrii, astept cu sufletul la gura sa te citesc,,,DAR acum nu-l gasesc pe „Like” 🙁

    Crina 11 octombrie 2011 10:22 Răspunde
  • Da, am cazut in mrejele telefonului destept, recunosc, guilty as charged!
    Citesc seara copiilor povesti de pe el, imi place ca-mi pot verifica mesajele mai repede (pana vorba ta Amalia, se aprinde focul in calculatorul mare ), facem poze si ne uitam la poze, urmarim filmulete cu Bernard Bear si Tom si Jerry (pentru desene mai lungi ecranul e totusi prea mic), ne jucam cu Talking Tom (mi se pare super amuzant!), folosim extensiv GPS, cautam restaurante, cafenele, ascultam radio…si ar mai fi…ne mai trebuie insa timp sa descoperim!
    Cat despre marul cel muscat, imi plac foarte tare produsele lor, asa cum arata, atat de putin cat le-am folosit. Si eu ma duc vrajita la standul lor si acum cateva luni am descoperit ca ultima lor varianta de PC avea 1 T (terra), a fost prima oara cand am vazut asa ceva. Dar mi se pare ingrozitor de nedrept costul lor; sunt frumoase, sunt usoare, sunt fancy dar parca nu fac atatea lucruri in plus ca sa justifice diferenta, ba chiar au probleme mari de compatibilitate cu aplicatiile obisnuite. Iar eu credeam ca PC-urile sunt deja comodities! 🙁
    Mr Jobs a avut un vis si mi se pare firesc cand esti creator sa dai lumii ceea ce faci tu, nu ceea ce se asteapta sa dai (asta apropos de faptul ca ne-a dat lucruri despre care nu stiam ca ne sunt necesare) dar intreaga strategie de la Apple se bazeaza pe ceea ce maestrul Porter (Michael) a numit „product differentiation” cu micul amanunt ca produsul lor nu e atat de unic si irepetabil, doar ne face sa credem ca e.
    Vreau si eu o tableta, dar o vreau in primul rand pentru citit carti si reviste. Astept sa vedem cu ce ne vor pune pe foc cei de la Kindle si Amazon in noiembrie si sper ca ei sa aiba alta strategie (cel putin deocamdata asa pare cu pretul vehiculat de 199$).

    Blitz 11 octombrie 2011 16:42 Răspunde
  • Tocmai am terminat de citit ce ai scris si cred ca m-am mai apropiat cu un pas de iPad.

    amalia 11 octombrie 2011 23:53 Răspunde
  • * La cabinet, pacientul catre medic:
    – Doctore, nu pot sa ridic capul, nu vorbesc cu nimeni, cand mi se vorbeste nu dau atentie, par un idiot cand merg pe strada… Ce credeti ca am?
    Medicul:
    – Un IPhone?…sau poate un Ipad?

    Amalia, te imbratisez, mi-a fost dor de tine!
    Da, cred ca mai devreme sau mai tarziu toti vom cadea in mrejele telefonului destept. Noi (mai ales iubitul meu) am cazut de vreo cativa ani…dar e fantastic! Imi doresc un Ipad sa pot lua deodata 1000 de carti cu mine peste tot…

    Lorelei Eg 28 octombrie 2011 11:14 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title