„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Titlu la alegere

de

Credeti in semne?

Cele prin care Universul iti transmite una sau alta si te indruma cand calea face zig-zag-uri prea ample? Ascultati de ele? Eu nu pot sa uit momentul cand am trimis candidatura pentru America si am crezut cu toata puterea ca am sa fiu aleasa, desi sansa matematica era atat de bulversant de mica incat practic nici nu merita luata in considerare.

Uneori ma intreb daca perceperea si interpretarea detaliilor este un dar sau un blestem, pentru ca viata are o viteza la care pare ca iesim mai bine niveland, nu nuantand. Si totusi, ceea ce numim fericire vine numai din tresariri.

Am pus pe Facebook pianul care canta la poarta de imbarcare a celei mai recente excursii si asa am aflat ca sunt numai doua piane la O’Hare si unul tocmai pe unde am trecut eu! Mi s-a parut extraordinar. Un semn bun! N-am avut niciun castig imediat din asta, in afara de cateva like-uri si un share, dar pot declara ca am fost mai fericita cu intamplarea decat daca m-as fi dus pe nu stiu ce yacht.

Mama mi-a povestit despre o emisiune la radio in care s-a spus ca scriitorul e cel care, atunci cand are loc un accident de tren, in vreme ce lumea e ocupata cu detaliile concrete, observa ca sub sine sunt trei maci si pe geam a zburat o papusa.

Catintherain a declarat la postul trecut (unde eu n-am raspuns nimic) ca ar vrea sa imi spuna ceva care sa conteze. Apoi mi-a spus ca imi intelege starea. Si mi-am dat brusc seama ca asta e singurul lucru care conteaza cu adevarat: sa intelegi.

Intelegerea presupune ca ai timpul sa te opresti si sa asculti si capacitatea sa recunosti. Cel mai rafinat lux existential.

M-a fascinat intotdeauna jocul intre a fi puternic si a fi slab. Ma plictisesc oamenii permanent puternici si ma ingrozesc oamenii perpetuu slabi.

Ma fascineaza frumusetea cu iz de salbaticie. Peisajele prea aranjate imi transmit cu prioritate mesajul de fals.

Ma fascineaza efortul pe care il punem in prefacatorii. Parca am avea tot timpul din lume.

Cred ca oxigenul, masa, casa, masina, pantofii, sunt lucruri bine de avut pe parcursul existentei, dar ce ne tine cu adevarat in viata e sentimentul ca suntem importanti pentru cineva. Cineva-ul nu trebuie incadrat intr-un tipar clar. E mama, o prietena, un frate, un corespondent pe care nici nu l-ai intalnit inca.

Intr-un articol recent din Vanity Fair, Tony Curtis povesteste cum, la una din intalnirile cu Marilyn Monroe, au mers la un local unde erau canari inchisi in colivii si, cand unul isi dadea duhul, era repede inlocuit cu altul. Intamplarea i-a produs actorului o stare aparte si s-a gandit ca viata e scurta si cand cineva dispare, cata lume va sti cu adevarat diferenta. Marilyn a simtit si ea tristetea. Dar apoi Tony Curtis si-a recapatat tonusul: o sa ne descurcam bine in orasul asta, tu si cu mine.

M-am lamurit pana si eu ca nu exista dreptate absoluta. Dar e esential ca altcineva sa deformeze Universul la fel ca tine.

De data asta n-am calatorit, n-am dezbatut. Dar mi-era dor sa va trimit niste ganduri.

Categorii:
sincere cugetari

Comentarii

  • Amalia, gandurile tale s-au asezat foarte frumos alaturi de unele ganduri de-ale mele, completandu-le oarecum. Cred, cu tarie, ca este important, inainte de orice sa stim ca suntem necesari cuiva, in cel mai bun, frumos sens al cuvantului. Singuratatea este mult prea apasatoare, pentru oricine. In acelasi timp, insa, este si necesara adeseori, pentru ca ajuta la lamurirea unor intrebari bazate pe multa indoiala, pe tristete care, de cele mai multe ori, duc la suparare. Si totusi, stand de unul singur, poti mai usor sa intelgi ce si, mai ales, cine iti lipseste cu adevarat. Daca, la ce iti lipseste, raspunsul poate fi de la foarte simplu la foarte complicat, la cine, raspunsul este transant pentru ca trece direct prin sufletul nostru, loc in care stim exact locatarii 🙂
    Bucuria este deplina cand, de cine ti-e drag si dor, este alaturi. Uneori este destul chiar si gandul intalnirii sau reintalnirii, care astfel devine motivul pentru o reala bucurie.
    Nu, nu partea materiala implineste un om, ci sufletul lui fericit. Acesta, cred eu, este sensul existentei noastre pamantene.

    Moi 3 mai 2012 19:23 Răspunde
  • Amalia, iti urmaresc cu perseverenta cugetarile, pe care le impartasesti cu atata generozitate cu noi, si-ti marturisesc ca reusesti sa ma emotionezi. Cred cu tarie ca cele mai fericite momente sunt atunci cand ai norocul de a intalni oameni care sa „deformeze Universul la fel ca tine”.

    Mioara 4 mai 2012 5:39 Răspunde
  • Iar eu am dat share…

    Adriana Gianinna 4 mai 2012 11:28 Răspunde
  • Incerc sa nu ma mai agat de semne, dar tot se agata ele de mine. Chiar si cand se dovedesc a fi iluzii, imi jur ca n-o sa le mai bag in seama, apoi, la urmatoarea ocazie, ma contrazic. Cred ca ne plac semnele pentru ca vrem ca viata noastra sa aiba poveste, sa fie poveste. Vrem sa ne uitam in urma mai tarziu si sa depanam firul mai frumos, mai poetic. Nu stiu daca-i bine sau rau. Cred ca-i rau, dar si bine.
    Sa vii in Vancouver sa ne intelegem la o bere :).

    catintherain 5 mai 2012 5:23 Răspunde
  • catintherain: cum termin cu naveta de San Francisco, cum vin.
    Deci nevoia de poveste e cea mai importanta?

    amalia 5 mai 2012 16:12 Răspunde
  • AG: 🙂
    Mersi.

    amalia 5 mai 2012 16:13 Răspunde
  • Mioara: multumesc. Sunt randuri care conteaza pentru mine.

    amalia 5 mai 2012 16:15 Răspunde
  • Moi, deci echilibrul intre singuratate si compania potrivita sa fie raspunsul?

    amalia 5 mai 2012 16:26 Răspunde
  • Amalia, dupa parerea mea, da!… O zi frumoasa in continuare! 🙂

    Moi 6 mai 2012 16:02 Răspunde
  • Amalia,

    Si eu sunt de parere ca ceea ce conteaza cu adevarat este sa intelegi si sa accepti faptul ca viata este o continua cautare de sensuri. Intelegerea propriei persoane, a celor din jur, a microuniversurilor din care facem parte si desigur modul in care totul se integreaza in societate in general este un proces continuu care cere timp, perseverenta si cunostinte enciclopedice. Cred ca aceia care prin studiu si reflectie ajung sa aiba o intelegere adanca a ceea ce sunt si ce reprezinta atat ei insisi cat si in relatie cu cei din jur, au o sansa mare sa atinga fericirea. Intelegerea locului si rolului individual pe care-l avem in aceasta lume este , in opinia mea, primordiala. A trai  intr-un mediu simtind  ca esti parte integranta a lui si contezi , in care daruiesti si primesti firesc, fara teama sau constrangere, in care iubesti si respecti si esti iubit si respectat, este un privilegiu care conteaza infinit mai mult decat o gramada de lucruri pur materiale, chiar daca ele sunt fara indoiala utile. 

    Abigail 8 mai 2012 5:07 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title