fbpx
„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Amintiri de colectie

de

500_1186623275_345640_5929_resize

Stand intr-o zi pe scaun si privind cu un sentiment golas copacul nins din fata geamului, printre neclaritati de viitor si pufneli de prezent, mi-am amintit de zilele in care mergeam la medic cu un sapun. Si de acolo pana la amintirea colectiei mele de decupaje de ambalaje de sapun nu a mai fost decat o scuturare lina de neuron. Aveam tot felul de cartonase parfumate, straie de sapunuri aduse cu greu de pe te miri unde, de catre te miri cine. De vreo trei marci eram de-a dreptul indragostita, cufundandu-mi nasul in finetea amprentei olfactive uneori chiar si la un an dupa intalnirea de suflet cu clabucii.

Alta colectie de importanta majora era cea de plase goale. Oricine intra in casa se straduia sa imi rotunjeasca zestrea de plase noi in care, Doamne-fereste, nu puneam nicio pana, sa nu capete riduri. Sursele aveau radacini in Ungaria, Polonia, Germania Democrata si alte teritorii mai norocoase decat al nostru dar (tot) mai ghinioniste decat altele. Vedeta colectiei era una alba cu doua pisicute si aceasta juca intodeauna rolul de fata adorata in piesele de teatru pe care le incingeam cu plasele, imediat dupa ce imi terminam temele la romana, matematica, geografie si cunostinte despre natura.

Venea apoi, desigur, colectia de timbre. Mama are si acum in biblioteca ei clasorul rosu cu tot ce am putut aduna eu din plicurile colorate care se vindeau la filatelie si din schimburile operate cu copii, la intrarea din spatele blocului. Cred ca sunt in asentimentul tuturor cand spun ca trebuia sa existe si o colectie de creioane chinezesti. Le primeam cel mai des de la o colega care avea tatal sofer de tir ce facea Occidentul (un Dumnezeu mai mic pe vremurile acelea) si de la alta colega care avea mama vanzatoare de bilete la CFR. Imi mai aducea cate unul si mama mea, care e profesoara de limba franceza si care avea  o putere comerciala mai redusa decat cei mentionati anterior.

Am mai incercat sa incropesc o colectie de gume de sters dar nu am avut sustinerea colegei cu tirul. Am primit vreo trei gume de ziua mea dar nu putem numi asta colectie. O invitam la toate zilele mele de nastere si ii faceam si eu cadouri frumoase la zilele ei dar o guma pe an era totusi un ritm de crestere prea descurajant. M-am consolat cu colectia de servetele, pastrata intr-o cutie in sufragerie. Imi amintesc si acum un servetel cu tiv albastru si roz si inca vreo cateva, cu modele incadrate in cercuri. Din cand in cand le scoteam din cutie si le mangaiam, le aranjam si le puneam la loc.

Mai erau ambalajele de guma de mestecat in forma de lama, dar si colectia aceea a fost destul de chinuita, ca o reforma de consistenta celor care isi fac de cap acum prin lumea larga. Mai erau casetele audio, adunate cu spor si sarg de la piata rusilor unde, la fiecare sfarsit de saptamana, ma duceam sa sparg banii de cornuri calde pe cate un Scorpions sau Guns N’Roses. Aveam (si am) o colectie de discuri – discuri, uneori sunt curioasa daca mai spera sa imi mai cante si daca, la o adica, pick-up-ul mai functioneaza. Ce insemna atunci o ABBA adusa de la Leningrad!

Nimic n-ar fi complet fara colectia Povestilor Nemuritoare, vi le amintiti? Fiecare avea un numar, au existat vremuri in care daca ma trezeai in creierii sau in inima noptii, puteam sa iti spun fara ezitare ce a facut fata de imparat din povestea cinci din volumul 23. Acum, in aste vremuri de 2010, am mai uitat din peripetiile ascunse intre copertile cumparate, primite cadou sau luate cu imprumut si duse inapoi in hohote de plans, astfel incat cei de la care le luasem imi spuneau sa le pastrez daca imi plac atat de mult, oricum copii lor in general crescusera deja. Dar tot imi amintesc de printesa Arab Zanghi si inca o poveste, cea in care un animal din padure (posibil urs), i-a cerut eroului principal sa-i tranteasca una cu toporisca peste frunte. Eroul l-a ascultat, timpul a trecut, rana s-a vindecat, a ramas numai o cicatrice. Atunci animalul intelept (posibil ursul) s-a dus inapoi la erou si i-a spus: vezi? rana de topor s-a vindecat, dar rana pe care mi-ai facut-o cu vorba ta rea in suflet nu se va vindeca niciodata.

A urmat colectia de Jules Verne si, in paralel cu ea, colectia de programe de teatru, pentru ca desi Deva nu e vreo metropola, teatrele ne vizitau intr-un ritm care nu lasa loc de nicio picatura de plictiseala. Imi amintesc impresia de stabilitate calma si calda pe care mi-a produs-o Stefan Radof, vitalitatea spectaculoasa a lui Victor Rebengiuc in Colonelul Pasare, uimirea care m-a intepenit pe scaun cand intr-una dintre piese s-a pronuntat cuvantul sex. Aaaa, ce faci tu, ma folosesti pentru relaxarea sexuala in timpul sesiunii de examene? E adevarat ca nu imi mai amintesc titlul piesei, dar stiu ca mi-am atintit privirea in pantalonii negri tricotati cu care mergeam la spectacole si n-am fost sigura cand e potrivit sa respir din nou. Dupa o vreme am observat ca nu s-a prabusit lumea si spectacolul continua si m-am autoreanimat catinel, astfel incat totul sa para ca e cum a fost la inceput, inainte de damblaua artistico-sexuala.

Asa s-au adunat colectiile, asa se insira amintirile.

Acum, aici, am colectia de albume foto pline, colectia de Tango si cea de parfumuri.

Mi-e drag sa le bibilesc, sa le tin aproape de mine, sa duc un pic din fiecare peste tot pe unde merg.

Voi ce ati strans cu drag in vremuri de fericita amintire?

Ce pastrati din zilele acestea pentru tot ce va urma dincolo de maine?

Tag-uri:
·
Categorii:
amintiri

Comentarii

  • In vremurile de fericita amintire (pentru mine chiar fericite, caci eram un copil la Revolutie), colectionam ambalaje de ciocolata si bomboane. Le presam intre file de carti sa se indrepte. Plus surprize de la guma de mestecat Turbo, vi le mai amintiti??Si, cum ai spus tu, Amalia, timbre. Inca mai exista pe undeva.
    Iar in ziua de azi, colectionez cosmetice. Sunt nebuna dupa ele. La ultima vizita in Romania mi-am adus o valiza de cosmetice romanesti. Si carti in limba romana mai colectionez. Si fotografii…

    Ioana 18 ianuarie 2010 14:28 Răspunde
  • Ce frumos ai scris, Amalia 🙂
    Eu colectionez fotografii. Dar digitale….tot felul de fotografii. „The Beautiful Collection” se numeste folderul unde le tin. Si imi place sa ma uit din cand in cand la ele, cred ca am strans cateva mii…

    Corinas 18 ianuarie 2010 15:51 Răspunde
  • Am fost mandra posesoare a unei impresionante colectii de….cutii de chibrituri! Au mai fost timbre, servetele, ambalaje de guma, ambalaje de sapun, bani vechi, ceva poze din Burda si Neckermann …

    Mihaela Iacob 18 ianuarie 2010 17:45 Răspunde
  • Amalia te pup.Eu nu aveam veleitati de colectionar nici in vremurile copilariei, acum si mai putin.Dar pentru ca-mi iubesc mult sotul, iar in el se afla un numismat dulciq, pun umarul si-i aduc monezi si bancnote de peste tot, de pe unde se-ntampla sa umblu prin lume fara el; in vacante suntem nelipsititi prin anticariate si-i iubim pe ”buchinisti”, are o colectie impresionanta incepand cu zorii secolului XIX si ea ‘ameninta’ sa se extinda:)
    A, si avem, intr-adevar, daca se poate numi colectie, ceva sute de ziare din primii ani de dupa Decembrie’89. Asta a fost o pasiune comuna a lui si a mea, fara ca noi doi sa ne cunoastem de-atunci , bineinteles. Pur si simplu la mine-n casa se consuma foarte multa presa, iar eu, rapita de ideea ca gata, voi avea jeansi si nutrind sperante ca voi avea o viata de elev mai colorata decat pana atunci (nu eram inca la liceu, dar aveam tot soiul de vise ce-mi pareau pana in ’89 de neatins) am zis ca e pacat sa se arunce ziarele acelea atat de ALTFEL decat cele cu figurile tepoase ale tovarasilor de dinainte. Si initial le-am pastrat pentru comparatia cu ”Scinteia” si ”Romania libera” la care era abonat bunicul meu, fie iertat. Apoi le-am pastrat pentru ca tatal meu mi-a spus ca ma vor ajuta sa inteleg peste nu multi ani unele adevaruri care pe-atunci imi scapau. Si cata dreptate a avut. Asa ca la ziare ne-am unit colectiile, iar la curateniile generale cand scotocim prin toate cotloanele casei le rasfoim cu placere intrebandu-ne de ce n-am plecat din Romania: ) Unul pe altul si amandoi, la unison, retorici si flambati! Apoi ne trec potolim chestionarile si ne luam cu altele, totusi nu avem o viata chiar atat de imposibila: )..

    Una 18 ianuarie 2010 18:08 Răspunde
  • Amalia, mi-am adus aminte de clasorul meu cu coperti albastru deschis. Aveam in el si timbre nestampilate, alea cica erau cele mai valoroase, nu? Si apoi mi-am amintit si de sapunurile Amo si Fa verde, pastrate intre haine uneori cu anii de se uscau si se crapau saracele de ele. Fratele meu avea pachete si cartuse de tigari, lipite pe o jaluzea si agatate pe perete in camera.

    Acum mai pastrez colectia de servetele, de cate ori merg acasa imi fac timp si ma uit la ele, de unele imi amintesc exact de unde le am.

    Aici cu mine am si eu Tango-urile, parfumurile si posetele, tu ai uitat sa amintesti de ele, mai stii cum ne-am facut noi doua surori de posete?

    te pup, sa ai o saptamana buna, cine stie, poate mai sporesti una din colectii 🙂

    oana.n 18 ianuarie 2010 18:46 Răspunde
  • Mi-a palcut ce ai scris , chiar mi-ai adus aminte un pic de copilaria mea . De cand eram copila imi placea sa colectionez carti , si acum am pasiunea asta .. imi place sa cumpar carti si sa savurez fiecare pagina in parte .Tatal meu , Dumnezeu sa-l ierte , colectiona monezi , timbre , tot felul de etichete de la diferite produse din Occident – aduse la el , prin Sibiu ..
    Sa ai o saptamana cat mai placuta , si voi continua sa te citesc !

    Iulia 18 ianuarie 2010 23:08 Răspunde
  • Mi-am adus cu mine la ultima vizita in tara clasoarele cu timbre (vreo 8 bucati) pe care nu le-am mai deschis de cel putin 10 ani, am lasat la ai mei (in Medias) colectia de casete (300), vederi (peste o mie) si cartele telefonice (vreo 200 am adunat pana mi-au trecut pasarelele).
    Acum m-am luat mai cu un far in miniatura, mai cu un restaurant, mai cu un magnet…
    A, si aveam (nu stiu daca mai exista) o colectie faina de servetele si una de hartii de ciocolata!
    Plus masinile si avioanele de la Turbo, fotbalistii de la Cin Cin si alte doua feluri de guma pe care un derbedeu mi le-a pierdut!

    flavius terbea 19 ianuarie 2010 3:21 Răspunde
  • Am strans pana la sfarsitul clasei a XII-a ambalaje de sapun. Le tineam expuse peste tot prin camera, spre stupefactia mediatorului meu de filozofie ( ma pregateam sa dau la facultatea de istorie-filozofie).

    Dar am mai strans Almanahul Flacara si Almanahul Literar, de fapt mama era colectionara de drept si eu doar beneficiara; timbre, ilustrate (am si astazi colectia) si bani (am si astazi colectia de bacnote si monezi).

    Aveam si noi in casa, desigur, colectia pentru toti si povestile nemuritoare mentionate de tine discuri cu Moscopol si Gica Petrescu, Stela si Arsinel, discuri cu povesti…

    Colectionam si caiete program de la teatru, impreuna cu biletele, dar si biletele de la cinema,pe care scriam pe spate numele filmului si data (mai am si astazi cateva)

    Anemari 19 ianuarie 2010 7:27 Răspunde
  • Amalia, draga mea, precis n-ai locuit la mine acasa? Imi recunosc amintirile si colectiile. 🙂
    Atributul necomercial al faptului ca mamele noastre erau profesoare de franceza era ca aveam, totusi, acces la reviste frantuzesti (pe profii de limbi straine ii lasau tovarasii sa se aboneze la presa imperialista, evident nu la orice for subversiv, ci la Pif, Rahan, Paris Match).
    Nu puteam sa-l sufar pe Pif si daruiam revistele mai departe, unor copii care devenisera automat armata mea de interventie, ar fi facut orice le ceream, erau robotii mei, nu trebuia decit sa le fac semn din cap si-mi aduceau orice, inclusiv salati din gradina ursului. Nu ma mindresc cu asta, dar la ora aia m-a ajutat sa-mi ajustez aptitudinile de lider, care lasau mult de dorit pina atunci, din cauza unei timiditati patologice (de copil crescut la bunici).
    Odata, intr-un Paris Match, am vazut un fotoreportaj ingrozitor, de la un camping din Franta, care luase foc intr-o noapte, de la o explozie de butelie portabila, si zeci de oameni erau scrum. Si pozati cam fara mila. Stiu ca multa vreme n-am mai avut curajul sa deschid Paris Match.
    In rest, aveam o colectie aberanta si cam psihopata de pagini smulse din reviste straine, pe care apoi le lipeam pe pereti. Deja nu se mai vorbea de postere, pur si simplu acoperisem fiecare milimetru de zid cu pagini de revista (preferabil cele care demascau decadenta si alienarea capitalista, gen reclame la parfumuri, bijuterii, fashion, masini, bauturi, tigari).
    Erau vremuri cind profesorii care veneau in vizita la domiciliu nu erau deloc oripilati ca aveam camera captusita cu reclame la Marlboro si Kent. De altfel, aveam opt ani cind am inceput sa-i cumpar mamei tigari de la debit si eram mindra ca pot sa calculez leii si banii.
    A, si era sa uit: in ciuda teoriilor pedagogice de azi, n-am fumat in viata mea.

    Simona Catrina 19 ianuarie 2010 8:22 Răspunde
  • Draga Simona, deja incep sa intru si eu la banuieli 🙂
    Mi-ai amintit (multumesc) de colectia de Paris Match, o urmaream cu incantare pe Stephanie de Monaco, puneam semne in numerele cu ea. Erau articolele acelea despre personalitati, „Les Gens”, cu poze, imi placeau grozav desi inca nu intelegeam prea mult atunci (asta presupune ca inteleg acum, desi nu e mereu asa).
    Apoi mi-ai amintit de colectia de poze din reviste aranjate sub geamul biroului. Periodic le revolutionam, le permutam, le schimbam aerul.
    Apoi colectia de poze cu actori, ajutor! navalesc amintirile peste mine.
    Prin ce etape si colectii am mai trecut si noi!

    amalia 19 ianuarie 2010 10:18 Răspunde
  • Da, si almanahurile, Anemari! Eu la un moment dat am inceput sa le ciopartesc, taiam pozele, adunam text si tot munceam la un caiet cu actori (de fapt cu actrite). Cand l-am finalizat, l-am demontat si m-am apucat de altul, mai mare si mai frumos, ca Podul de Piatra. Pe acesta, al doilea, neterminat, il am si acum la Deva. Nu l-am terminat caci au venit peste mine chestiunile importante, matematica, economia…

    amalia 19 ianuarie 2010 10:25 Răspunde
  • Flavius, daca ti-ai adus aici clasoarele, asta spune ceva…
    Magnetii sunt aici sport national, de cate ori ma intorc cu spatele, Adelina mai adauga un magnet la colectie 🙂

    amalia 19 ianuarie 2010 10:29 Răspunde
  • Iulia, bine ai venit!
    Da, cartile sunt un leac si o indrazneala fara de care nici eu n-as putea.
    Ce frumos ca ne-ai spus si ce colectiona tatal tau!

    amalia 19 ianuarie 2010 10:33 Răspunde
  • Oana, Fa verde mi-era cel mai drag!
    N-am uitat de posete, acum m-am oprit (sper)!
    N-am uitat si m-am gandit la ele dar din zilele noastre am mentionat numai cele trei categorii de pe podium 🙂

    amalia 19 ianuarie 2010 10:36 Răspunde
  • Una, apropo de „buchinisti”. Intr-o zi, la unul din fostele serviciuri a venit o fata din Franta si eu, ca sa arat ca sunt cunoscatoare in ale mersului lumii, am iscat o conversatie despre „buchinistii” de pe malul Senei. Cand m-a intrebat ce sunt aia, era sa lesin 🙂

    amalia 19 ianuarie 2010 10:39 Răspunde
  • Excelenta ideea cu ziarele. Par atat de accesibile, dar daca stai sa te gandesti, peste ani de zile le gasesti foarte greu. Am pastrat si eu cateva numere importante de cand sunt aici, sa le arat stranepotilor, uite, maica, in 2008 cand a fost ales Obama, strabunica era la Chicago, cumpara ziare si avea blog. Si nepotul, plictisit si venit din excursia cu clasa pe cine stie care planeta, o sa ma asculte cu interes, o sa fie un dulce 🙂

    amalia 19 ianuarie 2010 10:43 Răspunde
  • Mihaela, tu ai acum cea mai frumoasa colectie, cea a tablourilor tale…

    amalia 19 ianuarie 2010 10:45 Răspunde
  • Corina, la tine pana si fisierul are nume frumos 🙂

    amalia 19 ianuarie 2010 10:46 Răspunde
  • Ioana, sa stii ca mi-ai amintit de guma Turbo, tu si Flavius!
    Doamne, chiar nu ma gandeam sunt atat de multe colectii, arome si culori pe care ne-am cladit sufletele.

    amalia 19 ianuarie 2010 10:48 Răspunde
  • Cred ca am trecut cu totii prin aceleasi colectii, chestie care ne da identitate si apartenenta, cum se spune acum, modern, la chestiile astea 🙂 Colectia mea de servetele era impresionanta, avea dimensiunile unui pachet de servetele extra large, supravietuind cu succes abandonului ei si unei schimbari de domiciliu. Pina in ziua cind, in lipsa de ceva adecvat – caci toate adecvatele ajunsesera sa aiba cota aurului – mama a redescoperit-o si a inceput sa o foloseasca drept ce era, adica mai multe servetele care, desi diferite, puteau fi folosite ca atare. Nu pot sa povestesc momentul in care, la o masa festiva in familie, am regasit piesele colectiei sub tacimurile comesenilor. Toata lumea s-a amuzat copios de originalitatea solutiei, eu m-am simtit ciudat, de parca cineva ar fi rupt pagini din cartile mele preferate ca sa stearga geamurile. Pina la urma insa, e o poveste despre epoca de aur…:)

    doina 19 ianuarie 2010 12:21 Răspunde
  • Da, Amalia..
    si cu clasorul cu timbre, si cu servetele si cu ambalaje de sapunuri si ambalaje si surprize de la gumele de mestecat… la sapunuri si la gume stateam bine caci aveam un unchi sofer de TIR si cind venea din cite o cursa ii dadea mamei cadou sapunuri si mie gume… mai aveam o matusha care imi aducea gume si ciocolata (pastram si ambalajele de coicolata) care si ea avea un post super – bucatareasa la cantina partidului… colectiile mele au supravietuit pina tirziu… Clasorul cu timbre (mi-a zis mama aseara, caci am intrebat-o dupa ce am citit articolul tau) e in bibliteca parintilor printre carti… L-as lua cu mine sa il arat Anei mele cind va fi mai mare.

    iana 20 ianuarie 2010 17:44 Răspunde
  • doina, asa se pare, ca am trecut prin colectii foarte asemanatoare! Bineinteles ca asta a tinut de oranduirea respectiva dar probabil ca si de fiecare dintre noi. Abia astept sa mai ajung acasa, sa dau o iama sanatoasa prin colectii, sa fiu ca o masina careia iti amintesti in sfarsit sa-i pui benzina 🙂
    Pe mine ma mai ruga uneori mama sa-i imprumut vreo doua-trei servetele din colectie dar ti-ai gasit!

    amalia 20 ianuarie 2010 18:10 Răspunde
  • iana, oooo, pai tu aveai pile 🙂 🙂
    Chiar ca era bine sa ai pe cineva de incredere, sa iti aduca minunatii. Aici avem atat de multe dar nu mai au aceeasi valoare, tu cum simti? Ne-a rapit abundenta bucuria? Ne-am tabacit la bunastare? Iarta-ma ca te iau la intrebari, de fapt cred ca ma iau pe mine.
    Sa-ti iei cu tine clasorul, eu mai astept un pic sa vedem daca il iau eu sau ma ia el 🙂
    te pup.

    amalia 20 ianuarie 2010 18:14 Răspunde
  • Nu cred ca ne-am tabacit de bunastare Amalia… la mine e ceva grav: blazare! nu stiu cum sa o tratez. Mi-e dor sa ma extaziez in fata unei perechi de pantofi, in fata unei vitrine cu posete… n-am mai simtit asta de mult… pare ca totul e acolo si cind ma apropii nimic, dar nimic din ce vad nu-mi inspira senzatia mult dorita: „nu pot sa traiesc daca n-am pantofii astia”…

    iana 21 ianuarie 2010 19:18 Răspunde
  • hainute si papusi din hirtie … hirtii de guma de mestecat … ambalaje de ciocolata si bomboane … servetele … timbre … vederi cu actori si cintareti … revista Cinema … cartile din colectia Povesti nemuritoare … cowboy-ii si indienii de plastic … sapunuri care le tineam in haine si foloseam cite unul la ocazii speciale …
    in oraselul meu, mai toti aveam o matusa, un unchi, o bunica, un var, un prieten alungati din casele lor si luat drumul Germaniei … ne vizitau de Craciun si Pasti … sa te tii schimb de hirtii de ciocolata si guma de mestecat in pauza mare 🙂 …
    Imi aduc aminte ca cel mai frumos cadou pentru mine pe vremurile acelea erau revista Neckerman si Bravo … portile spre raiul viselor …

    Sofie 21 ianuarie 2010 23:37 Răspunde
  • Amalia, tema ta m-a dat peste cap. Pentru ca eu sunt o colectionara inraita! Dupa cum stii, ma pasioneaza bijuteriile vechi, ma pasioneaza lucrurile vechi in general. Dar cred ca sufletul meu atarna cel mai mult de cescutele de portlean fin, vechi, in care la ocazii numai, torn ceai imbietor.

    raluca 22 ianuarie 2010 1:23 Răspunde
  • La multi ani, Amalia ! Multa sanatate, bucurii si impliniri ! Petrecere frumoasa. Te imbratisez cu mult drag.

    oana.n 22 ianuarie 2010 7:21 Răspunde
  • Iana, eu am cumparat cu furie, o vreme, chiar pantofi si posete :). O mangaiam astfel pe fetita care a plans, odata, demult, cand cizmele albe pe care i le „retinuse” si ei cineva nu s-au potrivit ca numar. Dar mi-am dat seama acum ca atunci ma fericeau cel mai mult nu incaltarile sau un tricou „pe sub mana” ci bucuria complice pe care o imparteam cu mama cand veneam cu trofeul acasa.

    amalia 22 ianuarie 2010 7:51 Răspunde
  • Sofie, iti multumesc ca ai venit cu colectia ta langa colectia noastra.
    La fel cum schimbam atunci ambalaje de ciocolata si gume de mestecat, schimbam acum, din toate colturile Pamantului, amintiri.
    Eu zic ca nu e rau 🙂

    amalia 22 ianuarie 2010 7:59 Răspunde
  • Raluca, inraitii ca tine imi plac grozav de mult 🙂
    Am descoperit aici ca si eu prefer, de multe ori, sa ma intorc catre obiectele vechi, pline de farmec. Tehnica si viteza ma sperie uneori, ca niste intrusi care se hlizesc la mine din partea cealalta a geamului. Dar, pe de alta parte, imi dau seama ca sunt foarte utile. Si asa as vrea sa ramana, utile, dar nu atotstapanitoare.
    Ai multe, multe cescute?

    amalia 22 ianuarie 2010 8:12 Răspunde
  • Draga mea Oana, iti multumesc mult. Fac cu ziua mea ca si cu Revelionul, o incep dupa ora Romaniei si o tot continui pana se termina ziua in America. Din mijlocul jongleriilor cu timpul, te imbratisez si eu cu mare drag.

    amalia 22 ianuarie 2010 8:16 Răspunde
  • Buna Amalia,

    Mi-a facut mare placere articolul tau, pt. ca miroase a copilarie si mi-e tare dor de vremurile de atunci- cand visam sa ma fac mare…
    Eu colectionam, de asemenea, reviste frantuzesti de benzi desenate, pe care mi le aducea tata (lucra la Radio…) si timbre si servetele :P. Serios! nu mint deloc…Desigur colectionam „surprizele” de la gume de mestecat, aveam chiar si o colectie de fotbalisti…Mai colectionam si haine de papusi. Cand ieseam afara faceam „schimburi”. Mama unei bune prietena era croitoreasa si ii facea minunatii de hainute….

    Acum, in noul apartament de 2 camere pe care am reusit sa il cumpar vara trecuta cu iubitul meu, parca spatiul este asa de mic…incat am lasat la ai mei albumele de fotografii- dupa care eram pur si simplu innebunita!!!!
    Am adus totusi colectiile de cercei, bratari, margele, inele, „chestii” de prins parul si genti spre disperarea prietenului meu 😀 – dar oare nu toate fetele au colectii din astea? 😉

    Adnya 22 ianuarie 2010 12:59 Răspunde
  • Amalia, ca sa continui pe aceeasi tema…
    tricourile si „cizmelutele” de care vorbesti chiar erau trofeuri…
    unchiul mai sus mentionat mi-a dat prima pereche de „blugi”.. Levi’s… da, ai ghicit, de cei americani nu mexicani sau chinezesti cum purtam noi azi…. si nu mi i-a dat asa … degeaba… ci pentru ca fusesem a patra pe listele de dupa examenul de treapta a doua… trofeu, da? a mai dai ceniva pe-aici treapta a doua??? de fapt cit de batrina sint eu???

    iana 22 ianuarie 2010 16:51 Răspunde
  • corectura: ” a mai dat cineva…”

    iana 22 ianuarie 2010 16:52 Răspunde
  • Am dat si eu , Iana, treapta a doua si, foarte interesant, credeam cu tot sufletul ca daca stapanesc perfect toti vectorii fortelor fizice toate celelalte straturi existentiale se vor aseza in schema ca niste blaturi de torturi cuminti. As numi-o „prima pacaleala existentiala”.
    Ooooo, cu primii blugi e iar poveste lunga, lasa ca o depanam curand 🙂
    Si eu am fost tot printre primii pe niste liste si apoi a durat 15 ani pana m-am prins ca nu erau listele care trebuia.
    te pup.

    amalia 22 ianuarie 2010 17:54 Răspunde
  • La Multi Ani Amalia!

    Sa fii fericita, norocoasa, sanatosa si sa iti dea Dumnezeu tot ce iti doresti si nu ai inca.

    CristinaC 22 ianuarie 2010 19:03 Răspunde
  • Si dupa ora noastra, draga Amalia… LA MULTI ANI din tot sufletul meu (prins intre doua lumi, ca si al tau)!… Hai sa invatam odata pentru totdeauna sa fim fericite! Te imbratisez din inserare, dar cu atita drag…

    Simona Catrina 23 ianuarie 2010 4:57 Răspunde
  • Cristina, iti multumesc mult!
    Primul lucru pe care mi-l doresc si nu il am inca este priceperea de a sti exact ce sa-mi doresc 🙂 Dar cu sanatate si noroc, vin eu de hac si acestui aspect!

    amalia 23 ianuarie 2010 6:19 Răspunde
  • Draga Simona, te imbratisez si eu cu mult drag, cu emotie, cu bucurie!
    Hai sa invatam, asa cum spui!

    amalia 23 ianuarie 2010 6:46 Răspunde
  • Adnya, bine ai venit 🙂
    Cred ca e bine sa pastram si vremurile acelea aproape, ca sa nu ne ia de tot vantul schimbarilor 🙂
    Trebuie sa gasesti un loc pentru poze si in noul apartament, mai scoti ceva de aici, mai pui altceva un pic mai incolo si uite asa. De multe ori, cand prind timp seara, imi place sa stau pe canapea si sa iau la bani marunti cate un album cu poze. E grozav.

    amalia 23 ianuarie 2010 7:15 Răspunde
  • Amalia draga, mai pe la spartu’ targului, ashe, vin si io cu un ”la multi ani” pentru tine.Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si sa ai partea ta, si in noul an prins in pleata, de fericire si impacare.Te imbratisez, sa ne traiesti:)

    Una 23 ianuarie 2010 8:33 Răspunde
  • Amalia, iti spun si eu, desi cu intarziere, La Multi Ani frumosi si sanatosi!

    je 23 ianuarie 2010 11:14 Răspunde
  • Amalia draga, draga mea draga,
    LA MULTI ANI, iti spun si aici, sa fii cea mai fericita! Sa ai un an grozav!
    Te pup si te imbratisez de la departare si abia astept sa te vad 🙂

    Corinas 23 ianuarie 2010 16:33 Răspunde
  • La Multi Ani… si de la mai tirziu dar… din suflet! Sa fii fericita si iubita!

    iana 23 ianuarie 2010 16:39 Răspunde
  • La multi ani,sanatosi ,norocosi,Amalia!
    sa-ti gasesti fericirea si linistea!

    maia 23 ianuarie 2010 17:14 Răspunde
  • La multi ani,sanatate si fericire! Sa ne bucuri in continuare cu gandurile,trairile si bunatatea ta! Sa razi din toata inima si relele sa stea de-o parte! La multi ani!

    florentinamurgoci 23 ianuarie 2010 17:23 Răspunde
  • Una, inca n-am spart targul, il tin pana luni 🙂 🙂
    Multumesc, iti doresc sa ai si tu parte de mult bine.

    amalia 23 ianuarie 2010 20:02 Răspunde
  • je, Corinas, iana, maia, doamna Murgoci, mi-ati facut, alaturi de ceilalti, o zi de nastere de colectie, cu atatea urari si atatea ganduri bune.
    Sunt umflata in pene de fericire, va multumesc mult, mult, ma bucur ca putem fi impreuna aici.

    amalia 23 ianuarie 2010 20:39 Răspunde
  • La multi ani Amalia! Cu intarziere, dar cu drag.

    Iti daruiesc colectia mea de servetele. Pe cea de autografe ale membrilor Cenaclului Flacara. Pe cea de poze cu Alain Delon. Sau pozele cu Boney M.

    Simona Ioana 24 ianuarie 2010 23:35 Răspunde
  • Draga Simona Ioana, bine ai venit si iti multumesc mult pentru urare.
    Iti primesc colectia si o pastrez cu mare drag, langa celelalte.
    Acum avem o colectie de colectii.

    amalia 24 ianuarie 2010 23:53 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title