Azi a fost o zi obisnuita. Dimineata devreme au sunat de la organizatia veteranilor de politie ca sa ne intrebe ce mai facem in general si daca putem face o donatie in special. Eu nu pot face donatii la telefon, nu pentru ca sunt a dracului si nu imi pasa, ci pentru ca intotdeauna cetateanul care imi vorbeste face doua greseli esentiale: spune how are you ma’aaam, chestie care ma scoate din pepenii logicii si ma arunca in cazanul cu furie pura (explicatiile rationale vor fi transmise la o data care se va comunica ulterior) si vorbeste asa de repede ca ii pierd sirul cuvintelor la al doilea paragraf pe care il citeste din caiet. Veteranii de politie suna cam tot la doua sau trei zile, si de cand am facut gafa de a hotari sa economisim 3 dolari pe luna nemaifolosind serviciul de caller ID pe telefonul fix, traiesc cu perpetua emotie ca ori de cate ori taraie telefonul ma ataca iar veteranii.
Cred ca una din cele mai dure componente ale socului cultural de care te dai cu capul dupa ce ai trecut oceanul este cea telefonica. Forget about tot ce-ai stiut tu in sud-estul Europei despre telefoane. Acolo te sunau prietenii si cativa dusmani, aici te suna tot timpul toata lumea. Asta in conditiile in care m-am asezat de vreo trei ani in do not call list. Dupa ce m-am fofilat din calea politiei a urmat o partida de macinat nervii, tot la telefon, cu personalitatile de la Social Security, unde m-am grabit sa raportez ca nu mi-au trecut in record un an de munca, deci 4 credite pentru un fel de pensie de stat, pentru cine o avea taria sa razbata pana atunci, ca eu uneori am indoieli solide. Cu doua zile inainte am zacut de suparare ca ni s-a comunicat oficial, pe hartie cu antet, ca fondul de pensii de la Social Security e destul de subtirel, aproape i se vede fundul, daca pot sa spun asa, si vad ca la nervi pot. M-am imbarbatat repede zicandu-mi ca nu-i nimic, eu oricum o sa imi gasesc pana atunci o ocupatie care o sa imi placa atat de mult incat nici prin cap nu o sa imi treaca sa vreau sa ma pensionez. In fond omul poate sa isi spuna ce vrea, atata vreme cat e prezent sa se asculte.
Apoi m-au sunat cu un mesaj inregistrat de la scoala, sa imi spuna ca fata a intarziat, lucru complet neadevarat, o interpretare eronata a faptului ca noi am trecut pragul coridorului chiar in secunda in care se stingea taraiala clopotelului electric. Si de fapt anul asta nu am intarziat nici macar o singura data, si daca o tinem tot asa, o sa aducem la vara acasa trofeul pentru perfect attendance. Dupa ora doua m-a sunat o prietena dar nu i-am raspuns, extenuata de telefoanele din ajun. Drept care m-a mai sunat si a doua oara si i-am raspuns a treia oara. Vroia sa imi aminteasca de petrecerea de maine dupa amiaza, o zi de nastere la care ne vom intalni mai multi din grupul nostru. Si prietena mea ma suna tot pe telefonul fix, cred ca pe asta il are in memoria telefonului ei mobil. Acum s-a facut liniste, a inceput ploaia si vara indiana s-a dosit iar pe undeva, printr-un colt de nor, departe de ochii nostri. Sunt linistita totusi, fapt care ma bucura si ma mira, caci aseara am avut un atac violent de dor de casa, din acela de gradul trei, in care arunci o parte din haine si din pantofi intr-o valiza si iesi cu valiza in strada, strigand ca pleci la aeroport si facand semne avioanelor care se ridica de la O’Hare, semne care la o adica ai putea sa juri ca aduc cu gestul de a face autostopul. Dar acum e seara si, Doamne, trebuie sa ma bucur de linistea asta, asa ca ma infund pe canapea cu o carte, pana nu suna iar telefonul.
Amalia, hai sa dam mana cu mana, voiam sa-ti spun ca si eu sufar de cateva zile de dor de casa. Azi noapte m-am visat acasa, cautandu-mi servici. La mine vad ca toata chestia asta e ciclica, o data la trei luni dorul devine insuportabil. In consecinta am hotarat ca luna viitoare sa merg pentru vreo patru zile, am gasit bilete la avion cu 7,99 euro, ma costa bagajul mai mult. Poate iti dau idei… stii tu :). Te pup
Oana, eu stand asa pe margine si observandu-ma, am bagat de seama ca dorul loveste ca un topor dupa exact sase luni. Probabil intelege si el ca discutam aici si de un ocean care trebuie trecut cumva, insa, oricum, dupa sase luni isi ia revansa cuminteniei de pana atunci. Cel mai rau a inceput sa fie sambata si duminica, de fapt mai ales duminica seara. Eu de acum stiu sigur ca, pentru mine, distanta asta e prea mare. Insa mai am un pic rabdare si apoi vom vedea. Pe tine te salut cu mare drag, te somez sa imi mai trimiti poze cand mergi si, deja stii bine, mi-e dor sa ne intalnim.
Amalia, draga mea, eu nu stau nicio secunda fara caller ID, dar nu de frica telemarketing-ului, a donatiilor la telefon sau a sondajelor de opinie, ca de astia scap usor. Nu. Eu am call display fiindca mi-e teama de cotropitorii de care nu ma pot scutura, de pisalogii care ma cauta numai cind vor ceva, de oameni a caror viata se deruleaza numai la telefon (fiindca pe continentul nostru, platesti un abonament fix pe luna si vorbesti nelimitat local, pina-ti crapa maxilarul) si nu pot sa-ti spun ce ochi in tavan ridic daca da de mine vreo insecta de-asta periculoasa, ca uneori nu recunosc numarul si raspund ca proasta (fiindca ei nu platesc sa aiba caller ID si deci eu nu le vad decit numarul uneori, nu si numele). Si astia daca te prind, nu te mai lasa, te omoara, vorbesc pina te anesteziaza total, cel putin… Asa, imi permit luxul sa nu raspund la o groaza de telefoane (cu ocazia asta, daca vreunul dintre cei carora nu le raspund citeste acest blog, o sa ma sune iar, numai ca sa-mi bata obrazul cu pixul pe receptor).
Simona, eu am marait odata un ihi la o intrebare pe care nu o auzisem bine, si atunci s-a inteles ca sunt de acord sa scoatem caller ID-ul 🙂 Si pe urma nu l-am mai pus, cred ca am fost lenesi. Dar ai dreptate, de dimineata pana seara se deruleaza o telefoniada care te poate inghiti, daca nu esti atent. Si unii sunt atat de previzibili… Eu cred ca vorbaraia asta are ceva radacini si in relativa izolare locativa din modelul de viata american. Omul vine acasa si parca n-a glasuit destul, ori a glasuit si nu mai gaseste butonul off. Te salut cu drag si iti multumesc pentru mesaj.
Buna dimineata, Doamnelor!
Prin Bucuresti e o toamna ruginie rau in cerul gurii, ni se tot promite si mai si..
V-ati ”dat prin oras” de Hallowen?
Apropo de bucuria telefonului (fix sau mobil) prin Romania nu e, inca, asa cum spuneti ca-i la voi, da’ mai e timp sa se dezvolte lucrurile, pot paria de pe-acum.
Aici se-ntampla, insa, altceva: e campanie electorala: )) Si te poti trezi, desi ai optat pentru varianta de numar de telefon fix ascuns, inaccesibil cu un simplu call la Romtelecom Info, ca esti sunat pentru un scurt, dar revigorant sondaj de opinie (in caz ca motaiai cu capu-ntre urechi, sau iti permiteai vreun alt program pe la tine prin casa) cu un quiz rapid despre vot si rolul lui din viata ta sociala.Bine, formularile lor de activisti de partid (pentru ca nu e vorba de vreun pui de IRSOP, aveam sa aflu) sunt un pic mai nuantate, dar tot dracu’ ala e, mai ales ca imi da sentimentul idiot ca-mi cere un pic si o explicatie daca raspunsul este NU in privinta ideii de mers spre urna. Ceea ce, dincolo de politetea pe care ma pregateam s-o tin bine-de-tot ca pe-un drapel, de teama sa nu mi-o fure vantul coleric ce-mi umbla prin vene, mi-a starnit un pic si invalvoiala momentului cracanat in propozitii scurte si repezi! Si era sa fiu chiar nerespectuoasa, ca sa nu spun ca-mi sarisera tafnele in toate punctele cardinale deodata..
In privinta ideii de telefon mobil, situatia e si mai crancena. Pe langa faptul ca tara asta da impresia ca-i o patrie a nababilor, toata suflarea {sau, in fine, or fi scapat o parte din ea, mai ales cea de invidiat, care traieste in varf de munte, sau satuc izolat, cu vreun telefon fix prin vecini..} are telefon celular, mai e o chestie pe care am realizat-o de curand, cel putin in Bucuresti: nu (mai) exista telefon public! Cu exceptia celor de pe Otopeni, pe care le-am vazut mereu sclipicioase si curatele, dar care nu functioneaza decat cu cartela; pe care o gasesti de cumparat prin oras. In aeroport n-am detectat vreun centru care sa vanda asa ceva; deci, daca vii de prin lume si n-ai roaming, dar ai nevoie de telefon, pune-ti matale pofta-n cui(er la cine ai chef) ! Sau agata vreun domn de prin zona, care-si poarta aparatul comunicativ falos, la vedere, sigur va fi mandru sa te-ajute, la cata ospitalitate proverbiala pe cm patrat se gaseste risipita pe harta noastra:)
Weekend bestial va doresc!
Buna dimineata, draga mea, la mine cel putin a persistat un gri gros in zilele care au trecut, acum s-a luminat insa. Am pregatit cateva poze de toamna, facute mai mult pe furis. Cred ca si la noi o sa se ajunga cu telefoanele cam ca pe aici, am o imagine buna a ceea ce vom ajunge, daca o tinem cum am pornit.
Aha, acum e randul vostru la amuzamente electorale, noi in America chiar sarbatorim un an de la marea lupta si victorie a lui Obama. Vom vedea ce va mai urma, e interesant, desi nu neaparat intotdeauna si placut. Ooo, deci acum sondorii (facatorii de sondaje in formularea mea) s-au facut fini si acolo, ce vrei, metodele se invata, democratia se raspandeste, belelele curg, inclusiv prin receptor.
Sa stii ca si aici s-au cam deteriorat telefoanele publice, acum sase ani cand am sosit eu inca erau destule si in stare de functionare. Mai sunt si acum, cu fise, dar nu le-am mai dat de mult atentie, daca pana si eu mi-am luat celular!