Ban de ban

Într-o zi, la o petrecere, între un cârnăcior picant şi un dumicat de conopidă la abur, m-a ajuns pe nepregătite un damf de sinceritate incontrolabilă şi am mărturisit cui luase cârnăciorul de langă, că şi pe mine mă bate gândul să mă apropii de România.  Aaaaaaa, s-a oprit interlocutoarea mea din împuns conopida cu scobitoarea, înseamna că ţi-ai aranjat deja un servici, ştii că acolo se intră numai cu bani.

Nu mai sunt nici eu inocenta desăvârşită din urmă cu nişte ani, ci doar inocenta realistă de acum, însă ameninţarea asta m-a cam pocnit peste apetit. Numai gândul ăsta mă face să mă înfior. Lasă, zice, te duci tu, dai nişte dolari, îţi găseşti ceva la un birou unde să nu faci nimica toata ziua şi o să fie bine. Mă uit cu indignare la tanti asta care mestecă laolaltă măsline şi mentalităţi şi mă scutur, încredintată că, deşi invizibile la o evaluare ca de la scobitoare la scobitoare, am şi eu ceva rămăşiţe de calităţi care, cel putin teoretic, ar trebui să imi înlesnească în continuare accesul la o sursă cinstită de trai, în caz că schimb locaţia, în caz că îmi schimb gândul, în caz că, în sfârşit, schimb şi eu ceva.

Din cugetările astea neuronii au făcut atingere şi mi-a revenit în minte primul târg de job-uri la care am luat parte în calitatea de proaspătă forţă de muncă. Am avut ceva emoţii dar când am ajuns la locul de tăiere a capului m-am prezentat destul de onorabil. Unde mai pui că, încurajată de succes, am stat la coadă să le vorbesc şi în engleză, limbă despre care nu ştiam prea multe detalii atunci. Noroc că doamna care trebuia să ne asculte a avut o urgenţă transmisă prin celular şi noi, cei din a doua jumătate a cozii, am fost reprogramaţi pentru târgul următor.

Pentru angajare am dat atât de multe teste că mereu îmi mai sărea, retroactiv, câte un capac. Apoi am învăţat, de curiozitate şi din plăcere, limba engleză. A trebuit să o dibuiesc singură, că la şcoală nu mi-au putut veni de hac. Era ceva necurat la mijloc, naiba ştie, căci singurul cuvânt pe care l-am reţinut în clasă a fost donkey. Si nu pricepeam, cum adică I am eating? Când mi-a căzut fisa, a facut-o cu zgomot masiv şi de atunci n-am mai avut probleme, măcar în acest domeniu. Înainte de asta, însă, am trăit un episod educaţional în care a trebuit să ies în faţa colegilor şi să mimez un cuvânt englezesc iar ei să îl ghicească. Am mimat la foc automat donkey, toată lumea s-a prins în două secunde şi apoi m-am dus la loc, să-mi copiez tema la chimie.

Fluxul neuronal mi se prelinge, nostalgic, printre amintirile despre viaţa din departamentul de marketing al unei importante edituri. Am trăit acolo, printre altele, un mic cutremur, o eclipsă de soare, lansări, târguri de carte şi alte lucruri de care mi se face dor. Acum, în etapa americană, îmi trec prin mâini atât de multe extrase de cont şi cecuri încât mi-am inventat un sistem de autoapărare bazat pe ascunderea sistematică în baie, cu o carte, ca să îmi ia mintea de la cifre, căci altfel simt cum sub cutia mea craniană se foieşte o explozie.

Da, probabil că se dau bani, sunt convinsă că se dau bani, numai că mă rog lui Dumnezeu să mă inspire să îmi obţin următoarele joburi tot aşa, pe baze cinstite, ca sa ma pot uita în oglindă cu inima uşoară şi să aştept cu nerăbdare dimineţile care vin.

Mi-au mai dat curaj şi doamnele din revista mea englezească de psihologie, care zic că au ieşit cu bine din încâlceli de viaţă chiar mai elaborate decât ale mele. Poate că dacă între timp am mai prins câţiva trandafiri în buchetul priceperii lumeşti o să ajute şi asta la ceva, la un moment dat. Zilele astea tot am nişte fantezii nocturne în care ies cu bine de pe băncile şi bancurile de lucru uleioase ale facultăţii şi aterizez direct într-un mediu dinamic, de oameni cu mintea brici, cărora le pasă de faptul că tot ce vreau e ca treaba să iasă foarte bine. Dar bineînţeles că ceasul deşteptător face zilnic fărâme aceste construcţii ideatice ieşite din matca realismului fost tovărăşesc, actual competitiv, şi eu revin, cu oarecare dificultăţi, la liniştea înşelătoare a dilemelor pe care stau ca pe o bombă.

Dar dacă fac totuşi schimbarea şi mă şi angajez onorabil, jur ca banii despre care discutam în primul paragraf să îi pun într-un ciorap curat şi să merg cu ei la plimbare pe un bulevard european cu copaci bătrâni şi garduri de fier forjat, unde fac câteva poze şi i le trimit, pe e-mail, prezicătoarei din primul paragraf, să nu îi cadă bine conopida.