La muzeu

Unul din locurile cele mai dragi din Chicago este Art Institute. De cate ori trec dincolo de agitatia strazii si pasesc in holul sau elegant, de atatea ori am sentimentul ca am incalecat cu pricepere semicercul de jos al Portii Stelare si am patruns, in sfarsit, intr-o lume in care ma linistesc si apoi ma umplu de energie buna. Intotdeauna urc prima data la etaj, la galeriile impresionistilor. Ii gasesc mereu la fel de proaspeti, la fel de potriviti mie, la fel de linistitori. S-ar zice ca toata viata lor a fost numai bucurie, numai lipsa de griji, numai sarbatoare. Si se stie bine ca nu a fost deloc asa, ca au luptat cu esecuri repetate, cu neajunsuri, cu descurajarea. Au revenit insa, mereu, mai plini de putere si de lumina. Cuvintele se pot odihni langa tablourile impresioniste, increditate ca au lasat frumusetea lumii pe mainile bune ale culorilor.

In galeria mare poti sa te asezi pe o banca si sa te pierzi in ganduri, poti sa urmaresti cum trec oamenii prin fata tablourilor, poti sa te delectezi cu grupurile de copii curiosi care isi iau portia de instruire in arta, relaxati, asezati comod langa picturi celebre, in timp ce un profesor interpreteaza pentru ei, cu placere si rabdare, semnificatii posibile ale scenelor de pe panze. Copii, priviti cu atentie, ce ce va intampla in secunda urmatoare in acest tablou? Unde privesc domnul si doamna? Privesc in lateral. Il vad pe cel care vine din fata? Nu! Sunt atenti in alta parte, poate la o scena ce se petrece pe strada pariziana. Intr-o clipita cele doua umbrele se vor ciocni usor, toate trei persoane isi vor cere politicos scuze, si isi vor continua plimbarea.

Simt nevoia de liniste dupa tot felul de zile agitate, dupa patimi si pasiuni care au fiert si acum incep sa isi piarda puterea. Cine, de ce, de ce da, de ce nu, de ce eu, de ce tu, fiecare gandeste si face cum crede. La noi a nins toata dimineata, la colt a crescut o padure de brazi adusi din Michigan, vin si pleaca masini. Singurul care lucreaza la capacitate este Mos Craciun, dar chiar si el se opreste o secunda sa zambeasca la dorinta unei fetite de sapte ani: I want joy to the world and a fish. Pornesc linistita spre casa, multumita ca stiu cateva locuri in care poti sa te simti, fara gres, fericit.