fbpx
„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Drumurile noastre poate

de

drum_resizeDe cate ori citesc „Tango”-ul sau urmaresc la televizor emisiunile „Garantat 100%”, „Profesionistii” ori „Inapoi la argument”, de atatea ori imi pare rau ca am plecat de acasa. De cate ori ma imboldeste naravul si ma uit la stirile politice, de atatea ori imi fac cruce cu limba in cerul gurii ca am avut inspiratia si puterea sa imi iau lumea si valizele in cap si sa plec.

De cate ori dau peste ceva frumos de acasa, si credeti-ma, sunt multe lucruri frumoase, mai multe decat am realizat inainte de emigrare, de atatea ori incep sa imi spun ca poate locul meu nu e de fapt aici. De cate ori insa privesc, cu frica, cum se misca fluxul si refluxul agitatiei politice romanesti, de atatea ori ma napadeste un oribil sentiment al inutilitatii si imi spun ca locul meu nu e nici acolo. Si uite asa, de multe ori ajung in situatia ingrata descrisa cel mai bine de o fosta reclama la detergenti: priveste, nici aici, nici aici. Adica pata apartenentei nu mai binevoieste sa se aseze zdravan nicaieri.

Nu vreau sa sugerez prin paragrafele anterioare ca pe alte meleaguri politica este, in general, mai curata si mai uscata decat la noi. Peste tot se inclesteaza aceleasi energii uriase care vor sa demonstreze ca oponentul e nasol si necinstit iar vorbitorul e simpatic si devreme acasa. Acesta e mecanismul, am inteles ca asa functioneaza, am inteles ca trebuie sa ai nervii tari ca sa il urmaresti, ce sa mai vorbim despre a  juca un rol in el. Si as fi gata sa mestec si sa inghit toata galusca politica romaneasca in conditiile in care s-ar vedea macar o singura autostrada ca lumea, cu cate doua benzi (circulabile) pe sens.

Nu-i vorba ca m-am obisnuit sa merg numai pe drumuri bune, si oricum noi nu avem nevoie de chiar tot ce vad eu aici, tara e mica si proportiile sunt altele. Eu sunt fericita, la o adica, si pe drumuri inguste dar pitoresti, am sarit in trecut bucuroasa hop-hop pe o varianta a drumului de la Timisoara la Deva si am zis: ce bine ca sunt acasa. Dar, si aici intervine diferenta esentiala, eu sunt o sentimentala. Iar investitorii, oamenii de afaceri, strainii cu bani, nu sunt sentimentali, sau daca sunt, nu sunt sentimentali cu privire la noi. Ce-i mana pe ei in lupta e profitul, si nu ii vad niciodata ratacindu-si extaziati privirea pe dealurile Lugojului, ca sa spuna cat e de frumos, in vreme ce isi zdrelesc dosurile pretentioase pana la destinatie.

Circ politic? Il primesc, dar sa se faca macar un drum decent sau doua, pentru ca va fi spre binele tuturor, si al nostru, si al politicienilor, deoarece,  se stie, dintr-o tara bogata avantajele pica mai bine, mai frumos si intr-o cantitate mai satisfacatoare. Ascultand aseara o emisiune cu un ambasador strain la Bucuresti, cel mai des cuvant folosit a fost: infrastructura. Aveti nevoie sa imbunatatiti infrastuctura, aveti nevoie sa imbunatatiti infrastructura, aveti nevoie sa imbunatatiti infrastructura. Avem nevoie sa imbunatatim infrastructura. Ecoul adevarului se pierde si viata merge mai departe. Majoritar pe doua benzi.

Tag-uri:
· ·
Categorii:
1 · comparatii

Comentarii

  • Mda…m-am regasit in randurile tale…Eu sunt in Spania si e clar ca nici aici nu e Paradisul, ba mai mult, este una dintre tarile cele mai afectate de criza. Dar…ma incearca aceleasi sentimente: doua-trei zile ma uit la stirile de acasa pt ca sunt curioasa sa aflu ce se mai intampla, ce mai e nou. Doua-trei zile. Maxim. Apoi nu mai rezist si imi spun ca ce bine ca sunt aici (desi si aici circul in politica e la el acasa, dar parca…totusi…).
    Nu stiu daca totul se rezuma la infrastructura, dar cred ca este prima imagine pe care o transmitem. Si cand ne pierdem cu masina pe-aici prin munti, pe stradute uitate de lume pe unde nu trece aproape nimeni niciodata si le gasim asfaltate in cele mai bune conditii…atunci…simti un nod in gat si ciuda, multa ciuda…De ce ei au fost in stare sa faca ceva bun dupa ce au iesit de sub dictatura?!
    Uuuffff……incepusem ziua frumos, cu un trandafir rosu (azi aici este Sant Jordi, o sarbatoare a cartii si a trandafirilor) si vreau sa continuu la fel…fara ganduri amare…

    O zi frumoasa, cu carti si flori!

    alex 23 aprilie 2010 10:11 Răspunde
  • Drumurile, da. Dar as mai adauga si poluarea/curatenia, coruptia…

    Anemari 23 aprilie 2010 13:13 Răspunde
  • Cata dreptate ai, Amalia. Si eu sunt stabilita afara, departe de tara in care m-am nascut si copilarit si de fiecare data cand ma reintorc, in vacante , de mai scurta sau lunga durata parca simt ca retraiesc altfel….dar ma socheaza foarte mult schimbarile negative. Nu stiu daca e numai senzatia mea, dar eu parca cand ma reintorc acasa as vrea sa vad lucrurile asa cum le-am lasat sau in orice caz mai bune, dar ce vad eu sunt oameni schimbati in rau, locuri lasate in paragina, de sosele nu mai zic nimic, plus oraselul meu micut acum este plin de masini de o forfota neinteleasa de-a dreptul, de praf si oboseala parca…eu nu asa l-am lasat!!!! Si mi-e o ciuda de morrrrrrrrrrrrrrrr!!! Nemaivorbind de emisiunile TV , te dispera emisiunea aia stupida a lui Capatos, e criminal cum ajung totusi romanii sa se coboara si sa faca sau sa se uite la aceste emisiuni stupide, fara pic de cultura.
    Dar pana la urma tot cu drag merg in Ro, sper sa ajung in Iunie si sa stau o perioada mai lunga , si totusi am sa incerc sa vad numai ce-i frumos, sa nu ma impiedic in drumuri sparte, in stat la semafor de 5 ori si alte cele…sa mananc un mar de la bunica din livada, sa imbuc o ceapa adevarata fara chimicale in ea si sa savurez aerul acela adevarat de sat romanesc!!!!

    ioana 23 aprilie 2010 16:17 Răspunde
  • Amalia,
    chiar voiam sa intreb: numai drumurile?

    si mi-am amintit ca am citit intr-un ziar romanesc – avea si poze cu taiatul panglicii- despre cum au dat in folosinta o autostrada .. Brasov – si nu-mi mai amintesc , cind de fapt ei doar ce o incepusera. Va redau comentariul unui cititor (eu l-am calificat bancul anului): „dar la o autostrada lungimea nu e mai mare decit latimea?”

    iana 23 aprilie 2010 21:36 Răspunde
  • Am copiat si am trimis postare ta prietenei mele cele mai bune, care e la Brasov pentru ca aveti aceeasi durere.
    In vara trecuta am fost in Romania si de acolo cu masina si prietenii am calatorit in Grecia, evident prin Bulgaria. Prietena mea avea lacrimi in ochi de cate ori eram pe o autostrada si incepea cu ” la noi de ce nu se poate? uite , bulgarii parca erau in urma noastra dpdv economic, grecii sunt in datorii imense dar drumuri au…”
    In 1990 un ziarist olandez mi-a spus” Romania este o comoara si din turism s-ar putea face foarte mult daca ati avea drumuri bune si toalete curate”… toaletele sunt mai curate decat in 1990, recunosc, dar drumurile nu sunt nici pe departe la nivel european si nu as vrea sa deschid o discutie despre cauze pentru ca v-as strica weekendul.

    CristinaC 23 aprilie 2010 22:15 Răspunde
  • Amalia, credeam ca numai mie imi plac Eugenia Voda si Catalin Stefanescu .Dar la ”nocturne” cu Marina Constantinescu nu te uiti ? In ceea ce priveste soselele ,poate ai sa te miri , dar aici la ”polul saraciei ” avem de ceva timp sosele asfaltate – prost , ce-i drept -dar le avem. Acum cateva saptamani , comuna noastra a facut subiectul unei emisiuni de la realitatea tv (scoala , strada si spital ) in care moderatorul , dl Tatulici , gasea inoportuna prezenta soselelor intr-o zona atat de saraca , in care un mare numar de oameni sunt asistati social.Problema era lipsa proiectelor prin care acesti oameni (doua sate de rromi) sa fie integrati .Pana la urma dl Tatulici a inteles ca nu este interesat nimeni ca acesti oameni sa fie ” luminati” odata ce constituie o masa de manevra pentru politicienii din zona.Asadar , aici totul este politica. Alege AMERICA!!!!!!!!!!!!

    camellia 24 aprilie 2010 0:11 Răspunde
  • Frumoasa Amelie, nu pleca… Ai uitat „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”?…
    Si eu am tanjit o vreme dupa cele lasate in urma. Mi-a fost de ajuns o singura vizita sa inteleg ca cele dupa care tanjeam eu nu mai exista, pentru ca vezi tu, nu dupa niste locuri (saracacioase si murdare acum pentru calatoarele din noi), nu dupa niste intamplari (mai mult sau mai putin fericite, dar intotdeauna mai frumoase in amintirea mea), nu dupa niste oameni (ce multi s-au instrainat cand actualitatea mea de partener de masa de terasa s-a transformat intr-o simpla potenta) tanjeam eu. Eu tanjeam doar dupa amintirile mele. Nu dorul, ci nostalgia ma insufletea, nostalgie nu dupa cele lasate in urma, ci dupa mine, cea care eram atunci, anii care au trecut si tineretea mea nebuna.
    Si cand am inteles toate acestea, nostalgia s-a stins si ea. Poate va mai aparea, la ceas de seara, cu vin vechi in palma, dar nu ma va mai putea pacali vreodata, caci eu m-am intors, spasita, fericita si recunoscatoare la realitatea mea occidentala in care, de cele mai multe ori, uit in ce an suntem si ce varsta am, si traiesc cu frenezie. Ca la douazeci de ani. Mereu.

    Mira 24 aprilie 2010 2:03 Răspunde
  • Vreme de 10 ani , pana acum vreun an si jumatate pot spune ca am trait intre doua lumi . Jobul meu era de asa natura incat 2 saptamani eram in RO celelalte 2 in Germania .Nu am simtit greutatile si stresul din Romania pentru ca in cele 2 saptamani cat stateam acasa nu prea aveam timp de batut orasul sa ma enervez cu circulatia infernala , cu gropile , cu lipsa locurilor de parcare . In afara de carne , legume si fructe nu cumparam nimic de aici , deci nu ma loveam de nesimtirea vanzatorilor , aglomeratia si nebunia din magazine mai ales in weekend si de sarbatori . Nu aveam prea mult timp liber si nu ma uitam la televizor sa ma ingrozesc de circul politic , programele de foarte proasta calitate , incultura promovata de media in mod obsesiv . Daca ma intreba atunci cineva nu gaseam prea multe lucruri de care sa ma plang . Spuneam tuturor ca eu nu as putea trai in alta parte , ca sunt prea legata de locuri , de oameni , ca ma pot exprima intr-o alta limba dar nu pot gandi si simti decat in romaneste .
    Nu acelasi lucru pot sa-l spun si acum . Am avut de multe ori posibilitatea sa aleg intre a ramane si a-mi trai viata aici sau intr-o alta tara europeana . De fiecare data am ales sa raman aici fiind convinsa ca intr-o zi tara asta va intra pe fagasul normal , ca se va putea trai si aici frumos si decent . Ca se vor construi autostrazi , ca sistemul de sanatate va ajunge si la noi ca in Austria sau Germania , ca vom avea legi si ca ele vor fi aplicate , ca romanii vor invata sa se respecte unii pe altii si vor avea grija de mediul in care traiesc .
    Pe zi ce trece insa sunt tot mai dezamagita de ceea ce se intampla si de tot ceea ce ma inconjoara . Tara se duce la vale , intr-un hau de unde nu stiu cine o va mai scoate vreodata . Suntem la un pas de colaps si nu vad nicio strategie de viitor viabila din partea celor care ne conduc.
    Mai sper totusi sa nu ajung sa regret ca nu am plecat , caci acum nu as mai putea-o face . Nu mai am varsta la care eram convinsa ca pot face orice ,nu mai am optimismul si entuziasmul de alta data .
    Celor care au ales sa plece si au putut-o face le spun sa nu regrete pentru ca e usor sa te intorci , mai greu e sa pleci ……

    Marina 24 aprilie 2010 21:38 Răspunde
  • Draga Amalia, stiu ca nimic nu-ti poate sterge din suflet amarita asta de tara, cu toate ale ei; in general, fiecare are o experienta absolut subiectiva si fiecaruia ii ramin in amintire numai momentele frumoase, aerul acela minunat ca totul e inca posibil daca ni se da sansa de a o lua de la inceput. Cunosc persoane care au avut sansa sa plece si sa-si faca o viata frumosa, decenta si implinita departe de tara, care n-au putut depasi niciodata dorul de pamintul asta – prin urmare s-au intors, lasind totul pentru a o lua inca o data de la zero, acasa, intre ai lor. Surpiza mare, dureroasa si fara leac – ai lor nu i-au primit cu bratele deschise, dimpotriva; nu le-au echivalat studiile si experienta de munca, nu le-au dat posibilitatea sa se angajeze pentru ca – surpriza – le lipsea experienta in munca (!!!) si nu i-au lasat sa se integreze aici, in mizeria noastra prospera, desi asta era singura lor dorinta. Din pacate, nu ne lipseste numai infrastructura, ne lipsesc mult mai multe, incepind cu o educatie sanatoasa, bazata pe un sistem stabil de valori, bazata pe legi care se aplica si nu se modifica de dragul interesului de moment al unuia si altuia. Am avut toate astea pe vremea cind ne lipseau foarte multe, insa nu lipsea bunul simt si masura; aveam valori reale, care erau respectate indiferent de conditia lor de partid, pentru ca produceau valoare si respect pentru valoare. Cite din astea se regasesc in Romania la ora actuala? Cit din ce este cu adevarat important pentru o viata de om se invata in scoala? Cit se aplica in viata reala? Daca pentru tine lucrurile astea reprezinta bagajul cu care ai plecat in lume, cum le vei construi pentru copilul tau in ceea ce se intimpla acum, aici? E trist pina la lacrimi – de ciuda si neputinta, cele mai usturatoare – pentru ca raul e atit de adinc incit ne vine sa inchidem binisor usa si sa-i lasam singurei – poate pina o deschidem din nou, cine stie, dispar ca prin farmec 🙂

    doina 26 aprilie 2010 0:47 Răspunde
  • Ce ma sacaie acum cel mai mult este faptul ca am inteles ca noi avem potential natural si uman sa ne fie bine. E adevarat ca nu stim sa facem zgomot pozitiv, sa atragem atentia asupra noastra cu lucrurile bune, pentru ca ar fi o naivitate sa mai credem ca in alte parti sunt numai lucruri bune. Am facut poze frumoase la Chicago, pot oricand face o gramada de care sa va speriati, sa va apuce groaza.

    Dar daca vrei sa cauti binele, il cauti si il aduci in fata oamenilor, daca vrei sa aduci mizeria, delasarea, le poti gasi si aduce si pe acelea oriunde, oricand. Pe mine incepe sa ma fascineze si sa ma preocupe tot mai mult echilibrul acesta dintre bine si rau si, mai ales, alegerea noastra constienta cu privire la directia in care privim.

    amalia 26 aprilie 2010 7:01 Răspunde
  • camellia, cum sa nu, ma uit la „Nocturne” cu mare, mare drag. Toate sunt emisiuni care imi fac bine, imi dau speranta, au intelesuri dincolo de haituiala cotidianului, iti permit o pauza pentru reflectie, pentru spirit. Pur si simplu ma simt bine dupa ce vad aceste emisiuni.

    amalia 26 aprilie 2010 7:10 Răspunde
  • Nu stiu de ce am totusi impresia ca daca se vor construi autostrazi,lucrurile vor incepe sa mearga bine. Poate e doar o impresie, poate nu. Am vazut ca au crescut diverse mall-uri, unele mai semete decat altele, avem tot felul de fitosenii, nu intru in detalii acum ca sa pot intra alta data :), dar depasim tirurile tot cu inima stransa, rugandu-ne in barba sa nu vina unul pe contrasens sa ne faca felul.
    Si, daca stai sa te gandesti cat de multe masini circula acum, comparativ cu oranduirea precedenta, iti dai seama cat e de ridicol ca se inghesuie pe aceleasi sosele nationale pe care treceau, mandre, Daciile. Duminica asta cu sot, duminica viitoare fara…

    Ooo, si in Bulgaria sunt autostrazi? Good for them, vorba americanului.

    amalia 26 aprilie 2010 7:19 Răspunde
  • alex, exact, e si chestie de imagine si, o, cat de mult conteaza imaginea in lumea in care traim. Aproape mai mult decat realitatea.

    Anemari, poluare si coruptie avem si aici. Citeam ca Primaria Chicago are doua bugete: unul pentru public si presa si inca unul, pentru stiutori.
    Dar si poluarea si coruptia au specificul si farmecul lor in fiecare locatie, recunosc 🙂

    Ioana, marul de la bunica din livada merita toate ponoasele si dezavantajele infrastructurii noastre ciudate, dar poate nu fara speranta.

    iana, am inteles ca s-au mai facut bucati de drum, dar nimic coerent, autentic. Poate intr-o buna zi se vor armoniza interesele si banii si vom circula si noi ca niste europeni ce suntem.

    CristinaC, ei, am mai rasucit si eu cutitul in rana rutiera a prietenei tale 🙂

    Mira, , nu e numai nostalgie, e si o ciuda ca nu m-am priceput sa apreciaz niste lucruri bune la valoarea lor reala, mi se pareau firesti si uneori enervante. Acum mi s-a schimbat perspectiva si de asta as fi curioasa sa confrunt aceasta perspectiva noua cu realitatea nemachiata de acolo. Oricum, sunt locuri dupa care tanjesc, Manastirea Radna, Aradul, Timisoara, da, si de Bucuresti mi-e dor. Vreau sa ma plimb prin Sighisoara, acesta mi-e primul obiectiv.

    amalia 26 aprilie 2010 7:33 Răspunde
  • Marina, impartirea intre Romania si alta tara europeana aproape ca ma tenteaza 🙂
    In schimb am prins un pic de groaza de distantele foarte mari cuplate cu intervale foarte lungi de timp. Asa simt acum.
    Cred ca ai entuziasm si acum, mi-ai scris mult si frumos, iti multumesc si te mai astept.

    Doina, da, problema bagajului de viata al copiilor e una serioasa si chiar merita o discutie separata.

    amalia 26 aprilie 2010 7:41 Răspunde
  • Foarte frumoasa tara, pacat ca este locuita. Daca am avea la conducere niste oameni care sa faca ceva efectiv pentru tara asta fara a pune in primul plan intereseul propriu si personal poate am avea si noi acum o tara de care sa nu zica toti strainii ,,Aa…..Romania…”.
    Potential irosit…

    Alex Dima 26 aprilie 2010 8:10 Răspunde
  • Amalia , citesc aici la tine despre lucruri care se petrec in Spania , America sau aiurea si ma intreb daca si acolo oamenii cu bani sunt atat de lipsiti de substanta , de fond , de principii. Eu m-as multumi si cu drumurile care sunt daca pe marginea lor n-as vedea cand mi-e lumea mai draga saci de pampers , ambalaje si gunoaie de la societati comerciale (deci de la oameni cu stare ) . In Romania este cel mai scump km de autostrada din toata Europa, contractele sunt cele mai paguboase ,se gasesc si vinovati dar nimeni nu plateste pentru asta .Lucrurile au scapat de sub control , coruptia este in floare , sistemul de sanatate si invatamantul sunt la pamant , de 20 de ani se experimenteaza noi modele , ba cel francez , ba cel american , fara sa se tina seama de nivelul de civilzatie , de specificul poporului si de resurse…

    camellia 26 aprilie 2010 18:23 Răspunde
  • Frumoasa Amelie,
    Si mie mi-era dor de Bucuresti si de Sinaia, de pilda (dupa vizita, mi-am dat seama ca de fapt nu mi-era si nu am inteles nici de ce oftam dupa ele – dar asta e o „trasatura specifica” mie, poate sau nu sa fie si povestea altora).
    Ce nu inteleg eu insa: daca ti-e dor de Sighisoara, de ce nu mergi pur si simplu intr-o vizita in Romania? Nu trebuie sa ramai acolo! Du-te, alina-ti dorul si mai gandeste-te apoi.
    Cum ar fi acum sa te intorci in Romania once for all, sa alergi cu nesat spre stradutele din Bucuresti si Sighisoara si, dupa cateva zile, sa iti dai seama ca nu mai au farmecul ce ti-l aminteai tu, calatoare pe atatea mealeaguri frumoase, si sa ramai prinsa intr-o tara ce, de fapt, nu iti poate oferi ceea ce sperai? Ce vei simti tu oare atunci, cu sufletul napadit de regrete si nostalgii dupa frumusetea pe care noi o traim aici in America in fiecare zi?
    In Romania sunt prea putine lucruri bune, Amelie. Atat de putine, incat se pierd in noianul celor urate. Sa nu te simti vinovata ca le considerai firesti. Caci sunt firesti. Frumusetea, bunatatea, inteligenta, caldura sunt firesti. E firesc sa ti se spuna „Multumesc” si sa ti se zambeasca. Ce nu-i firesc sunt fetele inchiondorate ale romanilor, spinii aruncati spre necunoscuti.
    In vizita mea din Romania am incercat sa ajut o doamna cu bagaje mari, ce alunecase pe strada. Gestul meu a fost unul absolut firesc. Ce nu a fost firesc a fost reactia doamnei, care mi-a refuzat ajutorul si a inceput sa tipe, crezand ca vreau sa ii fur sacosele.
    Lumea e firesc sa fie frumoasa. Uratenia e cea nefireasca. Dar, vezi tu, traiul in Romania ne-a invatat pe dos…

    Mira 26 aprilie 2010 19:50 Răspunde
  • Amalia, ma simt oarecum vinovata ca am ilustrat asa de pesimist situatia din tara . Cateodata ma gandesc la tine si-mi inchipui ca sunt momente cand ai da toata bogatia din lume sa fii aici , langa cei dragi . Nu ne asculta pe noi- fa cum simti si cum stii tu mai bine .O persoana inteligenta , calda , deschisa (asa cum esti tu) se descurca oriunde pe acest pamant , chiar si in Romania . Daca ti-ai satisfacut placerea de a calatori , de a cunoaste alte culturi , adevarata civilizatie (?) , daca ai demonstrat ce poti , vino in tara . Sunt multe de facut si aici .Pentru oameni cu formarea ta sunt multe oportunitati .Nu te-ai gandit niciodata sa incerci un job la Consiliul Europei ? Ai fi la o aruncatura de bat de casa .Sau sa intri in politica ; as vota oricand un asemenea candidat. Stiu si eu intelepciunea populara ”fie painea cat de rea….”

    camellia 26 aprilie 2010 21:01 Răspunde
  • Alex, stii ce ma mira si ma bucura si imi da speranta? Ca in ciuda faptului ca e locuita, tara are o gramada de oameni frumosi, care scriu, gandesc, fac poze, au idei.
    Interesul personal e pus pe primul plan cam peste tot, imi pare rau sa o spun. Dar e adevarat ca exista spatii nationale in care se mai consuma neuroni si pentru directii strategice, si acolo rezultatele eforturilor se vad uneori mai repede.

    amalia 27 aprilie 2010 8:44 Răspunde
  • camellia, apropo de oamenii cu bani, ma uitam ieri la muzeu cum sunt peretii acoperiti cu numele marunte, marunte, ale celor care doneaza sume importante pentru sustinerea artei. Din pacate, educatia si arta, mai mult decat orice, nu pot fi sustinute fara bani. Oamenii acestia strang, aduna, ei stiu cum, ei stiu cat, dat au si placerea si orgoliul de a da ceva inapoi. Si asta chiar se vede.

    amalia 27 aprilie 2010 8:48 Răspunde
  • Mira, chiar scrii magic 🙂
    Problema mea e ca ma atrage felul de a fi de tip european. Chiar daca America mi s-a strecurat si ea pe sub piele si in inima, n-am apucat sa cunosc asa cum trebuie Europa. Mai dezbat mutarile in forul interior. Iti multumesc mult pentru ganduri.

    amalia 27 aprilie 2010 8:55 Răspunde

Dă-i un răspuns lui amalia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title