fbpx
„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Serbarea americana

de

Niciodata n-am sa incetez sa admir anumite obiceiuri si practici ale concetatenilor mei de pe aici (nu toate). In fiecare an avem si noi serbare de Craciun, dar nu in clasa, ci global, cu scoala. Acolo se aduna toti parintii si intr-un cadru frumos, festiv si mare (ca tot ce este american) luam parte la un spectacol bine pus la punct, inimos si nu foarte lung.

Fiecare clasa alege un cantec sau danseaza ceva iar anul acesta au facut chiar si orchestra scolii si tema concertului a fost „Sa inveselim Sarbatorile cu sunetul instrumentelor”. Se vede ca pun suflet, se implica, si intotdeauna evenimentul e un mare succes. Dar asta nu cred ca e ceva deosebit, peste tot parintii abia asteapta sa isi vada copii la serbari si cei mici sunt atat de inocenti, de draguti, de curati la inima incat nu ai cum sa nu uiti de toate si sa traiesti la maxim senzatia aceea de bine de la serbare.

Un aspect care insa m-a amuzat mereu si mi-a starnit admiratia a fost implicarea profesorilor pana la nivel de aparut pe scena. Anul trecut am avut o serbare (un Talent Show ca sa respect scriptele) in care profesoarele din scoala s-au imbracat toate in negru, si-au pus un sal colorat in jurul taliei si au format o echipa de dans foarte draguta. De fiecare data, fara exceptie, directorul, un domn simpatic pe care il suspectez ca exista in mai multe exemplare, caci de cate ori intri in scoala il vezi pe coridor la stanga, pe coridor la dreapta, in clasa, in birou, peste tot, ia si el parte la serbare de fiecare data, pe scena desigur.

Si nu vine numai cu discursul de inceput si salutarea de final ci isi pune, dupa caz, o coama de leu, sau orice alt accesoriu cerut de ideea principala a spectacolului. Vineri, de exemplu, a urcat pe scena si a cantat la un fel de instrument care aducea cu o muzicuta. Ma gandeam daca atitudinea asta vine din specificul national sau din temperamentul individual. Dupa ce m-am gandit toata sambata si duminica n-am un raspuns clar.

Tag-uri:
·
Categorii:
America

Comentarii

  • Si mie imi place cand vad astfel de omaneni. Imi starnesc intersul si ma bine dispun atunci cand ii vad dedicati, entuziasmati si cand ii vad ca pun suflet in ceea ce fac. Mereu am admirat oamenii care fac lucrurile cu patos.

    Ionela 21 decembrie 2009 19:08 Răspunde
  • Ionela, si mie la fel, oamenii acestia chiar sunt dedicati si atunci se simte tot timpul, in tot ceea ce fac. Entuziasmul real chiar raspandeste in jur o stare de bine, mi-e tare drag.

    amalia 23 decembrie 2009 5:51 Răspunde
  • La Multi Ani, Amalia!
    Tot ce iti doresti tu! Multumesc ca scrii pentru noi!

    iana 24 decembrie 2009 1:11 Răspunde
  • Amalia, iti doresc un Craciun fericit alaturi de cei dragi tie.
    Am gasit ceva pentru tine (legat de pictorii impresionisti) poti sa – mi scrii pe privat cum pot sa ti trimit?
    Un Craciun fericit tuturor.

    Delia 24 decembrie 2009 10:58 Răspunde
  • Multumesc din suflet, Iana, iti doresc si eu Craciun Fericit si un An Nou Grozav!
    Acusica ajunge Mosul si la noi, nu?
    te pup.

    amalia 24 decembrie 2009 22:29 Răspunde
  • Delia multumesc mult, iti scriu.

    amalia 24 decembrie 2009 23:40 Răspunde

Dă-i un răspuns lui amalia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title