fbpx
„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Telejurnalul meu e blogul

de

Am trei televizoare.

Unul cu carcasa de lemn, exact în genul celui descris de scriitorul italian Beppe Severgnini în savuroasa lui carte „Ciao America!”. Când a invitat în casa lui un american, acestuia i s-au împăienjenit instantaneu ochii şi a zis că televizorul delict în aminteşte de bunicul său, care nu mai e printre noi. Eu am primit antichitatea în perioada aceea de beatitudine în care fiecare naturalizat mai proaspăt decât mine mă dădea pe uşă afară împreună cu un obiect din averea lui. Culmea incredibilului, când am introdus prima dată hardughia în priză şi am dibuit ameţeala canalelor, din adâncurile propagandistice a răsărit exact un reportaj despre copii orfani din România. Am scuipat multiplu în sân şi am zis că aşa karmă contorsionată n-am mai văzut, să treci oceanul şi să dai tot de emisii triste şi dezolante. Acuma, de când m-am versat în delimitări de cartiere şi straturi sociale, ştiu bine că există şi aici zone în care nu e indicat să te duci să iei o carte de la bibliotecă, să nu te trezeşti cu un glonţ rătăcit prin părţile moi. Dar nu cred că în România se prezintă prea des filmuleţe cu delicvenţa juvenilă din South Chicago. Dar nu venisem aici să mă ambalez, eram în trecere doar să vă povestesc despre televizoare.

Al doilea e argintiu, cu carcasă metalică, şi e plasat exact unde n-ar trebui să fie, adică în dormitor. Dacă, de exemplu, aş ieşi din lene şi amorţeală şi aş respecta sfatul revistei care explica, foarte logic, că televizorul din dormitor pocneşte în ţeastă romantismul şi manifestările asociate, l-aş da, în sfârşit, afară din cameră. Cum însă nu aplic toate sfaturile bune pe care le primesc, mai cădem pradă, din când în când, holbării la diverse rutine însângerate, în care, deşi ştii, pentru numele lui Dumnezeu, absolut sigur, că omul de la FBI va salva situaţia, tot vrei să afli exact cine e criminalul şi să vezi cum îl pune în cătuşe comandantul ăla sexi de escadron.

Al treilea televizor e de plastic, cu carcasa neagră. Nu îl folosesc dar îl păstrez, pentru siguranţă, într-o debara. Dacă, de exemplu, într-o zi îmi vine cheful să permut toată şandramaua şi o să mă trezesc cu o poftă irepresibiă de a mai instala undeva, cine ştie unde, încă un televizor?? Nu, nu, nu, televizorul negru rămâne acolo, cuibărit lângă singura valiză rămasă martoră a transbordării hăbăuce de acum şapte toamne. Pornisem cu patru valize dar una s-a întors între timp în România, una şi-a dat duhul prin fărâmiţarea căptuşelii interne, una s-a turtit iremediabil într-un portbagaj şi numai a patra mai poate povesti nepoţilor ce apucături aveau bunicii lor.

Ce vroiam de fapt să spun este că nu mă uit la telejurnal. Cel românesc mă deprimă până dincolo de capătul propriilor mele profunzimi melancolice, iar cel american se termină întotdeauna exact când îmi aduc aminte să pornesc televizorul argintiu. Aşa că, precum spuneam în titlu, telejurnalul meu e blogul şi, eventual, vreun site sau două de ştiri. Dar cum eu, cu aceste două mânuţe, nu cred că pot face mare lucru pentru a schimba echilibrele macroeconomice, şi deci soarta lumii, am zis că atunci e mai bine îmi văd de ale mele şi să acţionez numai în mediul  imediat înconjurător. Şi totuşi, n-aş vrea să mă las copleşită de disperare, nici în legătură cu România, nici în legătură cu America, nici în legătură cu orice altceva. Căci frâiele stărilor sufleteşti sunt, orice s-ar spune, în propriile noastre mâini şi televizoare.

Tag-uri:
Categorii:
televiziune · televizor

Comentarii

  • Amalia, arunca televizorul din dormitor 🙂 Nu-ti face probleme, o sa fiu afara, sa il prind 🙂

    Ana 7 septembrie 2010 11:40 Răspunde
  • In 6 ani de facultate dintre care 5 de camin nu am stiut ce-i ala televizor decat in vacante…si culmea! nu i-am simtit deloc lipsa.Nu era musai sa ma uit la stiri, nu sufeream profund dupa nici un serial mai mult sau mai putin siropos si nici nu simteam lipsa acuta a mutiplelor canale „Discovery”. Inca ma distrez cand mai prind diferite reluari din anii aia si ma intreb oare eu de ce nu am vazut ….
    Acum am un televizor perfect: e capatat de la proprietar,merge, prinde cam 90% din canale si se poate programa sa se opreasca singur….
    La un moment dat ma gandeam sa schimb reteaua de cablu sa am mai multe canale dar mi-am dat seama ca si asa stau cam mult cu telecomanda in mana enervandu-ma ca nu am ce vedea pe cele vre-o 35 care deja le am….Asa ca raman fidela telejurnalului de dimineatza de la Antena 3 (prognoza meteo e destul de apropiata de ce-i afara), unor emisiuni culinare de pe Euforia(evident nu romanesti) si jurnalului de stiri de la 22 de pe TVR 2…si uite sa ziua mea incepe si se incheie cu televizorul…

    irina 7 septembrie 2010 17:19 Răspunde
  • Amalia, spre deosebire de tine eu ma uit cu obstinatie la emisiunile de stiri. Problema e ca noi avem un singur televizor si ne cam batem pe telecomanda. Ma voi bate cu Ana pentru televizorul din dormitorul tau. Ai auzit Ana? En garde!!!

    camellia 8 septembrie 2010 16:59 Răspunde
  • Ana, camellia, il arunc! Dar sa nu il puneti in dormitor 🙂

    amalia 9 septembrie 2010 4:24 Răspunde
  • irina, in caminul 6 din Hasdeu aveam un televizor in holul de la intrare, si cam atat. Dar, asa cum spui, nu prea i-am simtit lipsa, totul era atat de nou si interesant in noua viata studenteasca. Acum, din ce sunt mai multe canale, din ce nu mai am atat de multa rabdare sa trec prin operatiunea de selectie. Intr-un fel, e la fel ca si cu dispozitivele acestea noi, electronice, de citit carti: producatorul ne imbie cu nu stiu cate sute sau mii de carti stocate si, daca stai sa te gandesti, cine mai are timp sa citeasca macar 10 carti, nu o suta.

    Daca aparatul tau merge si apoi se opreste singur, e perfect!

    amalia 9 septembrie 2010 4:32 Răspunde
  • Amalia, am 3 televizoare si ar mai fi loc de unul, la Emi in camera, dar speram sa rezistam pana tarziu, spre 15 ani, cu aceasta investitie, nu de alta dar la problemele lui de vedere…

    Da, am TV sport in bucatarie, si cand fac zacusca sau pun castravetii la borcan ascult talk-show-uri pe Realitatea.

    Am un fel de plasma in sufragerie unde am si „cutia neagra” de la compania de cablu, cu cele 100 de canale, unde tot filme pe Hallmark vad.

    Si, DA, am Tv in dormitor. Ceea ce explica multe.:) Aici vad emisiuni funny pe MTV, esmisiunile „while you were out” (cu tranformari fabuloase de case), alea cu merge houses (cand ei urmeaza sa se casatoreasca si trebuie sa aleaga chestii din apartamentele lor de burlacie, renuntand la mobila pe care celalalt o uraste); emisiunile cu tunsul si vopsitul victimei in 30 de minute , si a lot of AXN crime.

    Anemari 9 septembrie 2010 7:13 Răspunde
  • Anemari, uite cum ne sabotam noi doua cu televizorul 🙂
    Aici la mine mitraliera publicitara rapaie atat de intens incat aproape nici nu mai imi vine, de multe ori, sa atac telecomanda, o las atipita.
    Asta cu alipirea mobilelor trebuie sa fie interesanta, ia sa pun mana sa o caut si eu.

    amalia 10 septembrie 2010 3:49 Răspunde
  • Buna, draga Amalia- si pe calea asta…:-)
    Vreau sa-ti spun, nu foarte mandra, ca eu in ultima vreme urmaresc aproape numai show-uri unde se gateste…englezesti mai ales, nemtesti, elvetiene….Nu ca as avea eu o pasiune pentru gatit…Dar acolo e liniste, e un fel de pofta de viata, de a sta impreuna cu cei dragi, cu familia…Sunt moderatori care filozofeaza, spun poante si lucruri interesante…
    Stirile le citesc selectate in ziarul national elvetian, mama ma tine la curent cu realitatile, tot asa, selectate de ea din Ro si cam asta e…Ok, desenele animate ale copilului, unde lumea e inca in regula, si din cand in cand documentare…
    M-a suprins sa citesc si la tine de lehamitea asta si senzatia de pasivitate in legatura cu stirile de pretutindeni. Ultima oara imi amintesc de o stire de la Romania International cu lebedele care au inghetat la marea noastra…cateva zile nu mi-am revenit, desi stiu ca exista si alte tragedii si mai grave…
    Sa auzim si sa citim de bine mai mult, te salut cu drag!

    corina 10 septembrie 2010 15:09 Răspunde
  • corina, da, uneori nu mai am cheful si puterea de a procesa stiri rele, pentru ca intram intr-un cerc nu doar vicios, dar si periculos, as zice. Asa ca mai bine ne lipim de emisiuni mai blande, mai linistite si, de ce nu, informative si care iti dau o stare de bine.
    In plus, sacadarea aceea profesionala a prezentatorilor de stiri conventionale imi ingheata sangele in vine. Americanii sunt un pic mai relaxati, reusesc sa aduca pe ecran niste doze de naturalete, cel putin la stiri. La noi mi se pare ca intentia prezentatorilor este sa ne ingrozeasca, sa zica: vedeti pana unde se poate merge? vedeti ce se poate intampla? stati sa vedeti ce mai avem in desfasurator!!

    amalia 11 septembrie 2010 1:03 Răspunde
  • si eu am luat aceeasi decizie. „no more news”. nu mai vreau sa aflu despre lucruri pe care oricum nu le pot schimba, ci doar reusesc sa ma deprime. cum zici tu, imi vad de stirile si treburile mele. cand merg la servici (cu masina) ascult mai nou numa’ muzica sau carti audio. daca sunt pe radio si se face ora de stiri, schimb automat.
    pupici si weekend fain!

    Alina 17 septembrie 2010 14:59 Răspunde
  • Alina, e singura solutie sa ne pastram optimiste si calme. Caci, am eu impresia, peste tot e cumplit de multa propaganda si in stirile astea. Week-end placut! (cel care urmeaza, adica)

    amalia 21 septembrie 2010 9:23 Răspunde

Dă-i un răspuns lui amalia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title