fbpx
„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Terasa la Saint-Adresse

de

fatada

 

 

 

 

 

 

 

holul

 

 

 

 

 

 

 

terasa

 

 

 

 

 

 

 Terrace at Saint-Adresse, Monet, 1867

Renoir 

 

 

 

 

 

 Madame George Charpentier and Her Children, Renoir, 1878

vizitatoarele 

 

 

 

 

 

 Vizitatoare

buchetul

 

 

 

 

 

 

 Basket of Flowers, Delacroix, Salon of 1849

 

doua naturi

 

 

 

 

 

 

 Struggles of the Two Natures in Man, Barnard, 1892-94

 

Imi dau seama ca unii ma vor intelege perfect iar altii poate vor fi un pic mai reci si vor clatina din cap, dar imi asum riscul si marturisesc ca ieri, la intrarea in galeriile impresionistilor de la Metropolitan, a trebuit sa imi duc mana dreapta la gura, pentru a-mi obliga incantarea sa ramana relativ tacuta, asa cum se cuvine intr-un muzeu. In spatele ochelarilor au complotat lacrimi de bucurie si, in vreme ce m-am plimbat printre picturi, am fost ca dusa din asta lume, soptind singura intrebari si dandu-mi raspunsuri. Cei care imi cunosc manifestarile m-au lasat un pic libera, cam vreo trei ore, pana am reusit sa vad toate tablourile din galeria artei europene din secolul 19 si inceputul secolului 20. M-am rotit mai ales in jurul picturilor, facand o nedreptate grozava incredibilelor sculpturi din expozitii, insa a trebuit sa aleg cumva si am ales ce am simtit ca mi-e mai lipit de suflet.

Am incercat apoi un pic mai tarziu sa repar lucrurile, trecand prin cateva curti interioare si galerii cu sculpturi, admirand, studiind, comentand, insa timpul s-a rostogolit si ne-a impins prea repede spre ora inchiderii, 5.30 intr-o zi de joi. Am trecut in secunde printre minunatii care ar fi meritat zile intregi de uimire si dragoste, insa a trebuit sa impacam intr-un fel dorinta de a vedea mai mult si restrictia impusa de timpul limitat.

Tabloul pe care am asteptat cel mai mult sa il vad, stiindu-l dintr-o gramada de albume, a fost Terrace at Saint-Adresse, de Monet. Impresia e grozava, parca ai fi prezent chiar si tu pe terasa, si te uiti spre mare, inconjurat de veselia florilor si de compania unor oameni placuti, eleganti, care iti pot oferi bucuria unei conversatii indestulatoare. Am stat mult in fata acestui tablou, asezata pe o bancuta, urmarind oamenii care ii treceau prin fata, oameni care vorbeau o gramada de limbi: engleza, franceza, italiana, japoneza si poate multe altele, pe care nu m-as pricepe sa le identific. Ca si spectacolul strazii, parada vizitatorilor dintr-un muzeu este la randul ei vrednica de atentie.

Dupa trei ore am fost luata, mai de voie, mai de nevoie, din galeriile respective si dusa sa mai admir multe, multe alte lucruri, dar intr-un ritm  mai alert, fara sa mai am ragazul de a savura atat de intens. La plecare am urmarit procedura de inchidere a muzeului, poate as putea sa ii spun ritual si n-as gresi foarte tare. Toate persoanele care supravegheaza operele de arta au urmarit ca lumea sa paraseasca gaelriile si apoi ei s-au adunat dintr-o data in holul central, asteptand sa se goleasca si acesta. La iesire, scarile erau pline de oameni asezati jos, care se mai odihneau cateva minute acolo, poate pentru a-si oferi un ragaz de readaptare la lumea reala, dupa o cura atat de intensa de arta de frumusete.

 

Si, intamplator sau nu, eu cred ca nu, azi se implinesc patru ani de cand am tinut in mana prima revista Tango. As vrea sa multumesc inca o data pentru tot.

Tag-uri:
·
Categorii:
1 · America

Comentarii

  • Ce de intamplari fericite, Amalia. Te felicit pentru toate!

    anemari28 9 octombrie 2009 19:51 Răspunde
  • anemari28, chiar iti multumesc din suflet, excursia aceasta mi-a dat o stare buna si m-a facut sa cred si mai mult in intamplari fericite. O sa mai povestesc curand despre asta, pana atunci iti doresc si tie mult, mult bine.

    amalia 10 octombrie 2009 6:48 Răspunde
  • Amalia, superbe tablouri…..abia astept sa ajung sa colind si eu marile muzee ale lumii…din pacate, pana acum nu am vazut decat minunile Venetiei si muzeele Madridului….
    Si eu am avut aceeasi senzatie ca si tine cand in Madrid am vazut un tablou de-al lui Salvador Dali:”Femeie la fereastra” pur si simplu m-am simtit privind peste umarul acelei femei …..atunci mi-am dat seama ce inseamna un tablou adevarat:sa devii o particica a operei de arta….la fel m-a lasat fara replica Guernica lui Picasso, de care pana sa o vad nici nu stiam…
    Si atunci mi-am dat seama, ca in viata asta trecatoare, ce conteaza cel mai mult e ce ramane in sufletul nostru, senzatiile alea minunate date de iubire, frumos, liniste, bucurie…iar arta le inglobeaza in totalitate…

    irina 10 octombrie 2009 17:57 Răspunde
  • Amalia ,ce frumos ne-ai scris. Maine fac si eu trei ani de cand sunt aici. E-adevarat ca e foarte greu departe de casa si dorul e mare, dar vezi, pe de alta parte traim niste satisfactii imense, ajungem sa vizitam niste locuri in care pe vremea cand eram acasa nici macar nu indrazneam sa visam ca vom calca vreodata. Ma bucur sincer pentru tine. Te imbratisez cu drag

    oana.n 10 octombrie 2009 18:38 Răspunde
  • Foarte frumos! M-am hotarat, privind splendidele tablouri, vazute intai de ochii tai si trecute prin filtrul trairilor tale, sa-mi cumpar, pentru inceput un album cu picturile lui Monet.

    Blanca 10 octombrie 2009 19:43 Răspunde
  • Si eu iti spun MULTUMESC ! Pentru tot ce ne-ai scris pana acum, pentru tot ce ne-ai aratat, pentru impresii, pentru dor, pentru ca esti talentata si pentru ca iti pasa . si pentru multe inca … imi place cum ne transmiti emotiile tale prin cuvinte, parca am fost cu tine acolo pe banca si am privit lumea de pe terasa … tu sa ne scrii mereu, sa ne incanti, sa ne arati si alta fata a lumii si sa nu te superi ca nu-ti raspundem, NOI TE CITIM, NOI VA CITIM MEREU.
    Te imbratisez cu drag si te astept !

    odetta 12 octombrie 2009 13:05 Răspunde
  • Irina, sa stii ca am cautat „Femeia la fereastra”, am vazut-o pe internet si iti dau dreptate. Tu deja ai inceput cu muzeele, Madrid, Venetia, imi dau fiori numai cand ma gandesc. Eu am luat-o de mai departe, mereu se pare ca iau lucrurile de mai departe, mai incalcit dar poate ajung undeva, cine stie 🙂

    amalia 13 octombrie 2009 18:11 Răspunde
  • Oana, tu esti intr-un loc si mai frumos, multe lucruri sunt mult mai aproape si e asa de bine ca le pretuiesti cum se cuvine. Ma bucur mult pentru tot ce vezi si pentru poze, pentru tot. Te pup cu mult, mult drag.

    amalia 13 octombrie 2009 18:13 Răspunde
  • Blanca, asa sa faci, si eu de cate ori rasfoiesc albumele am o stare de bine, ma inveselesc. Primul album mi l-a cumparat mama, era demult, nici nu visam ca as putea ajunge sa vad vreun tablou. Albumul era facut in Uniunea Sovietica, asa cum se purta pe atunci. Dar acum sunt multe si ai de unde alege. Iti multumesc mult pentru gandurile tale.

    amalia 13 octombrie 2009 18:16 Răspunde
  • Odetta, si eu iti spun: cu mare placere, bucuria a tot ce vad se dubleaza atunci cand o impart cu voi. Si ma bucur mult cand primesc un gand bun, un semn de incurajare, imi face bine. Te imbratisez si eu cu drag si te astept, de asemenea.

    amalia 13 octombrie 2009 18:18 Răspunde

Dă-i un răspuns lui anemari28 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title