Va amintiti scena din „Pe aripile vantului” in care, saraca si aproape doborata de impletitura dintre conjunctura istorica si circumstantele personale, Scarlett cauta totusi o solutie ca Tara sa nu se duca definitv de rapa? Parintii nu mai traiau, casa era devastata, razboiul isi vedea de urmarile sale, taxele de platit se adunau, implacabile, iar banii lipseau cu desavarsire. Scarlett are nevoie urgenta de o solutie, iar solutia i se aprinde in minte ca fiind o vizita facuta lui Rhett Butler. Nu exista insa prin imprejurimi nicio imbracaminte cat de cat sic, cu care sa poata sa apara in fata nabadaiosului cunoscator intr-ale oamenilor, fara a trada imprejurarile disperate care o manau in cautarea acestei intalniri. In oglinda crapata, alaturi de fata ei obosita, Scarlett vede perdelele verzi aflate la una dintre ferestrele generoase ale casei. Cat ai clipi din ochi le pune gand rau si, in urmatoarea scena apare, infloritoare, intr-o rochie presupus confectionata chiar din numitele perdele. Scena perdelelor verzi este simbolul vointei de a nu ceda cu niciun pret in fata unei destin care, desi anuntat dulce si dantelat, avea sa se dovedeasca extraordinar de plin de obstacole.
Nu aveam nicio ideea ce s-a putut intampla de atunci cu celebrele perdele, insa, cu cateva zile in urma, m-am trezit chiar in fata lor. Vizitam o casa aflata, undeva, aproape de granita dintre statele Illionis si Iowa, si, pe langa zeci de alte minunatii colectionate cu rabdare, proprietarii au cumparat, de la o licitatie organizata de MGM, doua tablouri folosite in film si perdelele despre care va povestesc. Politica oficiala a casei cu pricina era fotografiatul interzis, dar nu interzis chiar de tot. Casa a apartinut initial unui ambasador american in Belgia si este decorata pornind de la modelul unei vile italiene. Eu recunosc ca, ori de cate ori vad ceva frumos, ma mananca degetele si aparatul foto, nu prea ma pot stapani. Am fotografiat salonul de primire de la parter si o fructiera care mi-a atras atentia, amplasata pe o masuta, in hol.
Am urcat apoi la etaj, am ascultat povestea casei si a exponatelor, dar cireasa de pe tortul turistic a urmat abia cand am revenit la parter. Acolo, redusa la tacere de emotia intalnirii cu perdelele lui Scarlett (da, am respirat foarte adanc si am simtit cateva lacrimi in ochi, va dati seama, perdelele acestea au fost ACOLO, la filmare, langa Scarlett si Mammy), am reusit totusi sa le fac o poza. Doamna care ne era ghid a inteles ca sunt impresionata si mi-a permis sa mai fac inca o fotografie, chiar una cu blit. Am asteptat sa iasa toti vizitatorii din camera si am mai zabovit cateva minute pe prag, in liniste.
Si nu, rochia verde nu a fost confectionata de fapt din aceste perdele, aveti marturia ca ele sunt intacte, ci din alt material, asemanator.
Mai am un gand si o intrebare, care scena din „Pe aripile vantului” v-a impresionat cel si cel mai puternic?
Am vazut filmul mult dupa ce am citit cartea (de vreo cateva ori). Mie mi-a placut scena de la inceput cand Scarlett atragea toata atentia barbatilor la picnicul organizat de familia dragului ei Ashley. Era atat de vioaie, razgaiata si capricioasa, atat de frumoasa in rochia ei alb cu verde incat la finalul filmului am refuzat s-o vad altfel decat asa. N-am vrut sa vad urmele razboiului si necazurilor pe chipul ei.
E romanul meu preferat 🙂
Tin minte ca prima data l-am citit in liceu si efectiv nu-l puteam lasa din mana. Am ras si am plans ca o nebuna, traind alaturi de personaje. Veneau ai mei sa-mi stinga lumina la 3-4 dimineata, sa ma dojeneasca pentru ca nu dorm :)) M-a fascinat personalitatea puternica a lui Scarlett, blandetea lui Melanie…absolut tot. Reprezinta un indemn la lupta cu greutatile vietii, la ‘never give up’. M-a ajutat de multe ori replica : „I can’t think about that right now. If I do, I’ll go crazy. I’ll think about that tomorrow. After all… tomorrow is another day. ” sa trec peste probleme si sa le vad altfel a doua zi, cu mai mult calm, cu mai multa liniste.
Iti multumesc, Amalia! pentru ca ne-ai impartasit experienta si pozele minunate 🙂
Daca am doua, se pune, e voie?! 🙂
In ordine cronologica, scena sarutului, Doamne, tare mi-am dorit sa fiu si eu sarutata odata asa si bun e Dumnezeu ca am fost (ba chiar de mai multe ori!). In plus, nu-i mirosea gura, cum a circulat folclorul ca s-a plins Vivienne ulterior si sper din suflet ca domnul nu s-a gindit nicio secunda la o friptura in singe cum a declarat – tot ulterior – Clark Gable, intrebat fiind la ce se gindea cand a sarutat-o asa devastator, si asa patimas! (yet again, nu l-am intrebat pe domnul meu, cine stie?!? Poate ca nu se gindea la friptura-n singe dar poate ca la un somon la gratar, mai stii?!?) 😀
Iar a doua dar totusi prima in ordinea in care le am in sufllet, scena in care, dupa moartea fetitei el isi ia bagajul si pleaca definitiv! Eu asa am inteles si in carte, asa am inteles si in film si chiar daca Scarlett era optimista si ne-a molipsit pe toti cu celebra „maine e o alta zi” eu stiu (astazi inclusiv din experienta!) ca unele fire rupte nu se mai lipesc niciodata si ca unele plecari sunt definitive! A lui asa a fost! M-a impresionat cumplit si m-am rugat sa nu plec si sa nu plece nimeni din viata mea asa….pina astazi, am cam reusit.
Cu drag
Amalia, te invidiez prieteneste din tot sufletul meu de cititoare-cinefila! PERDELELE!!! Ce minunatie ca ai fost atat de aproape de ele! Trebuie sa le treci la „plusurile” continentului american!
Cat despre film, l-am vazut de…de…7 ori!!! Recordul-recordurilor! A fost multa vreme filmul meu preferat. Printre revizionari, am citit si cartea. Scena mea preferata, despre care am scris pe blog la povestile cimematografice despre vesminte, este cea cu neuitata rochie rosie si cu miracolul pe care l-a facut, transformand o femeie fricoasa si stigmatizata intr-unul dintre cele mai puternice personaje feminine din literatura americana.
Ah, daca nu ai vazut inca, trebuie neaparat sa vezi sceneta lui Carol Burnett – here u go:
http://www.funnyordie.com/videos/a10152ad78/went-with-the-wind-from-the-carol-burnett-show-part-of-2-from-greatest-comedy-sketches
Scena mea preferata din film? Hm… greu de ales. Pe deal, in apus de soare cand zice „As God is my witness, I’ll never be hungry again.”
Rochia verde, rochia rosie (arata ca pacatul intrupat in ea :D), rochia cu flori de la inceput. Scena cu Prissy cand „alearga” dupa doctor (de-atunci Prissy numesc pe cei ce se misca incet).
Si ce frumos ca ai avut ocazia sa vezi faimoasele perdele, chiar interesant ca ele inca mai exista. As fi foarte curioasa cu cat s-au dat la licitatie.
Pe aripile vantului este cartea care m-a facut sa invat limba engleza. Filmul l-am vazut de 22 de ori la cinematograf, inainte de 1989. Scena care m-a impresionat este cea in care ea manca radacini de foame.
Doamne, cat de mult imi doresc sa vad si eu perdelele!
M-a impresionat momentul in care Scarlett era ajutata sa imbrace rochia, iar corsetul era strans, strans la spate, incat abia mai rasufla.
Te cred si eu ca ai lacrimat un pic, cine n-ar fi facut-o? Iar apropo de fotografiat lucruri si locuri frumoase…nici eu nu ma pot abtine! Dar e bine si pentru mine, si pentru tine. Mai ales pentru mine, care m-am ales cu niste tablouri impresioniste impresionante (in varianta digitala) datorita dumitale 🙂
Am citit de nenumarate ori aceasta carte…M-a obsedat gandul ca cineva poate trai ducand o viata aparent normala poate iubi pana la ultima suflare si dincolo de ea un om pierdut demult…
cum spunea si slivia..putin mai sus…o carte pe care pur si simplu nu puteai sa o lasi din mana…eu am citit cartea tot in liceu, pe clasa a 12-a..si nu am putut sa ma apuc de invatat pana nu am terminat cartea..iar filmul l-am vazut mult mai tarziu…am fost pur si simplu socata de film..ptr k nu ma asteptam sa fie atat de bine regizat..a fost exact cum mi-am imaginat eu k este ….si scarlett…si rhett…
n-as putea spune care este scena mea preferata din film..insa cel mai mult mi-a placut..felul in care iubea scarlett..atat pe ashley, dar si pe rhett..felul in care iubea tara..si puterea ei de a trece peste atatea greutati…
Mi-e dor de fata de 13 ani (am inceput cu „cititul” devreme, pe la 7 ani,…sper s-o „termin” tarziu) care a „trait” cartea intr-un week-end. Erau doua volume la Editura Univers. E, de fapt, singura editie care-mi place. Doamne, cum miroseau foile alea ingalbenite. A vanilie, pot sa jur!
Mi-e dor de adolescenta de 17 ani, care, intr-o dimineata de sfarsit de noiembrie, pe la 6.30 (slava domnului ca eram in saptamana de „practica”, ma rog, atelier…), s-a asezat la coada la film (cam ca cea de la carne/lapte/oua/ulei/zahar/faina/unt/banane/chiloti chinezesti cu zilele saptamanii in engleza/Impulse/Farmec 16/ Favorit si alte delicatese ). Era un frig crunt. Ma incalzea insa speranta ca voi prinde si eu bilet. N-am prins, evident… Abia atunci am inghetat (cu nodul in gat, eram gata sa renunt ). Nu mai retin prea bine cum am reusit sa persuadez o colega care a intervenit la cineva care se cunoastea cu altcineva care-l stia pe directorul sau administratorul cinematografului…).
Mi-e dor de verile de vacanta (ok, vacantele de vara…), cand ma intorceam in biblioteca de acasa si-mi ziceam ca rasfoiesc putin cartea… sa ma mai „delectez, nu s-o citesc…o stiam prea bine, nu mai avea cu ce sa ma impresioneze…si ramaneam scufundata pana la sfarsit…unde ma pierdeam in ceata aia crunta (era ceata la propriu, nu prea mai vedeam bine din cauza lacrimarii) si tot biata scarlett ma scotea la lumina cu „tomorrow is another day”.
Si, ca sa raspund si la intrebarea initiala, aleg acum scena in care Mammy renunta la orgolii si poarta juponul de matase rosie, cel daruit de Rhett.
Daca ma veti intreba maine, poate o sa raspund altceva. Cine stie…
Buna seara Amalia,
chiar astazi mi-am reamintit de film si de carte(singura scrisa de autoare)si am pomenit replica lui Rhett la incercarea lui Scarlett de a-l retine atunci cand si-a dat seama ca de fapt il iubeste si ca fara el nimic nu o sa fie la fel:
Draga mea putin imi pasa…
aceasta este replica care imi place mie cel mai mult .
cele bune,
Claudia.
sunt undeva, in spatele perdelelor, va multumesc pentru gandurile legate de carte si de film. Am urmarit o parte din „procesul tehnologic” facut cadou de un cd aniversar cu „Pe aripile vantului”, insa n-am vrut sa raman pana la final, s-ar fi demontat complet magia. Atat de mult s-a luptat echipa sa faca acest film incat nu e de mirare ca a iesit o capodopera.
pentru mine cea mai importanta, cea mai zguduitoare este replica lui de final cind pleaca si ii spune „too late”. si pronunta in asa fel incit eu nu-l traduce altfel decit ca este pentru totdeauna. dupa mine celebra „si miine e o zi” e buna dar palida…
vad filmul cel putin o data pe an. ma apuca melancoliile in preajma sarbatorilor de iarna si atunci, dupa ce eliberez livingul, imi pun: Pe Aripile Vintului, Mindrie si Prejudecata, Dr Zivago (desi in varianta romana carte e Dr Jivago).
alte scene?
ea in doliu la balul de binefacere si matusa lesinind cind o invita Rhett la dans.
Rhett care o abadoneaza dupa ce o scoate din focul ce pirjolea Atlanta.
Mammy imbracata cu juponul rosu.
Ea imbracata in perdeauna verde povestindu-i cind il viziteaza la inchisoare ce plictisita e la Tara…
iana, nu s-au potrivit ei la „timing”, ca sa spunem asa. Dar frumusetea a fost ca amandoi erau incapatanati si nesupusi. Eu am primit filmul cadou, intr-un an, de Craciun, dar n-a fost bine, caci atunci cand lui Scarlett ii era dor de Tara, mi-era si mie dor de Tara mea, care, biata, mai ia-o de unde nu-i!!
Care scena? cu siguranta cea in care arunca cu bulgarele de pamant rosu in obrazul celei care si-ar fi dorit sa fie, avand in vedere noile circumstantele politice si sociale, stapana a Tarei.
Am citit prima data cartea intr-a doispea,in prag de bac.Am recitit-o de mai multe ori si m-a fascinat de fiecare data.Filmul,l-am vazut de vreo zece ori cred ,si oricand l-as savura cu aceeiasi placere.Scene preferate sun tare multe,incepand de la lesinurile matusei Pitty,pana la scena cu Scarlett,flamanda si jurandu-si ca nu va ceda.
hmm…faci ce faci si atingi niste corzi nebanuite…mi-au dat lacrimile citind ultimul tau „post”…imi imaginez ce as fi simtit eu in fata perdelelor…cat despre o scena favorita nu poiate fi vb, filmul e o inlatuire de scene favorite si de fiecare data cand citesc cartea sau vad filmul descopar noi si noi intelesuri in fiecare replica si constructie..
Dar vreau sa va provoc sa vorbiti despre „Scarlett”, continuarea romanului „Pe aripile vantului”, scrisa de Alexandra Ripley…ce credeti despre ea?…Eu n-am avut liniste saptamani dupa ce am terminat cartea…acel „too late” parea imposibil si mult prea crud si abia cand am citit „continuarea” lucrurile s-au asezat in matca lor..
So, what about Scarlett?
Angelica, eu n-am citit continuarea.
toata cartea si tot filmul 🙂
Sanda, te cred.
Am vazut pe dvd-ul aniversar cat de mult au lucrat la film, cati regizori au schimbat, cate probe au dat actorii, a fost ceva titanic acolo.