fbpx
„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Cavalerii viselor

de

ciresarii_3634_resizePrima data am crezut ca vin in America pentru a inscrie in rabojul personal izbanzi profesionale marete, din acelea care imi aprind imaginatia cand le intalnesc povestite in reviste si ziare. M-am instalat repede intr-un loc unde se lucreaza cu cifre, si mi s-a parut ca sunt pe drumul profesional bun. Dar povestea de dragoste cu cititul s-a reinnoit brusc, pe neasteptate, „out of the blue”, cum spun compatriotii mei de acum. Am inceput sa imi petrec tot mai des serile intr-o librarie unde ai voie sa stai pe jos, daca ai chef, si sa rasfoiesti cartile, atat cat te tine timpul liber si setea sufleteasca. La inceput am frematat de bucurie ca reuseam, in sfarsit, sa gasesc volumele de Agatha Christie care imi lipseau din colectia in limba romana. O iubesc pe Agatha nu pentru crimele si intamplarile destul de triste pe care le pune in pagini, ci pentru finetea spiritului de observatie cu care opereaza Hercule Poirot si Miss Marple. Dar nu Agatha Cristie mi-e fost prima dragoste literara. Nici Jules Verne, nici Alexandru Mitru, desi am framantat „Copiii Capitanului Grant” pana la ingalbenire si am parcurs „Legendele Olimpului” pana m-am lipit complet de intrigile si tresaririle fiecarui zeu.

Am citit mult si cu drag in copilarie. Cartile erau, asa cum se stie, un fel de marfa de contrabanda. Sa fi fost prin clasa a treia primara cand au sosit, la libraria de peste drum de scoala, „Copiii Capitanului Grant”, in colectia alba cu o ilustratie in centru, colectie pe care cred, sper, ca si-o aminteste toata lumea. Din aventurile celor doi copii, am invatat, la final, prima expresie in limba engleza, si cea mai importanta „Go ahead!”. Cu zeii, semizeii si muritorii prinsi in itele lui Alexandru Mitru mi-am petrecut multe dupa-amieze de copil singur, inchis in casa, cu povata de a nu deschide nimanui usa si de a nu raspunde la niciun telefon. Insa cititul adevarat, viu, cu buzele muscate de emotie si cu imaginatia cufundata in capriciile cuvintelor, a venit la prima intalnire cu „Ciresarii”. Expeditia lor, planificata sa cucereasca inima muntelui, misterul si organizarea, asteptarea, drumul, intamplarile, personajele, rasturnarile, toate mi-au patruns pana in cea mai nestiuta cuta a sufletului. Atunci am incercat pentru prima data sa imi inchipui noptile de dinaintea marilor plecari. Atunci am retinut ca bezna (pesterii, dar, adaug acum, si a vietii fara cuvant) nu admite nuante. Atunci am pandit incordata in ce directie se indreapta afectiunea lui Victor si m-am intrebat cum ar fi daca l-as intalni in viata reala, cum l-as iubi cu adevarat, dincolo de fosnetul paginii. Despre ce am povesti? Cat spatiu ne-am acorda unul celuilalt si cum ar fi regasirile?

Am incremenit de incantare cand, intr-unul dintre volume, Victor le trimitea prietenilor salutari tocmai din Austria. Salzburg! Bratele mi s-au infiorat. N-a putut sa imi fie draga „Fata in Alb”, desi ii admiram feminitatea, tocmai pentru ca incepuse sa ii fie draga lui. Ce-am mai cautat micile tanagrale prin balciul care le inghitise ca pamantul! Vine, vine norocul!! Insa „Ciresarii” pe care i-am citit atunci nu erau inca ai mei, pentru ca nu ii gaseam, in ruptul capului, in librarii. Imprumutasem primele trei carti din serie de la o colega de clasa, apoi am gasit volumele patru si cinci in casa unui verisor. Dar, oricat amanam, oricat incercam sa imi prelungesc fericirea, venea momentul in care cartile trebuiau date inapoi. Le duceam, cu inima franta, sa se aseze in bibliotecile carora le apartineau. Nimic nu imi doream mai mult decat proprii mei „Ciresari”.

Intr-o zi ce doar parea ca oricare alta, am mers cu mama la libraria de la Ulpia, magazinul nostru universal, mult mai dragut atunci (desi cumplit de gol), decat cutia gen mall care a devenit azi. Acolo am baut cate o limonada si ne-am indreptat spre mica librarie de la capatul etajului. Am zabovit cu privirea pe cateva titluri si, dintr-o data, am simtit ca incremenesc. Am intins mana si am strans, cu disperare, la piept, toate cele cinci volume iubite, dorite, citite si visate. Nu mai stiu cat costau dar imi amintesc ca nu aveam la noi atatia bani. Am inceput sa plang si, vanzatoarea, vazandu-ma, mi-a vorbit bland, intelegator, si mi-a promis ca, daca imi plac atat de mult, le pune deoparte pana ma intorc cu mama si cu banii. Am alergat acasa si am fost inapoi in mai putin de o ora. I-am multumit doamnei respective, din toate puterile mele si apoi, chiar am intrat in vorba cu ea, m-a intrebat ce carti am mai citit, ce imi place, ce mi-as mai dori. Multa vreme de atunci incolo am pastrat legatura cu ea, treceam, o salutam, imi spunea daca are vreo carte pretioasa si buna. Imi pare rau ca azi nu mai stiu nimic de doamna respectiva, drumurile ni s-au despartit, ca multe alte drumuri, dar in cazul acesta chiar regret cu adevarat. Stiu ca a mai lucrat o vreme la libraria de la Ulpia dar apoi nu am mai intalnit-o.

Asa mi-am asezat „Ciresarii” in biblioteca, asa i-am putut citi oricand, noapte sau zi, vara sau iarna. Am vazut apoi cateva filme inspirate de ei, dar filmele astea au un dezavantaj enorm, acela ca le concureaza pe cele zamislite deja in capul meu, la citirea cartii, si de aceea de cele mai multe ori filmele reale au reprezentat, poate uneori pe nedrept, un fel de dezamagiri.

Cu mintea mea de acum, nici mai buna nici mai proasta decat a altora, poate doar un pic mai calita in departari si rasturnari de intelesuri, cred ca printre ingredientele esentiale pentru sanatatea sufletului, cum spune Anda, sunt  cat de multe minute se poate de lectura pe zi. Dragostea de carte, sadita in inima copiilor, ii poate ajuta nu doar sa se formeze mai frumos, mai profund, mai nuantat, dar ii poate salva, in momente grele, de ganduri negre, de nelinisti, de indoieli fara raspuns imediat. Cartile iti pot fi prieteni cand totul se clatina si se rastoarna, iti pot fi aliati in frumusete cand totul merge bine, si iti pot fi deslusitori ai sentimentelor cand nici nu stii sigur daca ti-e bine sau ti-e rau. Citeam ca in Anglia exista specialisti care pot sa iti recomande ce sa citesti in functie de starea ta sufleteasca, sau iti „prescriu” carti care sa descrie experiente din categoria celor prin care treci tu insuti, ca sa le intelegi mai bine, ca sa afli ca nu esti singur. Chiar o sa ma informez mai mult asupra acestui subiect si am sa revin.

Cred puternic in carti, uneori sunt certata cu numerele, nu ne vorbim, pentru ca le acuz ca imi fura din timpul pe care l-as putea petrece langa cuvinte. Ma straduiesc sa gasesc o solutie concreta de a ma muta, cu arme si bagaje, mai aproape de cuvinte. Si abia astept sa ma reintorc acasa si sa citesc, din scoarta in scoarta, „Ciresarii”.

Pentru ca, datorita lor, a prietenilor imaginari cu dor neastamparat de aventura, n-am stat nicio secunda pe ganduri cand a aparut optiunea de a pleca la capatul zarilor. Si chiar daca nu am eu, inca, acea cariera fantastica, am redescoperit aici placerea nebuna de a citi, de data aceasta in limba engleza. Am descoperit fericirea de a da iama in carti si de a le pastra aproape, acum fara oprelisti. Iar, in curand, am de gand sa gasesc o solutie practica pentru a darui cateva volume celor care au nevoie de ele pentru a se descoperi, pentru a gasi calea catre o viata frumoasa si plina.

E foarte, foarte important ca un copil sa aiba ocazia de a tine in mana o carte. Aluatul lui e inca moale si curat, poate fi influentat in mod esential de lectura, de contactul cu adevaratele valori. Campania „Dreptul de a Citi” aduce alaturi copiii si magia cartilor. Vizitand site-ul www.estedreptulmeu.ro poti sa afli cum sa ajuti aceasta initiativa de a restabili echilibre, de a atinge vieti.

Am sa le rog pe Anda si pe Denisa sa ne spuna ce carte preferata citea fiecare in copilarie, chiar si dupa ce lumina regulamentara se stingea, si pasii mamei se indepartau a treia oara de usa camerei, de data asta convinsi ca puiul doarme bustean.

Si, de asemenea, ii mai intreb pe toti cei care doresc sa ne spuna numele cartii lor magice. Daca ati stii cat de curioasa sunt!

sigla_1_big-150x150

Tag-uri:
· · ·
Categorii:
amintiri · lectura

Comentarii

  • wow!! Agatha Christie!!! Am intreaga colectie. I-am vizitat casa memoriala.
    Mi-a leganat copilaria, m-a invatat sa am mereu mintea vie, sa visez, sa tez panze complicate, sa descopar criminalul singura inainte de final.

    Anemari 23 iulie 2010 11:12 Răspunde
  • Da Amalia… Ciresarii a fsot si cartea copilariei mele iar tu ai compus aici cu multa arta „muzica” sufletului nostru din acele vremuri.
    Multumesc.

    CristinaC 23 iulie 2010 14:05 Răspunde
  • şi zi că n-ai plâns pe malul mării, în volumul 5, când Tic afla că s-a terminat copilăria iar noi că s-au terminat Cireşarii?
    Îmi plăcuse atât de mult încât a fost super bucuria să găsesc înc asa bunicilor 3 cărţi poliţiste ale lui Constantin Chiriţă, la fel de captivante: Trandafirul alb, Pescărușul alb, Îngerul alb.
    Tu cine erai : Lucia sau Maria? Eu Lucia, dar nu ştiam dacă îmi place de Ionel sau de Victor. Ah!

    Monica 23 iulie 2010 14:11 Răspunde
  • Primesc cu mare bucurie leapsa, dar stii ca mi-ai furat subiectul, NU??!!
    Le-am citit tot imprumutate, iar si iar, mintind ca nu am terminat toate cele 5 volume, ca sa nu le dau inapoi… Am facut harti, am proiectat expeditii imaginare, m-am catarat pe munti, l-am visat pe Victor si m-am dorit sa fiu „fata in alb”, am invidiat povestea Luciei si a lui Ursu, mi-am dorit sa invat sa schiez si sa imi caut propriile „aripi de zapada”, sa ma cufund in mare dupa turnuri albe nestiute. Asta explica multe, Amalia, nu-i asa?! Vorbim despre ei dupa 20 de ani, de o parte si de alta a unui ocean si sub aceeasi semnatura de dans in doi.

    Cum spunea Tic, Monica: „eu as mai fi gasit o vacanta, un loc ramas necercetat”… 🙂 O iubeam pe Lucia, voiam sa fiu ca ea, ii admiram luciditatea, ratiunea, concentrarea. Dar am reusit admirabil sau fiu Maria mereu, cu visele, romantismul si toate insemnarile ei.

    Anda 23 iulie 2010 16:16 Răspunde
  • Eu n-am reusit sa citesc „Ciresarii”. Nu s-au lipit de mine, nu stiu de ce…
    Cartile vremurilor mele de atunci: „La Medeleni”, „In casa bunicilor” si „De-a puia gaia” (pe care am facut-o ferfenita citind-o si recitind-o).

    D Mihaela 24 iulie 2010 15:14 Răspunde
  • Amalia, toate aceste carti de care vorbiti („Ciresarii”, „La Medeleni „) le-a citit si fiul meu de curand (are 15 ani si tocmai a intrat la liceul de informatica). N-am avut timp sa le mai rasfoiesc si eu desi imi doream foarte mult. Dar nu stiu de ce, generatia tanara este foarte atrasa de carti de genul „Cronicile din Narnia”, „Baiatul care a imblanzit vantul” sau „Harry Potter”. Pe acestea din urma le-a citit pe nerasuflate, fara sa mai insist eu prea mult…Pe mine genul acesta de lectura nu m-a prins.

    camellia 24 iulie 2010 20:21 Răspunde
  • Pingback: Denisuca – nevastă de Coşmar » Un bunic și-o biată aventură

  • Draga Amalia – inca o data, avem sufleteste in comun ceva, in afara de NY 🙂 Ciresarii mei au fost tociti si ingalbeniti de citit si recitit; au fost serii de jocuri in fata blocului cu noi cei de-atunci in pielea personajelor -vara, iarna, primavara- si cind a venit vremea s-o citeasca fiica-mea – ca lectura obligatorie!!! – am dat volumele jos din pod, sperind sa o vad trecind prin aceleasi stari. N-a fost sa fie, pe ea a prins-o Harry Potter la virsta Ciresarilor mei – si-ai tai 🙂 Asa ca sint fericita ca i-au placut Medelenii si Lorelei, desi nici macar pe Harry nu l-a recitit, daramite „lecturile impuse”.
    Offtopic : am vazut acum la stiri ca sint inundatii mari la Chicago – sper ca sinteti bine cu totii, da-ne un semn, ca grijile sint mari 🙂

    doina 25 iulie 2010 22:02 Răspunde
  • Suntem teferi, am calatorit la deal, ceea ce mi-a dat inca o data masura dorului meu de un relief ceva mai valurit. Am sa povestesc curand si despre iesirea de week-end pe granita cu statul Iowa. Am trait sentimente complexe: relaxare, furie, surpriza, incantare si pofta de a -mi spune pasul in fata monitorului si a tastaturii, ca sa ajunga la voi.

    amalia 26 iulie 2010 4:02 Răspunde
  • Camellia, n-am putut sa citesc Harry Potter neam. Am primit cadou primele volume in engleza, calde, tocmai ce aparusera in America, de la un admirator. Am incercat cateva file dar mi-a fost imposibil. Nici sa ma mobilizez sa vad filmul nu am putut.

    Anemari 26 iulie 2010 7:02 Răspunde
  • Amalia, prima carte pe care am „citit-o” au fost versurile lui Minulescu. Nu eram la scoala si priveam cu umire cum sora mea invata Abecedarul si fratele meu, deja in clasa a 2-a, invata tabla inmultirii. Se dadeau mereu mari acasa si ma simteam mica in analfabetismul meu. Bunica ma invatase cateva poezii de Minulescu si imi aratase unde sunt ele in carte. Cand vroiam sa ma dau si eu mare spuneam ca citesc din Minulescu. Fratele meu ma „umilea” insa cerandu-mi sa urmaresc cu degetul randurile pe carte. Evident, tineam cartea invers. 🙂

    Anemari 26 iulie 2010 7:05 Răspunde
  • Eu „Povesti nemuritoare” imi aduc aminte ca aveam cateva volume, si le-am citit si rascitit, tin minte ca eram pe undeva in clasele 1-4, iar apoi, „Ciresarii” de ei nu mai spun nimic ca ati spus voi destule… Insa o carte care m-a marcat foarte tare, in vremea adolescentei, a fost „Scrisoare de dragoste” de Mihail Drumes. Acuma ca ai deschis subiectul, cred ca o sa recitesc si Ciresarii si cartile lui Mihail Drumes, „Invitatie la vals”, „Elevul Dima dintr-a saptea” – pe asta nu imi mai amintesc pur si simplu daca am citit-o sau nu, deci e clar ca trebuie sa le citesc/recitesc.
    Mi-am instalat 2 fotolii pe terasa de vreo saptamana – fotolii care imi sunt asa de dragi pentru ca le am de la bunica mea care a murit, si de curand le-am adus de la ea de acasa si ma simt ca pe vremuri cand stateam la ea si citeam pe fotoliile alea (parca si mirosul lor e acelasi:), sau crosetam sau mesteream ceva.
    Asa ca abia astept sa imi dea goanga mea mica de 2 anisori un pic de ragaz sa ma tolanesc putin cu o carte in mana… of… ne-ai cam lovit pe toti cu subiectul asta…

    chris 26 iulie 2010 9:23 Răspunde
  • Asta-i editia din „Ciresarii” pe care o am si eu!!!De fapt, pe care am furat-o din biblioteca matusa-mii in urma cu vre-o 15 ani ca ma durea sufletul sa vad ca verisorii mei folosesc cartile pentru orice altceva numai pentru citit nu…
    Si eu am urat-o pe „fata in alb”…atat prin ochii sufletului meu cat si prin ochii lui Tic caci aeam impresia ca incearca sa rupa legatura ciresarilor…
    Cartea asta e „sufletul” copilariei mele! Si eu stiam aproape sa recit „Legendele Olimpului”, si eu am citit „Copii…” si ” 20000 de leghe…” pe nerasuflate….
    Si acum tin minte ca eram „damnata” de-a dreptul pentru ca preferam sa stau in casa si sa citesc…
    Si acum plang de cate ori citesc cum moare mos Gheorghe sau cum se sinucide Olguta….”La Medeleni” e prima carte care m-a facut sa plang….a doua, si ultima a fost „Un veac de singuratate”…..
    Si mai am o carte de suflet…”Fratii Jderi”…face ca istoria sa sune mai dulce, mai omeneste!
    E asa de minunat sa citesti…..o carte buna, un pahar de vin sau o cana de ceai si liniste…ce poti sa vrei mai mult?!

    irina 26 iulie 2010 18:08 Răspunde
  • Am citit comentariile de pe aici si m-am amuzat la cate combinatii de idile s-au facut din Ciresarii. N-am avut cartile mele, le luam de la biblioteca scolii si mereu cand terminam cate un volum o intrebam pe biblioecara daca mai are altele tot de-alea. Cand n-a mai avut, i-a fost tare greu sa ne convinga ca n-a mai scris autorul.

    Eram eu si prietena mea. Ea Lucia, eu Maria. Ea amorezata de Tic, eu de Ursu (si mi-era ciuda ca Maria din carte il vroia pe Victor). Aveam parola la telefon, desi nu ne suna altcineva. Eram copii si tare ne era bine. Vorbeam pasareasca, citeam de ne zburau copertile si o exasperam pe bibliotecara pentru ca vroiam mereu aventuri noi, in dublu exemplar. Aveam fuste ecosez si bentite crosetate. Da, mi-e dor.

    MR 26 iulie 2010 19:20 Răspunde
  • Subscriu si eu in clubul Ciresarilor, de fapt clubul copiilor pentru care cartile au fost hrana spiritului si mintii, ani de-a randul..sufletul mi-a ramas la I. Teodoreanu, in La Medeleni, Lorelai sau Casa bunicilor..e cald ca o imbratisare.
    pe Drumes l-am descoperit tarziu, dar ma intorc adesea la scrisoarea din finalul „Invitatiei la dans” si plang si simt de fiecare data tot mai intens suferinta Mihaelei..

    Dar intorcandu-ma la copilarie, ma duc cu gandul la o carte, pe care n-am mai intalnit-o nicaieri in anii ce-au urmat si nici n-am auzit pe nimeni pomenindu-o vreodat’…”Dutu, Lucu si vacanta mare”, si cred ca era si una cu vacanta de primavara 🙂 …era o carte puerila, dar avea atata haz si mi-erau asa de dragi cei doi eroi..si a mai fost „Pistruiatul” si cartile lui Alexandre Dumas, Michel Zevaco, Paul Feval..si atatia altii.

    „Cu fiecare carte citita, mai traiesti o viata”, cuvintele ii apartin dlui G.Liinceanu si cred ca sunt cea mai puternica motivatie de a citi.

    Angelica 26 iulie 2010 21:10 Răspunde
  • „Invitatie la vals’…e tarziu si nu cred ca am fost prea coerenta..dar voi intelegeti..

    Angelica 26 iulie 2010 21:13 Răspunde
  • Cat de nostalgic subiectul asta ! Ma alatur si eu , chiar daca ma repet si spun cartile care m-au cucerit in copilarie si adolescenta . In primii ani de scoala au fost „Povesti nemuritoare” , ” Legendele Olimpului”, „Basme ” de Ispirescu . Imi amintesc ca prin clasa a treia am primit in dar „Pinocchio” – o carte ale carei coperti cartonate mi le amintesc si acum . Au urmat ” La Medeleni” si tot ce a scris Ionel Teodoreanu , Mihail Drumes cu Invitatie la vals si Scrisoare de dragoste , Elevul Dima dintr-a saptea , Radu Tudoran cu Toate panzele sus si Fiul risipitor – mai tarziu Maria si marea , Un port la rasarit , Anotimpuri , Mircea Eliade – Maytrei , Nunta in cer , Noaptea de sanziene , Intoarcerea din rai si toate celelalte . Pe la 20 si ceva de ani eram bolnava dupa Eric Maria Remark : Arcul de triumf, Obeliscul negru , Trei camarazi , Soroc de viata si soroc de moarte . Si multe , multe altele….

    Marina 27 iulie 2010 6:59 Răspunde
  • Amalia, sunt asa de multe cartile copilariei si-ale adolescentei!… Fiecare cu frumusetea ei si deci, greu de alcatuit un clasament. Celor de-atunci (Vantul prin salcii, Alice in tara minunilor, Don Quijote, Tartarin din Tarascon, Insula comorii, Dr. Jeckyll si Mr. Hyde, Omul invizibil, La medeleni, povesti romanesti, nemuritoare, ale fratilor Grimm, ale lui Sadoveanu, etc, etc, etc!), li se adauga altele noi: Cronicile Narniei, Harry Potter, Stapanul inelelor, Inkheart (Cornelia Funke), His Dark Materials (Philip Pullman)-la noi s-a tradus doar primul volum, Neverwhere (Neil Gaiman), A Series of Unfortunate Events, etc. Adevarul e ca-mi plac la nebunie cartile din genul „fantasy”. Cand pot (engleza, franceza, spaniola), prefer sa citesc in original, pentru ca oricat de inspirata traducerea, originalul e de neinlocuit

    Nu ma dau in vant dupa politiste (desi am citit si cateva „Agathe” la vremea respectiva) dar de curand, am descoperit-o pe Camilla Lackberg, cu Printesa gheturilor si mi-a placut.

    Apoi sunt atatia si-atatia scriitori exceptionali!… Cartea cu adevarat magica (la propriu si la figurat), care m-a marcat ani buni, a fost Un veac de singuratate (G. G. Marquez). Asa se face ca dupa cartea asta, am citit aproape tot ce-a scris, cu exceptia catorva povestiri, poate.

    Dar imi mai plac si : Llosa, Isabel Allende (desi nu e chiar de talia greilor mai jos mentionati), Sepulveda, Carlos Fuentes, Adolfo Bioy Casares, Cortazar, Borges.

    Nu stiu cu cine sa-ncep si unde sa ma opresc: Rushdie, Eliade, Petru Popescu, Mihail Sebastian, Filip Florian, Murakami, E.A.Poe, D.H. Lawrence, Oscar Wilde, Moliere, Houellebecq, E.T.A. Hoffman, Th. Man, H. Hesse, Pamuk, Naguib Mahfouz, Sarah Waters, Henry Miller etc, etc, etc……

    Clasici si contemporani, sunt atatia incat, ca sa reusim sa-i citim pe toti, ne-ar trebui 100 de vieti puse cap la cap…

    Lecturofila :) 27 iulie 2010 11:53 Răspunde
  • Scuze pentru greselile dactilo: Mann si Hoffmann.

    Lecturofila :) 27 iulie 2010 11:56 Răspunde
  • „Copilaria” lui Maxim Gorki. Si „Cuore, inima de copil” de Edmondo de Amicis. Dar au fost multe alte carti de care m-am atasat si pe care le-am citit de mai multe ori. Din pacate, nu am citit Ciresarii, iar acum e cam tarziu, nu cred ca as avea rabdare sa citesc despre probleme adolescentine.
    @Lecturofila: ai citit „Dormind la soare” de Casares? E una din cartile care mi-au placut foarte, foarte mult.

    catintherain 28 iulie 2010 6:25 Răspunde
  • Anemari, superb, si mie mi-ar placea sa vizitez casa memoriala. Unde e?

    amalia 29 iulie 2010 4:42 Răspunde
  • Monica, eram un fel de Maria.
    Am plans pe malul marii, inca n-am terminat 🙂

    amalia 29 iulie 2010 4:44 Răspunde
  • da, Anda, asta explica si complica totul, si il face mai frumos, mult, mult mai frumos.
    Iti multumesc pentru ganduri.

    amalia 29 iulie 2010 4:47 Răspunde
  • Monica, nu stiam cartile, dar le caut.
    Mersi mult.

    amalia 29 iulie 2010 4:51 Răspunde
  • camellia, nici eu n-am dat de gustul lui Harry Potter. Fata mea, inca, a terminat toate cele 7 volume. La toamna intra in clasa a 3-a 🙂

    amalia 29 iulie 2010 4:53 Răspunde
  • Anemari, noi suntem in clubul fara-Harry-Potter 🙂

    amalia 29 iulie 2010 4:55 Răspunde
  • Denisa, multumesc mult, mi-e dor de tine.

    amalia 29 iulie 2010 4:55 Răspunde
  • chris, da, exact, si Povestile Nemuritoare… N-a fost chiar asa de rea copilaria noastra, nu?

    amalia 29 iulie 2010 4:57 Răspunde
  • irina draga, ce frumos ai scris, am citit de nu stiu cate ori.
    iti multumesc din miez de noapte, incerc sa merg mai devreme la culcare dar nu reusesc.
    e asa de bine sa vin in mijlocul celor care ma fac sa ma simt acasa.

    amalia 29 iulie 2010 5:01 Răspunde
  • Lecturofila, bine ai venit!!
    Si ramai aproape, te rog.

    amalia 29 iulie 2010 5:04 Răspunde
  • catintherain, mersi ca mi-ai amintit de Cuore, chiar as vrea sa il mai recitesc.

    amalia 29 iulie 2010 5:05 Răspunde
  • Azi dimineata, acum 15 minute…. ghici pe cine am vazut? Pe tanti de la carti de la Ulpia…
    Cred ca s-a mutat in zona unde stau eu :D….ca altfel nu se explica (ar mai fi totusi explicatii) de ce astepta in fata unui bloc de pe strada mea…
    Banuiesc ca vorbim de aceeasi tanti, eleganta, bruneta, mereu aranjata, care poarta palarii sau saluri sau baticuri…

    chris 29 iulie 2010 5:23 Răspunde
  • chris, o stiu pe doamna de care spui, a fost eleva mamei la Petrosani 🙂
    dar in povestea mea era altcineva, din pacate nu pot sa imi amintesc numele, desi as vrea mult de tot.

    amalia 2 august 2010 2:24 Răspunde
  • -ciresarii, la medeleni, moartea manechinului,moartea lebedei de ion grecea

    -david copperfield, sub stele, tirante el blanco, jules verne , sarah bernhardt,corsar in marea egee, tess d’urberville , la rascruce de vanturi, arcul de triumf, colierul reginei si cate mai cate ! -si acum le multumesc parintilor mei pentru faptul ca veneau acasa cu saci de carti cumparate de nu stiu unde la mana a doua
    – ca si altii le-am imprumutat si am ramas fara ele, iar acum,dupa 30 de ani, le caut pe la anticariate in speranta ca vor prinde si copiii mei gustul cititului dar cred ca fiecare generatie are cartile ei

    manuela 6 iunie 2013 21:19 Răspunde

Dă-i un răspuns lui amalia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title