„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Coming Home. Dimensiuni

de

Pasii in noapte, de la avionul proaspat aterizat pana la terminal, si dincolo de usile inca inchise, mama. Iarta-mi pacatele, ajuta-ma sa fac altele noi. Amintirea avionului de America, ragazul scurt la Munchen, pofta cu care am sorbit din ochi avionul de Johannesburg. Firescul cu care as fi sarit in el. Dupa-amiaza nascuta dintr-o noapte lunga, victoria si infrangerea de a juca un truc timpului. Dincolo de geam inserarea germana se incarca de lumini ca sa ne adaposteasca intre ce-a fost, ce va fi si ce-ar putea sa fie. M-ai intrebat (in unul din drumurile noastre spre aeroport) care e primul lucru pe care il simt acasa. Simt ceva puternic de partea mea, un fel special al cerurilor de a se lasa peste zgomotele vietii. Senzatia temporara ca izgonirea din paradis nu s-a intamplat inca. Pasii in noapte, pasapoartele, niciun bagaj de luat, usile date in laturi, imbratisarile, sintem noi, nu sintem noi, irealitatea imediata, alunecam, prindem forme, ne facem din idei oameni. Mai potrivita e acum bunavointa noptii decat neonul holului sub care ne-am intrupat iar. Sintem noi.

Drum linistit cu masina prin satele atipite. Drum inventat la capatul arcului peste America, peste Atlantic, peste mult din Europa. Fiecare casa adormita e un raspuns la un dor de duca din necuprinsul american, e fantezia de caldura a unei gheti vesnice, e imperfectiunea tandra dupa care tanjeste o impecabila casa germana. Fiecare cer spera sa povestim despre el altui cer. Fiecare dor isi cere marturisirile, isi indura tacerile, isi spera alinarea. Fiecare incercare isi plateste greselile, isi savureaza indraznelile, isi stabileste hotarul intre ele. Fiecare indrazneala imbogateste ritmul lumii.

N-as fi vrut sa ajung dimineata, ar fi fost prea brutal, prea ne-ambiguu. Aveam nevoie de somnul satelor, de umbrele padurilor, de soseaua pe care veneam de multe ori spre seara, ca sa fiu primita inapoi lin, ca o fiica ceva mai ratacitoare ca altele. Numai dupa o perdea undeva in urma masinii, cine stie unde, o fetita s-a invartit in somn, s-a trezit si i-a spus mamei ca a visat o mare calatorie, un pamant amant al soarelui, o frumusete aspra si indiferenta la dulcegarii, un parfum din coaja eucaliptilor uzi, un cer tesut cu aburi, un drum care duce prin paduri spre mare.

In calatoria acesta am inteles, irevocabil, seductia paradoxului.

 

Tag-uri:
· · ·
Categorii:
Coming Home

Comentarii

  • Amalia, ce mult te- ai cizelat. Scrisul tau este cel al unui mare scriitor! Sper sa gasesc intr- o zi in librarii o carte scrisa de tine! 🙂

    camellia 19 ianuarie 2017 7:47 Răspunde
  • Multumesc, Camelia!

    Amalia Nita 13 martie 2017 2:29 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title