fbpx
„The business of living is almost entirely about capturing imaginations. Whatever little is left is about taxation“

Lunea in Central Park

de

11

Ne-am trezit destul de devreme dar ne-am invartit cam mult in jurul cozii si am plecat spre Manhattan pe la pranz.

Vroiam sa nu imi scape nimic, sa observ tot ce misca: raul, ramul, oamenii, energiile, hainele, cladirile, gardurile, copii, cainii, bonele, taxiurile, vitrinele, florile, inscriptiile, culorile. Din acest motiv pardonabil am umblat tot in salturi, ramaneam in urma sa fac poze, ma prindea rosul pe trecerea de pietoni, ma prindeau companionii de antebrat sa mai inaintam cate un block. Din entuziasm in entuziasm, asa, iepureste, am ajuns pe Fifth Avenue, la una din intrarile in Central Park.

Am avut noroc de o vreme careia nu ar avea ce sa ii reproseze nici cel mai afurisit calator. Parcul era plin, multi oameni stateau pe iarba si isi mancau pachetelul de pranz. Cuvintele de ordine erau: soare, relaxare si evrei. Am vazut dintr-o data zeci de familii de evrei imbracati in portul lor traditional, sobru, gri – negru. Femeile purtau pantofi fara toc, barbatii expuneau pitorescul mai multor tipuri de favoriti. Niciodata nu mai vazusem atat de multi evrei la un loc. Iti dadeau un sentiment fantastic de comunitate, de familie, de reguli, de ceva inchegat, unde nu umbli cu fofarlica. As fi vrut si eu, la un moment dat, sa fiu o fetita evreica, sa am cativa frati si cateva surori, si sa ma plimb cu toti prin Central Park, sub ochii atenti ai mamei, ai tatalui si ai bunicilor. Si sa ma intreb ce o fi cu turista aceea cu ochelari si tricou rosu, de se uita asa de dusa pe ganduri la mine. Si ce o fi cu nenea acela de cara un ruccsac intesat cu pulovare, nedezbarat de tacticile de lupta impotriva gerului lasat mult in urma, la Chicago. Dar n-am mai avut vreme de scenarii, caci Adelina intrase in vorba cu vreo sapte proprietari si proprietarese de caini adorabili, oferindu-se sa plimbe fiecare reprezentant din esicherul superior al sintagmei „viata de caine”.

22

Aparusera, molcome, calestile care ofera turul parcului.  Vreo cateva ne-au momit discret dar am preferam sa ne tinem, pentru moment, de strategia la pas. Am strabatut alene aleile parcului. Am intalnit in drumuri o echipa de filmare si, la un moment dat, era sa ma pomenesc, din neatentie, pe platou. Au sarit ca arsi vreo trei tinerei din corpul de paza si protectie, si m-au readus in perimetrul unde era permis cascatul gurii.

Dar cine avea nevoie de platoul lor, caci totul arata, oricum, exact ca in filme.

33

 

44

 

55

Am zabovit un pic la o terasa unde am mancat ceva scump, cred ca un covrig la suprapret, si am apucat-o apoi usurel pe Fifth Avenue in sus, spre Metropolitan. Muzeul era inchis lunea, am admirat numai fatada si cladirile de vis-a-vis, dintre care cea portocalie mi-a cazut cu cel mai autentic tronc.

66

 

77

 

88

Pot sa declar ca Dumnezeu ne-a confectionat o zi perfecta, cu materialul New-York-ului. Dupa hoinareala, beneficiind de acum inainte de sfaturi din categoria „insider trading”, am intrat intr-un restaurant cubanez si am mancat niste feluri care ni s-au topit in gura, fara sa smulgem gemete de pe credit card. Cu aparatul digestiv uguind de incantare, am iesit din nou in strada si am vazut ca peste oras se lasase o inserare calda, prietenoasa si la fel de vibranta ca ziua pe care o topea. Metropola nu pierduse nimic din viteza si parca mai castigase ceva in farmec si mister. Luminile se dezlantuisera prin zgaraie nori, ritmurile noptii ocupau firesc si tot mai complet vazduhul. Ne-am mai plimbat o bucata de vreme, fara sa ne gandim la ieri, fara sa ne gandim la maine. America e, in general, intinsa, calma, generoasa, orizontala (da, orizontala), neinghesuita, politicoasa. New York-ul e vertical, nervos, intens, zgomotos, potopit de oameni, potopit de arome, cu adevarat one of a kind.

In jur de ora 9 ne-am retras spre metrou si am ajuns inapoi la gazdele noastre, putintel obositi dar incarcati de poze si amintiri. In urma dezbaterilor, votului si redistribuirii rezultatelor, hotarasem deja sa ne incepem martea la Brooklyn Bridge.

Tag-uri:
·
Categorii:
America · calatorie

Comentarii

  • Ce fotografii frumoase si ce poveste! Astept continuarea de la Brooklyn Bridge! Cat mai curand, daca se poate 🙂

    Corinas 23 februarie 2010 16:37 Răspunde
  • Pai e frumos ce faci….?
    E foarte frumos chiar dar ma apuca asa un dor de duca… mai ales acum in februarie la sfarsit, luna in care toti sufera de depresii sau de sindromul „m-am saturat de iarna si vereau sa vina primavara…”
    Sunt foarte frumoase pozele tale .
    SA banuiesc ca urmeaza downtown?

    CristinaC 24 februarie 2010 8:42 Răspunde
  • Of….ce frumos!
    Astept sa cresc si eu mare ( in salar sa pot sa-mi fac credit:)) si sa ajung in emisfera vestica pentru 2 orase…New York si Rio de Janeiro………

    irina 24 februarie 2010 15:38 Răspunde
  • As fi facut rezervare la autocar de azi..
    Le-am aratat alor mei (parintilor) pozele de pe blogul tau. Abia asteapta sa plecam. sper din tot sufletul sa prindem un week-end frumos la mijlocul lui aprilie. Acum si eu sint nerabdatoare sa revad NYC.
    Urmatorul post e cu poze facute de pe Impire State Building, right?

    iana 24 februarie 2010 18:50 Răspunde
  • eu nu mai stiu scrie nici in romana, nici in engleza..
    Empire

    iana 25 februarie 2010 0:00 Răspunde
  • Corina, vine. Iti promit. Si joi ajungem la impresionisti 🙂

    amalia 25 februarie 2010 7:43 Răspunde
  • Cristina, iarna asta chiar e lunga, iti spun eu, din inima sindromului…
    Mai urmeaza podul si Wall Street si locul Gemenilor si Washington Square si Union Square si un portavion si Times Square si Metropolitan si un concert gratuit de jazz in Bryant Park.

    amalia 25 februarie 2010 7:47 Răspunde
  • irina, iti doresc sa ajungi in amandoua.

    amalia 25 februarie 2010 7:49 Răspunde
  • iana, bravo pentru rezervare. Poze de la Empire am de la o vizita mai veche, acum nu am urcat. Atunci cand am fost ploua.

    amalia 25 februarie 2010 7:51 Răspunde
  • Ai fost si la un spectacol pe Broadway? asta e o chestie pe care eu inca n-am facut-o…
    Postul tau cu NYC aduce consilii de familie la mine acasa. Aseara iar am avut meeting.:)
    Eu ies in cistig de cauza. Ma voi duce de doua ori in primavara la NY. yes! yes!

    iana 25 februarie 2010 17:21 Răspunde
  • Iana, nu am fost. Umblam toata ziua si seara cadeam franti. Insa daca mai ajung si am ragaz, as vrea sa merg, macar la unul din cele off Broadway, ca am inteles ca acolo e mai usor de procurat bilet.

    amalia 26 februarie 2010 7:49 Răspunde
  • Pe la inceputul anilor 90 a rulat in Romania un serial ce se numea Central Park . Mi-a placut mult datorita locatiilor si le revad acum cu placere in fotografiile tale. Mi-aduc aminte ca aparea tot timpul in prim plan un bloc , ce filmat din aer avea forma unei talpi de fier de calcat . Mi se pare ca-l identific intr-una din fotografii .
    Asteptam urmarea ….

    iti trimit un strop de primavara timpurie imreuna cu cele mai frumoase ganduri .

    Marina 26 februarie 2010 12:32 Răspunde
  • Amalia, am ris la faza cu scena de filmare … aici, la Bollywoodul de Nord, se filmeaza cam zilnic pe strazile pe care-mi duc eu existenta de om al muncii, si am asa, un fel de experienta in a fi cauza cite unui STOP urmat de F— … zau ca nu e cu intentie, ci doar din motiv de umblat cu capu-n nori :)…

    Iar cladirea aceea portocalie imi da asa o senzatie de deja vu … o stiu de undeva, am fost acolo … nu, n-am ajuns inca la NY, dar stiu cladirea aceea foarte bine … si nu din poze… oare o fi ceva asemanator prin Europa? … ca sigur, amintiri dintr-o viata anterioara n-au cum sa fie :).

    Astept cu nerabdare continuarea!

    Sofie 27 februarie 2010 1:29 Răspunde
  • Marina, iti iau stropul de primavara timpurie si il pastrez ca pe aur, sa indulceasca iarna tarzie si enervanta de aici.

    amalia 27 februarie 2010 20:11 Răspunde
  • Sofie, draga mea, cladirea portocalie e exact vis-a-vis de intrarea la Metropolitan, adica dupa ce te trezesti si bei cafeaua, te arunci pe divanul de un milion de dolari din living si te uiti sa vezi daca s-a trezit muzeul…

    amalia 27 februarie 2010 20:17 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Corinas Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title